Un artist celebru anunță că vrea copii cu o vedetă de la noi! ”Facem bani, apoi copil” EXCLUSIV
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/04/aura-si-ralflo.jpg)
Unul dintre artiștii cu vechime din showbiz-ul românesc s-a însurat în mare secret cu aleasa inimii sale. Acum, chiar dacă se află în plin scandal cu sportivi de performanță după ce soția lui a provocat la luptă, în cușcă, o altă femeie, Ralflo, căci despre el este vorba, a început să își facă planuri de viitor cu Aura.
Ralflo anunță că vrea copii cu Aura
Ralflo și Aura se iubesc deja de câțiva ani. Anul trecut au anunțat că vor face și nunta, una de pomină, dar decizia de la acea vreme a fost înlocuită cu una în care cei doi s-au căsătorit în mare secret. Au făcut-o acum câteva luni și, spun ei, urmează să facă și o petrecere la care să invite și nenumărate vedete din showbiz.
”Da, Aura e soția mea. Suntem căsătoriți legal. Petrecerea de nuntă mai are de așteptat, dar urmează cât de curând. Normal că avem planuri cât se poate de serioase. Dar până să le punem în practică, mai avem câte ceva de făcut, pentru că o familie nu înseamnă doar copii, înseamnă și siguranță financiară.
Sincer îți spun, noi ne tot gândim la asta (ca vor un copil, n. red.), dar am zis că mai bine ne apucăm de făcut bani. Ne facem treaba noastră și când ”ne retragem”, atunci facem o familie mai mare. Că e complicat. Când vom produce mai mult, când vom produce și pentru alții, și ”din microfoane”, atunci se va întâmpla. Dar ne dorim foarte mult asta, chiar asta ne lipsește. Dar va fi când va dori și Dumnezeu”, spune, în exclusivitate pentru PLAYTECH, cântărețul Ralflo.
Aura: ”Copilul vine după bătaie”
Aura, celebră la rândul ei în showbiz-ul românesc, face muzică și, deseori, pozează în ipostaze îndrăznețe. Evident, cu actordul soțului ei. Și, pentru PLAYTECH, spune cu sinceritate că el nu este deloc gelos că își expune formele de model.
”Ralflo nu e gelos cu mine. Nu mi-e teamă să pozez atât de îndrăzneț”, spune Aura. Iar Ralflo explică și el de ce accepă să își vadă soția purtând ținute cât se poate de sumare. ”Ea e lângă mine, eu lângă ea, iar ea e frumoasă. Așa că, eu apreciez. E una dintre cele mai frumoase femei din lumea showbiz-ului. Ea își face doar treaba, face ce are de făcut, iar important este că noaptea dormim împreună”, spune artistul.
Când vine vorba de căsătoria lor, Aura este ”puțin arogantă”. Nu se ferește să sugereze că Ralflo a dat lovitura când s-a căsătorit cu ea (și viceversa) și le atacă, voalat, pe fostele iubite ale soțului ei, una dintre ele fiind, în fapt, o cunoscută fostă videochatistă.
”În primul rând, l-am convins pe Ralflo să se însoare cântând. El nu a mai fost cu niciun artist până acum, până la mine, chiar dacă au mai fost ”artiste” în viața lui. Și niciuna nu era de talia mea, că dacă era vreuna ca mine, sigur era deja însurat până acum. Pe viitor, ne dorim și un copil. Momentan, mă bat, copilul va veni după bătaie, după ce voi mai intra în cușcă. Îmi place ideea de a fi un om activ, mai ales că oamenii vor show de la mine. Voi muzică, vor show”, spune Aura.