Ce compensații primesc salariații Dacia în funcție de vechime dacă pleacă voluntar. Sumele ajung la 210.000 de lei

Ce compensații primesc salariații Dacia în funcție de vechime dacă pleacă voluntar. Sumele ajung la 210.000 de lei
Câți bani primesc angajații Dacia care acceptă să plece voluntar (Foto: Profimedia)
Diana Dumitrache
Google Urmărește pe Google

Angajații Dacia care acceptă să părăsească voluntar compania pot primi compensații cuprinse între 45.000 și 210.000 de lei net, în funcție de vechime, în cadrul unui nou program început la 5 octombrie 2026. Pentru o categorie specială de salariați, suma poate ajunge la 240.000 de lei net.

Plecarea este voluntară, nu concediere

Programul trebuie diferențiat de o concediere colectivă. Potrivit înștiințării companiei, încetarea contractului individual de muncă se face prin acordul părților, în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, iar înscrierea este voluntară. Dacia explică măsura prin provocările din industria auto și necesitatea adaptării organizației la noua strategie futurEAdy, care presupune inclusiv ajustarea structurii de personal și optimizarea costurilor.

Programul se adresează în special angajaților din zone în care au loc reduceri sau încetări de activitate, finalizări de proiecte, automatizări, robotizări ori digitalizări, precum și salariaților pentru care există o recomandare medicală privind schimbarea locului de muncă.

Câți bani primește un angajat Dacia în funcție de vechime

Diferențele sunt importante, iar sumele anunțate sunt nete, adică reprezintă valorile care ar urma să ajungă efectiv la beneficiar.

Vechime în companie Compensație acordată
Până la 2 ani 45.000 lei net
Între 2 și 4 ani 85.000 lei net
Între 4 și 8 ani 125.000 lei net
Între 8 și 12 ani 150.000 lei net
Între 12 și 16 ani 180.000 lei net
Peste 16 ani 210.000 lei net
Boală profesională confirmată sau accident de muncă soldat cu invaliditate 240.000 lei net

Astfel, un salariat care are șase ani vechime se încadrează la compensația de 125.000 de lei net, în timp ce unul cu zece ani poate primi 150.000 de lei. Pentru o persoană cu peste 16 ani în companie, suma urcă la 210.000 de lei net. Separat, salariații cu boală profesională confirmată sau care au suferit un accident de muncă soldat cu invaliditate pot primi 240.000 de lei net, indiferent de vechime.

Până când pot depune angajații cererea

Calendarul este unul strict. Cererile pot fi depuse în perioada 5–20 octombrie 2026, după care angajatorul va analiza solicitările și își va da acordul între 21 și 23 octombrie.

Pentru cererile acceptate, contractul individual de muncă încetează la 1 noiembrie 2026, ultima zi lucrătoare fiind 30 octombrie. Prima compensatorie este prevăzută la lichidarea aferentă lunii octombrie. Tot atunci va fi făcută și regularizarea zilelor de concediu de odihnă în funcție de perioada efectiv lucrată în 2026.

Programul vine într-o perioadă dificilă pentru industria auto

Măsura apare într-un moment în care producția de la Mioveni este ajustată în funcție de cererea din piață. Dacia a programat inclusiv întreruperea producției în zilele de 9 și 12 octombrie, invocând evoluția pieței auto și necesitatea corelării producției cu volumul comenzilor.
Pentru salariați, diferența esențială rămâne însă caracterul voluntar al actualului program: simpla existență a ofertei nu înseamnă că angajatul este obligat să plece. Contractul încetează numai dacă salariatul solicită acest lucru și angajatorul acceptă cererea.