A fost descoperit un sistem solar care „n-ar trebui să existe”. Un super-Pământ stâncos stă dincolo de două planete gazoase

Astronomii spun că au găsit un sistem planetar care pune sub semnul întrebării „regulile” după care ne-am obișnuit să explicăm cum se nasc planetele. Sistemul se află la circa 116–117 ani-lumină de Pământ și orbitează o stea pitică roșie numită LHS 1903. Ciudățenia nu ține de numărul planetelor, ci de ordinea lor: o planetă stâncoasă aproape de stea, două planete gazoase la mijloc, iar la exterior încă o planetă stâncoasă, un „super-Pământ” care pare să fi apărut exact acolo unde, după manual, te-ai aștepta mai degrabă la o lume bogată în gaze, notează CNN.

De ce ordinea planetelor pare „greșită” și ce spune teoria clasică

În majoritatea sistemelor pe care le înțelegem bine, inclusiv în al nostru, planetele stâncoase sunt mai aproape de stea, iar cele gazoase stau mai departe. Explicația vine din discul de gaz și praf din jurul stelei tinere: aproape de stea e atât de cald încât substanțele volatile se evaporă, rămânând materiale „grele” care se pot lipi și forma planete stâncoase. Mai departe, dincolo de așa-numita „linie a zăpezii”, e suficient de rece încât gheața și alte compuși să ajute nucleele planetare să crească rapid și să atragă hidrogen și heliu, formând lumi gazoase.

În sistemul LHS 1903, secvența „stâncos–gazos–gazos–stâncos” contrazice acest tipar. Echipa condusă de Thomas Wilson (Universitatea din Warwick) spune că este prima dată când vedem atât de clar o planetă stâncoasă aflată după două planete bogate în gaze, într-un sistem compact în care toate planetele orbitează mult mai aproape de stea decât Mercur de Soare.

Satelitul NASA Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) a fost lansat în 2018 pentru a descoperi noi planete care orbitează alte stele. (Foto: NASA)

Ipoteza „formării pe rând” și misterul super-Pământului de la exterior

Planeta „surpriză” este LHS 1903 e, cu o rază de aproximativ 1,7 ori cea a Pământului, ceea ce o încadrează la „super-Pământ”. Cercetătorii au luat în calcul scenarii dramatice, precum coliziuni care să fi „decojit” atmosfera unei planete inițial gazoase sau migrații care să fi mutat corpurile pe orbite neobișnuite. În analiza lor, aceste variante nu au produs un rezultat convingător pentru configurația observată.

Vezi și:

Ce se întâmplă cu elevii care nu susţin simularea Evaluării Naţionale luni şi marţi. Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei

Imagini dureroase de la priveghiul lui Mugurel Vrabete. Membrii trupei Holograf, marii absenţi de la tristul eveniment

Așa că ipoteza preferată este una numită, pe scurt, „formare în mediu sărac în gaz”: planetele s-ar fi format pe rând, din interior spre exterior, iar cea de la margine ar fi apărut mult mai târziu, când discul protoplanetar rămăsese deja „fără combustibil” suficient pentru a construi încă o planetă gazoasă. Cu alte cuvinte, n-a fost o planetă „greșită”, ci una care s-a născut într-o altă etapă a vieții sistemului.

Descoperirea a fost posibilă prin combinația dintre datele inițiale de la telescopul NASA TESS și observații detaliate cu satelitul ESA Cheops, plus măsurători suplimentare de la telescoape terestre. Următorul pas logic ar fi observații cu James Webb, care ar putea spune mai multe despre atmosferele acestor lumi și, implicit, despre „rețeta” lor reală.

Cafeaua de dimineață, cartofii copți și microbiomul: cinci descoperiri care schimbă regulile alimentației. Ce spun cercetătorii