Avatar: Legenda lui Aang, sezonul 3, pe SkyShowtime: finalul care explică de ce animația a devenit un clasic. E mult mai matur decât îți amintești REVIEW
Sunt seriale animate pe care le revezi după 15 sau 20 de ani și îți dai seama destul de repede că nostalgia făcea mare parte din treabă. Avatar: Legenda lui Aang nu este unul dintre ele. Am ajuns la sezonul 3, disponibil acum pe SkyShowtime alături de primele două, și mi se pare chiar mai bun văzut ca adult. Nu pentru că aș trece cu vederea lucrurile copilărești, ci exact pentru că serialul știe incredibil de bine când să fie amuzant și când să devină serios.
Al treilea sezon, cunoscut drept Book Three: Fire, este și ultimul al animației originale create de Michael Dante DiMartino și Bryan Konietzko pentru Nickelodeon. A fost difuzat inițial între 2007 și 2008, dar aproape două decenii mai târziu povestea nu pare deloc prăfuită. Animația își arată pe alocuri vârsta, evident, însă personajele, ritmul și mai ales felul în care sunt construite conflictele încă funcționează excelent.
Iar dacă primele două sezoane construiesc lumea, sezonul 3 este momentul în care serialul începe să culeagă tot ce a plantat până atunci. Fără să îți spun cum sau unde ajunge fiecare personaj.
Primele două sezoane sunt și ele pe SkyShowtime și merită văzute înainte
Toate cele trei sezoane din Avatar: Legenda lui Aang sunt disponibile pe SkyShowtime România. Și, chiar dacă ai prins episoade când erai copil, nu aș recomanda să sari direct la sezonul 3.
Primul sezon este cel mai simplu dintre ele. Îi cunoaștem pe Aang, ultimul supraviețuitor al Nomazilor Aerului și Avatarul capabil să controleze toate cele patru elemente, pe Katara și fratele ei, Sokka, din Tribul Apei. Lumea este împărțită între Apă, Pământ, Foc și Aer, iar Națiunea Focului încearcă să domine restul lumii.
În același timp apare Zuko, prințul exilat al Națiunii Focului, obsedat să îl captureze pe Avatar. La început pare foarte ușor de încadrat într-o categorie clară. Numai că Avatar începe destul de repede să demonstreze că nu este interesat de personaje atât de simple.
Sezonul 2 ridică enorm nivelul. Intră în poveste Toph Beifong, unul dintre personajele mele preferate din tot serialul, iar conflictul începe să aibă mult mai multe nuanțe. Povestea devine mai întunecată fără să-și piardă umorul și începe să discute despre propagandă, autoritate, traumă, identitate și manipulare într-un mod surprinzător de inteligent pentru o producție destinată inițial copiilor.
Sezonul 3 vine exact după această maturizare și o duce până la capăt.
Aang rămâne copil, chiar dacă lumea îi cere să fie salvatorul ei
Zach Tyler Eisen îi dă voce lui Aang, iar unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la personaj este că serialul nu uită niciodată că are 12 ani. Paramount îl descrie pe Aang drept ultimul Nomad al Aerului, obligat să poarte responsabilitatea restabilirii echilibrului într-o lume aflată în război.
Sigur, controlează elemente, zboară pe Appa și trebuie să rezolve probleme cu care niciun adult normal nu ar vrea să se confrunte. Dar uneori vrea pur și simplu să se distreze. Se teme. Greșește. Ezită.
Sezonul 3 gestionează foarte bine contradicția asta. Miza crește enorm, însă Aang nu se transformă brusc într-un erou solemn care vorbește numai în discursuri despre destin. Rămâne Aang.
Mae Whitman este Katara, probabil centrul emoțional al grupului, iar Jack De Sena îl interpretează pe Sokka. Mi se pare fascinant cât de bine funcționează Sokka și acum. Este comic relief, dar serialul refuză să îl lase doar în această poziție. Nu poate controla niciun element și tocmai de aceea trebuie să găsească alte moduri prin care să fie util.
Michaela Jill Murphy, creditată în serial sub numele Jessie Flower, este vocea lui Toph. Sarcasmul ei și felul complet lipsit de răbdare în care tratează aproape orice situație continuă să fie excelente.
Distribuția originală rămâne una dintre marile forțe ale serialului. Ghidul oficial Paramount confirmă vocile personajelor principale și secundare.
Zuko este unul dintre motivele pentru care sezonul 3 funcționează atât de bine
E greu să vorbești despre sezonul 3 fără spoilere atunci când vine vorba despre Zuko, interpretat de Dante Basco, pentru că aproape orice detaliu concret poate strica ceva.
Pot spune însă atât: dacă până aici ai avut impresia că serialul investește foarte mult timp în acest personaj, sezonul 3 explică de ce.
Zuko este unul dintre cele mai bine scrise personaje pe care le-am întâlnit într-un serial animat de acest tip. Nu fiindcă este „complicat” doar de dragul de a fi complicat, ci pentru că fiecare decizie a lui vine dintr-o combinație foarte recognoscibilă de furie, rușine, nevoie de validare și dorință de a afla cine este de fapt.
Alături de el rămâne Iroh, unul dintre personajele care au definit Avatar. În primele două sezoane vocea îi aparține regretatului Mako, iar în sezonul 3 rolul este preluat de Greg Baldwin, după moartea actorului în 2006. Schimbarea este sesizabilă dacă ești foarte atent, dar Baldwin păstrează remarcabil căldura personajului.
Iroh ar fi putut deveni foarte ușor caricatura bătrânului înțelept care aruncă din când în când câte un citat profund. Nu se întâmplă asta. Umorul, bunătatea și trecutul personajului îl fac mult mai interesant.
Azula și Ozai dau Națiunii Focului două tipuri complet diferite de amenințare
În tabăra Națiunii Focului, Grey DeLisle, cunoscută astăzi și ca Grey Griffin, îi dă voce Azulei. Este sora lui Zuko și unul dintre cele mai memorabile personaje ale serialului. Paramount o descrie drept un prodigiu al controlului focului, obsedată de putere, control și perfecțiune.
Ceea ce îmi place la Azula este că nu are nevoie să țipe permanent sau să demonstreze că este periculoasă. De cele mai multe ori este suficient să intre într-o scenă.
Mai există apoi Fire Lord Ozai, interpretat vocal de Mark Hamill. Da, Luke Skywalker. Și, pentru cine îl știe și ca voce a Jokerului, probabil nu este o surpriză că Hamill poate face un personaj amenințător doar din intonație.
Ozai și Azula funcționează diferit. Unul reprezintă puterea aproape abstractă din vârful sistemului, celălalt îți arată ce face acel sistem oamenilor care cresc în interiorul lui.
Iar Avatar este mult mai interesant când vorbește despre asta decât atunci când pur și simplu arată cine este „bun” și cine este „rău”.
Sezonul 3 este mai întunecat, dar nu uită să fie foarte amuzant
Mi-a fost puțin teamă că, odată ajuns la partea finală, Avatar va renunța la episoadele mai relaxate și va deveni exclusiv o succesiune de confruntări. Din fericire, nu face asta.
Există în continuare episoade mici, glume absurde, momente cu Appa și Momo, ambii interpretați vocal de incredibilul Dee Bradley Baker, și secvențe în care personajele se comportă pur și simplu ca niște adolescenți.
Dar tonul general este mai matur.
Sezonul 3 petrece mai mult timp în interiorul Națiunii Focului, ceea ce ajută enorm lumea serialului. Până atunci ai văzut în mare parte războiul din perspectiva celor atacați. Acum începi să vezi și oamenii obișnuiți care trăiesc de partea cealaltă.
Și este o alegere foarte bună, pentru că serialul nu spune că populația unei țări este identică cu regimul care o conduce. Pare o observație evidentă spusă așa, dar într-o animație pentru copii de la mijlocul anilor 2000 mi se pare în continuare remarcabil cât de natural este integrată.
Creatorii au știut de la început unde vor să ajungă
Serialul a fost creat de Michael Dante DiMartino și Bryan Konietzko, care au fost și producători executivi/showrunneri, iar Aaron Ehasz a fost head writer și co-producător.
Printre regizorii importanți ai sezonului 3 se numără Giancarlo Volpe, Ethan Spaulding și Joaquim Dos Santos, acesta din urmă lucrând inclusiv la partea finală a serialului.
Muzica este semnată de Jeremy Zuckerman și Benjamin Wynn, The Track Team, iar aici cred că serialul este adesea subestimat. Muzica nu încearcă să transforme fiecare scenă într-un moment epic, ci știe când să tacă și când să intre exact cât trebuie.
Și poate cel mai mare compliment pe care îl pot face echipei este că sezonul 3 chiar pare finalul unei povești planificate, nu un sezon construit în grabă după ce cineva a aflat că serialul se termină.
Animația are aproape 20 de ani. Povestea, nu
Sigur că se vede că Avatar: The Last Airbender a început în 2005. Unele fundaluri sunt simple, există secvențe în care animația este mai economică, iar dacă vii direct de la producții animate moderne cu bugete uriașe diferența este evidentă.
Dar coregrafia luptelor rămâne foarte bună.
Fiecare stil de „bending” are personalitate. Apa nu se mișcă precum focul, pământul are greutate, aerul are viteză. Nu sunt doar patru culori diferite aruncate pe ecran.
Iar pentru mine asta contează mai mult decât numărul de cadre pe secundă.
SkyShowtime listează serialul în HD și are în prezent toate cele trei sezoane în catalogul din România. Dacă ai văzut doar adaptarea live-action Netflix, chiar merită să vezi originalul pentru că ritmul, umorul și mai ales dezvoltarea personajelor sunt foarte diferite.
Merită Avatar: Legenda lui Aang sezonul 3 pe SkyShowtime?
Da. Și nu doar dacă l-ai iubit când erai copil.
Cred că sezonul 3 este momentul în care Avatar: Legenda lui Aang demonstrează de ce a rămas relevant atât de mult timp. Este o animație despre un copil care controlează aerul, un bizon zburător și oameni care aruncă foc din pumni, dar în spatele tuturor lucrurilor fantastice vorbește despre război, vinovăție, familie, propagandă, libertatea de a alege și întrebarea destul de complicată despre ce înseamnă să faci ceea ce este corect.
Și o face fără să devină niciodată pretențios.
Asta mi se pare partea cea mai frumoasă. Avatar nu încearcă să îți demonstreze permanent cât de profund este. Într-o scenă îți spune ceva surprinzător de matur, iar câteva minute mai târziu Sokka face o prostie.
Sezonul 1 construiește lumea. Sezonul 2 complică personajele. Sezonul 3 le pune pe toate la încercare.
Nu spun mai mult, pentru că finalul merită descoperit, nu povestit.
Dacă nu ai văzut niciodată Avatar: Legenda lui Aang, faptul că toate cele trei sezoane sunt acum la un loc pe SkyShowtime este probabil cel mai bun motiv să începi. Iar dacă l-ai văzut acum 15-20 de ani, s-ar putea să fii surprins de cât de diferit îl percepi acum.
Verdict: 9,5/10