Copiii neanderthalieni creșteau mai repede decât ai noștri: descoperirea care rescrie primii ani de viață ai rudelor noastre dispărute

Copiii neanderthalieni creșteau mai repede decât ai noștri: descoperirea care rescrie primii ani de viață ai rudelor noastre dispărute
Foto: LiveScience

Neanderthalienii continuă să surprindă știința chiar și după dispariția lor de acum aproximativ 40.000 de ani. Un nou studiu sugerează că micii neanderthalieni aveau un ritm de creștere diferit de cel al copiilor moderni, iar în primii ani de viață corpul lor se dezvolta mai rapid decât la Homo sapiens. Descoperirea vine din analiza scheletului parțial al unui copil cunoscut drept Amud 7, găsit într-o peșteră din nordul Israelului și datat între aproximativ 51.000 și 56.000 de ani.

Miza cercetării este mai mare decât pare la prima vedere. Nu este vorba doar despre un copil fosilizat, ci despre o piesă rară din puzzle-ul evoluției umane. Neanderthalienii și oamenii moderni s-au desprins dintr-un strămoș comun acum circa 600.000 de ani, iar studiul sugerează că diferențele dintre cele două linii nu țineau doar de aspectul exterior sau de adaptările de adult, ci apăreau foarte devreme, încă din copilărie. Cu alte cuvinte, felul în care creșteau neanderthalienii era deja distinct din primele luni de viață.

Ce a arătat scheletul copilului Amud 7

Scheletul lui Amud 7 este unul dintre cele mai valoroase exemplare de acest tip descoperite până acum. Cercetătorii au analizat peste o sută de fragmente osoase și au reconstruit digital corpul copilului în 3D, pentru a estima mai bine dimensiunile, dezvoltarea oaselor și volumul cranian. Problema fascinantă a apărut când au comparat dinții cu restul corpului: dezvoltarea dentară indica o vârstă de aproximativ șase luni, însă oasele membrelor și alte elemente ale scheletului semănau mai degrabă cu cele ale unui copil modern de circa 14 luni.

Această diferență i-a făcut pe autori să concluzioneze că neanderthalienii nu urmau același calendar de creștere ca oamenii de azi. La naștere, în multe privințe, ei erau comparabili cu nou-născuții moderni în ceea ce privește formarea dinților și lungimea unor oase ale brațelor și picioarelor, însă aveau cranii mai mari. Apoi, în etapa care corespunde aproximativ intervalului de la un an la șase ani, corpul lor pare să fi crescut mult mai repede decât dinții, spre deosebire de copiii moderni, la care dezvoltarea corporală și cea dentară sunt mai proporționale. Mai târziu, în copilăria ulterioară, ritmurile par să se apropie din nou de cele observate la Homo sapiens.

Descoperirea este importantă și pentru că scheletele de copii neanderthalieni sunt extrem de rare. În lipsa unor astfel de exemplare bine păstrate, oamenii de știință au avut multă vreme dificultăți în a înțelege cum se desfășura copilăria la această specie umană dispărută. Tocmai de aceea, fiecare fragment analizat în cazul lui Amud 7 contează enorm: nu doar pentru stabilirea vârstei, ci și pentru reconstituirea întregii strategii biologice de dezvoltare.

Cercetătorii au realizat un model 3D al scheletului neanderthalian Amud 7. (imagine: Been și colab. (CC BY 4.0))

De ce ar fi evoluat neanderthalienii astfel

Explicația propusă de cercetători ține de mediul în care trăiau neanderthalienii. Spre deosebire de oamenii moderni timpurii, care au evoluat în Africa înainte de a se răspândi în alte regiuni, neanderthalienii au trăit mult timp în Eurasia, în condiții adesea reci, dure și imprevizibile. Într-un astfel de context, o dezvoltare corporală accelerată în primii ani de viață ar fi putut oferi avantaje clare: copii mai robuști mai devreme, o capacitate mai bună de a face față frigului și, poate, o independență fizică dobândită mai rapid.

Mai există și o altă consecință importantă a acestei ipoteze: dacă micii neanderthalieni creșteau atât de repede, atunci aveau și cerințe energetice mai mari. Asta înseamnă că mamele lor și grupurile din care făceau parte trebuiau să poată susține nutrițional acest ritm accelerat. Cu alte cuvinte, studiul nu vorbește doar despre oase, ci și despre organizarea socială, despre supraviețuire și despre cât de bine adaptate erau aceste comunități la condițiile dificile în care trăiau.

În același timp, descoperirea complică imaginea simplificată pe care publicul a avut-o multă vreme despre neanderthalieni. Nu mai vorbim despre niște rude primitive și greoaie ale omului modern, ci despre o populație umană foarte bine adaptată mediului ei, cu propriul ritm biologic și cu propriile soluții evolutive. Faptul că aceste diferențe apăreau atât de devreme, în copilărie, arată cât de distinctă era dezvoltarea lor față de a noastră.

Totuși, autorii studiului sunt atenți să nu tragă concluzii definitive prea devreme. Deși Amud 7 oferă informații extrem de valoroase, este nevoie de mai multe schelete juvenile bine păstrate pentru a spune cu certitudine cât de răspândit era acest tip de creștere. Este posibil să fi fost o trăsătură generală a speciei, dar la fel de posibil este să reflecte și o adaptare ecologică specifică unor grupuri sau regiuni.

Chiar și cu această prudență, descoperirea schimbă felul în care privim copilăria neanderthaliană. În locul unei imagini rigide și simplificate, începe să apară una mult mai bogată: o specie umană apropiată de noi, dar în același timp profund diferită, modelată de medii dure și de presiuni evolutive aparte. Iar faptul că toate aceste lucruri pot fi citite în oasele unui copil spune multe despre cât de multe mai avem încă de învățat despre cei mai apropiați veri ai noștri din preistorie.