„Cernobîl: Dincolo de tăcere”, la 40 de ani de la catastrofa nucleară: Jenia Bilous, producătoare ucraineană, despre filmările din locul unde timpul s-a oprit. Când vezi documentarul pe National Geographic INTERVIU EXCLUSIV

Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, considerat cel mai grav accident nuclear din istorie, iar National Geographic marchează acest moment prin noua serie documentară „Cernobîl: Dincolo de tăcere” (Chernobyl: Inside the Meltdown). Producția aduce în prim-plan mărturii puternice ale unor supraviețuitori care nu au vorbit niciodată public până acum, dar și perspective rare asupra modului în care tragedia a fost privită și gestionată, atât în spațiul sovietic, cât și în Occident. Cu acces unic la centrala nucleară și la orașul-fantomă Pripyat, seria reface firul unei istorii care continuă să apese și astăzi.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă să revii, la patru decenii distanță, în locurile marcate de explozia din 1986, Playtech a stat de vorbă cu Jenia Bilous, producătoare ucraineană care s-a aflat la fața locului în timpul filmărilor de la Cernobîl, Pripyat și din zona de excludere. Din această poziție, ea oferă o perspectivă directă asupra atmosferei din apropierea Reactorului 4, a protocoalelor stricte de siguranță, a impactului emoțional al filmărilor și a felului în care a fost surprins acest spațiu inclusiv din dronă. În același timp, Jenia Bilous vorbește despre colaborarea cu supraviețuitorii și despre responsabilitatea de a spune, cu respect și autenticitate, o poveste care rămâne profund vie în memoria Ucrainei.

„Cernobîl: Dincolo de tăcere” este difuzat de National Geographic luni și marți, pe 20 și 21 aprilie, de la ora 22:00, dar este disponibil si pe Disney+.

Vezi și:

Cât ajungi să plătești pentru un apartament cumpărat prin credit în 2026. Exemplu de calcul pentru o locuință de 80.000 de euro finanțată pe 30 de ani

Jenia Bilous pentru Playtech

Jenia Bilous

Jenia Bilous a fost producător la fața locului pentru documentarul Chernobyl: Inside the Meltdown, un proiect filmat în unele dintre cele mai sensibile și încărcate emoțional locuri din Ucraina: Cernobîl, Prîpeat și zona din apropierea Reactorului 4. În acest interviu acordat pentru Playtech România, ea vorbește despre impactul emoțional al filmărilor, măsurile stricte de siguranță din zona de excludere, întâlnirile cu supraviețuitorii și felul în care Cernobîlul este resimțit astăzi în Ucraina, la aproape 40 de ani de la tragedie.

„În Pripyat, totul devine profund uman”

Ozana Mazilu (Playtech): Ca producător aflat la fața locului, care a fost prima ta reacție emoțională când ai ajuns să filmezi la Cernobîl, Prîpeat și în apropierea Reactorului 4?

Jenia Bilous: Sincer, la început nu am simțit foarte mult. Ca producător, eram concentrată pe muncă: logistică, program, siguranța echipei. Privită din exterior, centrala nu părea neobișnuită. Dar totul s-a schimbat în momentul în care ne-am aflat în interiorul New Safe Confinement. A fost o experiență suprarealistă – greu de acceptat că totul chiar s-a întâmplat.

Am fost afectată emoțional mai ales de orașul Pripyat – cândva un oraș mare și frumos, acum complet lipsit de viață. De școlile și grădinițele distruse, unde copiii se bucurau odinioară de viață. De parcul de distracții abandonat, cu roata Ferris și celelalte atracții care nu au avut niciodată șansa să funcționeze măcar o singură zi, deși trebuia să se deschidă pe 1 mai 1986. Este un contrast pe care nu-l poți uita.

Ozana Mazilu (Playtech): Din experiența ta directă, cum este să stai astăzi în zona din jurul Reactorului 4 și cum se compară această realitate cu ceea ce își imaginează oamenii de la distanță?

Jenia Bilous: Este greu de transmis cum se simte cu adevărat să stai astăzi lângă Reactorul 4, pentru că nu este vorba despre o singură emoție, ci despre un amestec de stări care se desfășoară pe parcursul scurtului timp petrecut acolo. Aproape că nu există niciun moment în care să te oprești și să reflectezi. Munca îți cere să mergi mai departe, să continui filmarea. Dar sentimentele se dezvoltă în tine în liniște, aproape de la sine.

La început există curiozitate. Îți dai seama că stai lângă unul dintre cele mai cunoscute locuri din istoria energiei nucleare și, pentru o clipă, nu pare real.

Apoi ceva se schimbă. Chiar dacă știi că nivelul radiațiilor este controlat și sigur pentru o vizită scurtă, apare o senzație subtilă de neliniște. Există o tensiune între fascinație și teamă, între curiozitate și respect, care rămâne cu tine la fiecare pas.

Să te afli sub arcadă este copleșitor. Este o structură enormă. Dimensiunea ei și faptul că dedesubt se află reactorul distrus creează un sentiment puternic de uimire și, în același timp, o senzație a cât de fragilă este, de fapt, civilizația umană.

Iar la final, ceea ce rămâne cu tine este un fel de apăsare. Pentru că acest loc nu este doar un obiect fizic – poartă greutatea istoriei: evacuarea, orașele abandonate, viețile distruse. Devine mai puțin despre ceea ce vezi și mai mult despre ceea ce duci cu tine după aceea.

Fostul ministru ucrainean al energiei și electrificării, Vitalii Skliarov. (Windfall Films/Sergii Morgunov)

Echipă de filmare la fața locului, la Centrala Nucleară de la Cernobîl din Ucraina. (Windfall Films/Sergii Morgunov)

Ozana Mazilu (Playtech): Ce tipuri de protocoale de siguranță au fost esențiale pentru echipă în timpul filmărilor în zona de excludere, mai ales în zonele sensibile din apropierea centralei?

Jenia Bilous: Pe tot parcursul procesului, angajații centralei au însoțit echipa noastră de filmare încă de la primul pas. Ne-au făcut instructajul cu câteva zile înainte de filmare, astfel încât să fim pe deplin pregătiți și bine organizați.

În primul rând, ne-am schimbat în uniforme speciale de protecție, care au fost fie eliminate, fie decontaminate corespunzător după filmare. Am fost, de asemenea, echipați cu dozimetre portabile pentru a monitoriza nivelul radiațiilor în fiecare locație.

Ni s-a spus să nu așezăm pe jos niciun echipament sau obiect personal, așa că membrii echipei au trebuit să poarte totul pe umeri în permanență.

Cel mai important a fost faptul că existau limite stricte de timp privind durata șederii în fiecare zonă. Programul a fost planificat cu grijă în avans pentru a ne asigura că nu depășim aceste limite. Siguranța echipei a fost întotdeauna prioritatea principală.

„Cernobîlul nu este doar o poveste despre un dezastru. Este o poveste despre oameni”

Ozana Mazilu (Playtech): Cum a influențat filmarea la fața locului modul de a spune povestea din Chernobyl: Inside the Meltdown într-un fel care nu ar fi fost posibil în altă parte?

Jenia Bilous: Filmarea la fața locului a făcut ca povestea din Chernobyl: Inside the Meltdown să fie mult mai reală și mai puternică. Nu poți spune cu adevărat povestea dezastrului fără să arăți centrala în sine – camerele de control, reactorul, spațiile în care oamenii au lucrat și s-au confruntat cu pericolul.

La fel se întâmplă și cu Pripyat . Poți vorbi despre evacuare, despre viețile distruse, despre copiii care au crescut acolo – dar până nu mergi prin școlile, grădinițele și străzile goale, totul rămâne doar la nivel de cuvinte. Să vezi orașul înghețat în timp, să vezi ce a devenit după tragedie, face povestea tangibilă și emoționantă într-un mod pe care nici arhivele video, nici un decor recreat nu l-ar putea reda vreodată.

Faptul că am fost acolo ne-a permis să surprindem atmosfera, liniștea și impactul uman al Cernobîlului. A oferit poveștii profunzime, emoție și autenticitate, lucruri care nu ar fi fost posibile nicăieri altundeva.

În interiorul camerei de control a Centralei Nucleare de la Cernobîl, după dezastru. (foto: Windfall Films)

Butonul AZ-5, folosit pentru oprirea de urgență a reactorului RBMK. (foto: Windfall Films)

În interiorul camerei de control a Centralei Nucleare de la Cernobîl, după dezastru. (foto: Windfall Films)

În interiorul camerei de control a Centralei Nucleare de la Cernobîl, după dezastru. (foto: Windfall Films)

Ozana Mazilu (Playtech): Ai lucrat îndeaproape cu supraviețuitori ale căror mărturii sunt profund personale. Cum le-ai câștigat încrederea și cum ai contribuit la crearea unui mediu în care să se simtă în siguranță să vorbească?

Jenia Bilous: Echipa de filmare a jucat un rol-cheie, iar eu am avut norocul să lucrez cu o echipă foarte profesionistă. A existat o primire călduroasă și un sprijin constant pentru fiecare contributor, din partea asistentului de producție, pe tot parcursul procesului. Regizorul local, care a fost și intervievator, a asigurat o comunicare clară și un flux de lucru cursiv. Iar directorii noștri de imagine – deși și-au petrecut cea mai mare parte a timpului concentrați pe monitoarele camerelor – au reușit să transmită o stare de calm și bunătate.

A fost esențial să menținem echipa de pe platou cât mai restrânsă posibil. Oricine nu era necesar în mod direct a rămas într-o încăpere separată.

Ozana Mazilu (Playtech): Au existat momente anume în timpul producției când greutatea emoțională a locului a devenit deosebit de copleșitoare pentru tine sau pentru echipă?

Jenia Bilous: Pentru mine, personal, cele mai copleșitoare momente nu au fost în apropierea Reactorului 4, ci în orașul Pripyat. Reactorul este impresionant, desigur, dar pare mai degrabă tehnic. În Pripyat, totul devine profund uman – este despre oameni, despre viețile lor și despre tot ceea ce au pierdut.

Întreaga zi de filmare în oraș a fost intensă din punct de vedere emoțional. Am fost în grădinițe, școli, locuri de muncă – spații pline acum de liniște, dar care odinioară erau pline de viață. Simți că acolo au existat povești reale, vieți reale, întrerupte brusc într-o singură clipă. Există o senzație ciudată, ca și cum timpul s-ar fi oprit, dar prezența acelor vieți încă este în jurul tău. Iar la finalul zilei, nu mai este doar un loc. Devine ceva ce porți cu tine.

Detalii din interiorul Centralei Nucleare de la Cernobîl, Ucraina. (Windfall Films/Sergii Morgunov)

Sergiy și Iryna Lobanov au fost ultimul cuplu care s-a căsătorit în orașul Pripyat, înainte ca acesta să fie abandonat. (Windfall Films/Jonathan Moore)

Ozana Mazilu (Playtech): Ce a dezvăluit filmarea cu drone despre Cernobîl și Pripyat, lucru pe care filmarea de la nivelul solului nu l-ar fi putut surprinde?

Jenia Bilous: Filmarea cu drone a dezvăluit un strat complet diferit al poveștii. De la sol, ești în interiorul orașului. Vezi detalii, clădiri, urme ale vieții. Dar de sus, Pripyat aproape că dispare. Se transformă într-un peisaj verde uriaș, mai degrabă o pădure decât un oraș. Copacii au acaparat totul, iar doar mici porțiuni de drumuri și acoperișuri îți mai amintesc că a fost cândva un oraș viu. Creează o imagine foarte puternică: natura acoperă încet tot ceea ce a fost cândva omenesc.

În același timp, de sus vezi clar cât de aproape este orașul de centrală. Distanța pare aproape ireală. Să le vezi împreună în același cadru face ca dimensiunea dezastrului să fie și mai tulburătoare.

Văzut de sus, nu doar vezi mai mult, ci și înțelegi mai mult.

Ozana Mazilu (Playtech): Ca producător ucrainean, cum simți că este amintit Cernobîlul în Ucraina de astăzi, la aproape 40 de ani de la dezastru?

Jenia Bilous: Pot răspunde din perspectiva mea personală.

Cernobîlul este un memento al fragilității vieții. Nu este vorba doar despre radiații. Este vorba despre case pierdute, familii pierdute, vieți întrerupte. Pentru mulți oameni, a schimbat totul într-o singură clipă.

Astăzi, în timpul războiului, această senzație revine într-un mod foarte real. Case pierdute. Familii pierdute. Frică. Nesiguranță. De aceea, Cernobîlul nu ne mai pare acum ceva îndepărtat – putem simți cu adevărat prin ce au trecut oamenii atunci.

Și, în același timp, Cernobîlul înseamnă și reziliență. Despre felul în care oamenii au continuat să trăiască după tot ce s-a întâmplat. Iar acest lucru rezonează puternic cu ucrainenii de astăzi, în timpul războiului.

Ozana Mazilu (Playtech): În culise, care a fost cea mai mare provocare în producerea unui documentar într-un loc care este și traumatizant din punct de vedere istoric, și restrictiv fizic?

Jenia Bilous: În primul rând, ca service producer în Ucraina, pot vorbi în principal despre filmările din Kiev și Cernobîl.

Una dintre cele mai mari provocări a fost planificarea filmărilor într-o locație atât de complexă și restrictivă. Am avut doar două zile de filmare la centrală și în Pripyat, dar am vrut să surprindem foarte mult. Așa că programul, ordinea filmărilor, selecția locațiilor și chiar împărțirea echipei au trebuit revizuite de foarte multe ori. Totul trebuia planificat foarte precis, mai ales din cauza timpului de deplasare dintre Kiev și zonă, precum și a restricțiilor impuse de ora de stingere.

Presiunea timpului a fost o problemă constantă. Chiar în centrală aveam limite foarte stricte de timp pentru fiecare locație, ceea ce a făcut pregătirea mai dificilă și ne-a obligat să ajustăm programul în permanență. În același timp, a existat și o provocare emoțională. Lucrezi într-un loc cu o istorie foarte apăsătoare, iar asta se simte. De aceea, a fost important să rămânem concentrați pe muncă, dar și respectuoși față de loc și față de oamenii legați de el.

O cameră abandonată și ursulețul de pluș al unui copil, în Pripyat, expuse radiațiilor după dezastrul de la Cernobîl. (Credit: Windfall Films)

Hotelul Polissya, abandonat în orașul industrial Pripyat, Ucraina, evacuat după dezastrul de la Cernobîl. (Windfall Films)

Ozana Mazilu (Playtech): Ce speri să înțeleagă publicul despre latura umană a Cernobîlului după ce ascultă mărturiile acestor supraviețuitori și vede locurile prin lentila echipei tale?

Jenia Bilous: Sper ca publicul să înțeleagă că Cernobîlul nu este doar o poveste despre un dezastru. Este o poveste despre oameni. În spatele fiecărei imagini, fiecărei locații, există vieți reale. Oameni care aveau case, familii, planuri și le-au pierdut într-o singură clipă. Sper să simtă că nu este ceva îndepărtat sau abstract. Este ceva uman. Este ceva personal.

Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Anunțul autorităților