De ce aleg profesorii să participe la supravegherea și corectarea examenelor, deși o parte din activitate nu este remunerată. Profesoară de limba română: „Nu merg la serviciu, merg la școală” EXCLUSIV

Participarea profesorilor la supravegherea și corectarea examenelor naționale ridică frecvent întrebări legate de motivație, volum de muncă și recompensă. Deși în spațiul public se vorbește adesea despre plata redusă sau despre efortul mare depus, realitatea din interiorul sistemului este mai nuanțată.

Profesoara de limba română Andreea Scarlat explică, într-un interviu, în exclusivitate pentru Playtech, de ce cadrele didactice aleg să se implice în aceste activități, cum funcționează selecția și ce înseamnă, în mod concret, munca din spatele examenelor naționale.

Implicarea profesorilor, între fișa postului și alegere personală

Potrivit acesteia, participarea în comisiile de Evaluare Națională și Bacalaureat este, în primul rând, parte din atribuțiile profesionale, însă nu este percepută ca o obligație impusă.

„Motivul pentru care acceptăm să participăm activ în comisiile de Evaluare Națională și Bac, ca supraveghetori sau evaluatori, este acela că fișa postului unui cadru didactic implică și genul acesta de activități. Cele care nu sunt plătite sunt simulările, la examene se plătește. Modalitatea de selecție se realizează sub forma unor machete în care ne trecem doar dacă dorim, fără să se facă vreo presiune din partea directorilor sau a inspectorilor. Dincolo de toate acestea, de fișa postului sau de machete, rămâne criteriul moral.

Când am ales să fim dascăli, ne-am asumat faptul că, indiferent de situație sau de condiții, copiii au nevoie de noi. Cred cu tărie că noi suntem acolo pentru ei, nu invers. Suntem în slujba lor! Ei nu trebuie să fie afectați de neajunsurile sau problemele noastre! Și implicarea, da, este mai degrabă o alegere, nu o obligație a sistemului!”

Selecția profesorilor se face prin exprimarea disponibilității, fără presiuni din partea conducerii. Astfel, implicarea rămâne, în esență, o alegere personală, susținută de responsabilitatea față de elevi.

Vezi și:

O plantă ignorată ani la rând de fermieri se vinde acum cu până la 1.000 de euro kilogramul. Tot mai multe restaurante o caută

Cât durează corectarea și ce se întâmplă dacă refuzi

Procesul de corectare este unul complex și diferă în funcție de tipul evaluării. În cazul simulărilor, timpul necesar este mai mare, deoarece profesorii își continuă în paralel activitatea la clasă.

„În perioada simulărilor, procesul de corectare durează mai mult, deoarece avem și cursuri. Poate dura până la o săptămână. La examenele din vară, durează undeva până la trei zile.”

În ceea ce privește refuzul de a participa, profesoara subliniază că nu există sancțiuni sau presiuni instituționale.

„Dacă un profesor refuză să participe, nu se întâmplă nimic. Nu este obligat s-o facă. Niciodată nu a existat presiune din partea nimănui, dar așa cum am mai spus, a fi dascăl nu implică doar procesul de predare și evaluare a elevului la clasă. Mai mult, colegii tineri, fără experiență, au nevoie de exemple, de sfaturi, de o ghidare bună. Cum ar dobândi și ei experiența de care au atâta nevoie, dacă nimeni nu i-ar orienta?”

Motivația reală: relația cu elevii și vocația

Dincolo de condițiile materiale, motivația principală rămâne legată de pasiunea pentru meserie și de relația cu elevii.

Vezi și:

Rezultate simulare Evaluare Naţională 2026. Notele, sub așteptări: câți elevi nu au luat nici 5 la Română sau Matematică UPDATE

„Ceea ce mă motivează să continui e dragostea față de copii și față de disciplina pe care o predau. Spun mereu că sunt norocoasă. Eu nu merg la serviciu, eu merg la școală. Noi nu îmbătrânim! Sufletele noastre rămân veșnic tinere. Dacă m-aș mai naște de câteva ori, aș face același lucru, negreșit.

Nu mă văd făcând altceva și nu-mi doresc. De când mă știu am vrut să fiu profesor. În copilărie, când copiii se joacă de-a doctorii, de-a vânzătoarele, eu îmi scriam cataloage și predam sau ascultam, dădeam lucrări de control. Aveam în față o clasă de elevi și convingerea că la un moment dat, ceea ce era doar în imaginația mea de copil, va deveni real. Și s-a întâmplat!”

În ceea ce privește recunoașterea muncii depuse, aceasta afirmă că satisfacțiile profesionale sunt cele care contează cel mai mult.

„Nu am avut niciodată sentimentul că munca depusă nu este apreciată. Satisfacțiile la final de an sunt de nedescris. Trăiesc emoțiile zilelor examenelor cu ei și când primim rezultatele, mă bucur din suflet pentru izbânda celor care au reușit ce și-au propus. Dincolo de asta, ajut școala cu tot ce pot.

Mă implic acolo unde e de competența mea și caut să aflu cât mai multe. Nu-mi place să mă rezum la „fișa postului” sau să spun că nu știu. Dacă nu știu, aflu. Altfel, cum avem pretenții de la elevii noștri? Cum să le cerem mai mult, cum să le arătăm că mereu pot mai mult, dacă noi nu le suntem exemple?”

Ce ar trebui schimbat în educație

În opinia profesoarei, una dintre cele mai importante direcții de îmbunătățire este formarea continuă a cadrelor didactice, adaptată la realitatea actuală.

„Cred că sistemul ar trebui să investească mai mult în pregătirea profesorilor. Și nu doar a acelora tineri. Generațiile s-au schimbat, elevii se schimbă repede. Au mereu alte obiceiuri, alte dorințe, alte modele. Stilul de predare care funcționa cândva, azi nu mai poate fi aplicat. Aș investi în primul rând în cursuri destinate tuturor profesorilor, unde accentul să cadă pe metode noi de predare și evaluare.”

Într-un sistem în continuă schimbare, implicarea profesorilor în examene rămâne esențială, fiind susținută nu doar de responsabilitate profesională, ci și de vocație și dedicare.

Google vrea să elibereze 64 de milioane de țânțari într-o anume regiune. De ce consideră oamenii de știință proiectul o veste bună