Creierul judecă diferit frumusețea unei picturi și a unei clădiri. Studiul care schimbă felul în care înțelegem estetica

De ce o clădire perfect simetrică ni se pare elegantă și armonioasă, în timp ce o pictură poate fi considerată extraordinară tocmai pentru că sfidează echilibrul? Un nou studiu sugerează că răspunsul nu ține doar de gusturile personale, ci de modul în care creierul procesează diferite forme de artă.

Cercetarea, publicată în revista Psychology of Aesthetics, Creativity, and the Arts, indică faptul că oamenii nu folosesc aceleași criterii atunci când evaluează frumusețea unei picturi și a unei construcții. Cu alte cuvinte, ceea ce funcționează din punct de vedere estetic în arhitectură nu este neapărat apreciat și în artă, iar creierul pare să aplice reguli distincte pentru fiecare domeniu.

Autorii studiului au analizat caracteristicile vizuale ale unor fațade istorice din Paris și le-au comparat cu lucrări realizate de pictori din aceeași perioadă. Rezultatele au scos la iveală diferențe surprinzătoare în modul în care creatorii folosesc elemente precum simetria, complexitatea vizuală sau distribuția detaliilor în imagine.

De ce nu sunt clădirile și picturile percepute la fel

Cercetătorii au pornit de la o întrebare simplă: sunt universale regulile frumuseții sau depind de context?

Vezi și:

Pericol pe plajele Europei. Bacteria care poate provoca infecții grave se extinde rapid din cauza temperaturilor ridicate

Multe teorii moderne presupun că oamenii apreciază anumite caracteristici vizuale deoarece acestea sunt ușor de procesat de creier. Simetria, echilibrul și ordinea sunt considerate, în general, elemente plăcute din punct de vedere estetic. Totuși, realitatea pare mai nuanțată.

O clădire dezechilibrată poate transmite senzația de instabilitate sau nesiguranță. În schimb, un pictor poate folosi intenționat o compoziție asimetrică pentru a crea tensiune, dinamism sau emoție. Astfel, aceeași caracteristică vizuală poate avea efecte complet diferite în funcție de context.

Pentru a testa această ipoteză, echipa de cercetare a ales o perioadă specială din istoria Franței: renovarea Parisului coordonată de baronul Haussmann între 1853 și 1870. În acei ani, orașul a trecut prin transformări majore, iar arhitecții au beneficiat de resurse considerabile pentru a-și pune în practică viziunile. În paralel, aceeași perioadă a reprezentat una dintre cele mai fertile etape pentru arta franceză, se arată în PsyPost.

Vezi și:

De ce suntem mai stresați ca niciodată, deși trăim cea mai bună perioadă din istorie. Ce s-a întâmplat, de fapt

Secretul din spatele celei mai mari biserici din lume. Cum a fost împlinit visul imposibil al lui Antoni Gaudí după 100 de ani

Au fost analizate 55 de fotografii ale unor clădiri rezidențiale construite în acea epocă și 142 de picturi realizate de 61 de artiști care au activat în Franța în aceeași perioadă.

Ce au descoperit cercetătorii despre frumusețe

Folosind metode informatice de analiză a imaginilor, oamenii de știință au măsurat nivelul de complexitate vizuală, gradul de simetrie, distribuția elementelor din imagine, repetitivitatea formelor și predominanța anumitor orientări sau culori.

Rezultatele au arătat că fațadele clădirilor prezentau un nivel mult mai ridicat de simetrie și echilibru decât picturile. De asemenea, arhitectura era caracterizată de modele repetitive și de o predominanță clară a liniilor verticale și orizontale.

În schimb, pictorii preferau adesea compoziții mai puțin echilibrate, cu linii orientate în direcții variate și cu elemente plasate asimetric pe pânză. Aceste alegeri contribuiau la senzația de mișcare și expresivitate.

O altă observație interesantă a fost legată de complexitatea vizuală. Contrar așteptărilor, clădirile s-au dovedit mai complexe din punct de vedere matematic decât multe dintre picturile analizate. Ferestrele, ornamentele și detaliile repetitive au generat mai multă informație vizuală decât suprafețele uniforme și tranzițiile line întâlnite frecvent în lucrările artistice.

Cercetătorii au analizat și influența stilurilor artistice. Surprinzător, curentele estetice sau tehnicile folosite au avut un impact redus asupra rezultatelor generale. Una dintre puținele excepții a fost impresionismul, unde complexitatea cromatică era mai ridicată.

În schimb, atât arhitecții, cât și pictorii păreau să împărtășească o preferință pentru tonurile calde, apropiate de portocaliu și de nuanțele pământii. Specialiștii cred că aceste culori sunt asociate cu senzații de confort și familiaritate.

Concluzia studiului este că frumusețea nu este evaluată printr-un singur set universal de reguli. Creierul pare să adapteze criteriile estetice în funcție de ceea ce privește. O clădire și o pictură pot fi considerate frumoase din motive complet diferite, chiar dacă sunt analizate de aceeași persoană.

Cum rețelele sociale afectează distructiv copiii, probabil că nu vom afla. YouTube tocmai a plătit ca să stingă un litigiu pe subiect