Ruinele Hanului Solacolu: de la o fabrică de paste făinoase la centrul revoluționarilor bulgari și unul dintre cele mai luxoase locuri din București

Astăzi, Hanul Solacolu nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost odinioară: o ruină periculoasă aflată pe Calea Moșilor, la numărul 134, care stârnește mai degrabă îngrijorare decât admirație. În urmă cu mai bine de 150 de ani, însă, această clădire era un simbol al rafinamentului și al comerțului înfloritor din București.

Un han de lux în inima Capitalei, ridicat de negustori bulgari

Povestea sa începe în anul 1859, când doi frați negustori bulgari din orașul Sviștov, pe numele lor Solacoglu, s-au stabilit în Țara Românească și au pus bazele acestei construcții impunătoare.

Inițial, cei doi frați aveau în plan să ridice o fabrică de paste făinoase. La etajul clădirii urmau să fie amenajate patru apartamente, menite să găzduiască întreaga familie.

Însă, în scurt timp, destinația construcției a fost schimbată, clădirea transformându-se într-un han în toată regula. Potrivit documentelor vremii, aici funcționau nu mai puțin de 100 de camere, un număr impresionant pentru acea perioadă.

Ce se duce obligatoriu la cimitir de Izvorul Tămăduirii pentru sufletul celor adormiți. Lista completă

Horoscopul zilei de vineri, 25 aprilie 2025. Zodia care trebuie să evite conflictele, nu aduc nimic bun

La parter, către Calea Moșilor, se aflau mai multe prăvălii, iar pivnițele adăposteau marfă adusă de comercianți din toate colțurile țării.

Hanul era frecventat doar de o anumită elită – negustori bogați, călători distinși și personalități marcante. Accesul se făcea prin două porți mari, prin care intrau trăsurile luxoase ale epocii, iar curtea interioară avea un farmec aparte, specific vremurilor de glorie ale negustoriei bucureștene.

Din punct de vedere arhitectural, clădirea era unică. A fost singurul han din Capitală construit în formă de „U”, cu două intrări orientate spre Calea Moșilor.

Totodată, era singura clădire dotată cu o prispă cu geamlâcuri, denumite și „cercevuri” – o trăsătură arhitecturală rar întâlnită în acea perioadă. Astfel, Hanul Solacolu se impunea nu doar prin funcționalitate, ci și prin estetică.

Vezi și: Hanul lui Manuc, leagănul păcii în Europa secolului al XIX-lea. Aici s-a semnat tratatul de la București dintre ruși și turci, în 1812

Un refugiu pentru revoluționarii bulgari

Hanul Solacolu nu a fost doar un simbol al luxului și comerțului, ci și un punct-cheie în istoria Balcanilor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul unei Europe de Est măcinate de neliniști politice, clădirea a devenit un refugiu pentru revoluționarii bulgari, care fugeau de sub dominația otomană.

Una dintre cele mai importante figuri care a locuit aici a fost Liuben Caravelov, lider al Comitetului Central Revoluționar Bulgar. Acesta a transformat o parte a hanului într-un centru al mișcării de eliberare națională.

În tipografia aflată la parterul clădirii, Caravelov a publicat ziarele „Libertatea” și „Independența”, publicații esențiale pentru conștientizarea și mobilizarea populației bulgare în vederea obținerii independenței.

Poetul Hristo Botev, o altă figură marcantă a luptei împotriva otomanilor, a locuit, de asemenea, în hanul fraților Solacoglu. Aici a redactat și tipărit ziarele „Cuvântul emigranților bulgari” și „Drapelul”.

Mai mult, și Vasil Levski, supranumit „Apostolul Libertății”, și-a găsit adăpost în acest spațiu, consolidând astfel importanța hanului ca un centru al luptei pentru independență, notează cei de la B365.

Prin activitatea desfășurată în această clădire, Hanul Solacolu a devenit un simbol nu doar al prosperității economice, ci și al luptei politice și identitare de pe ambele maluri ale Dunării.

Hanul Solacolu, Calea Moșilor, sfârșitul sec al XIX-lea. Fotografie de epocă

Hanul Solacolu, de la glorie la decădere

Clădirea a funcționat ca han până spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a fost afectată de un incendiu devastator, dar a continuat să primească oaspeți pentru o vreme.

Totuși, momentul de cotitură a venit în 1948, când regimul comunist a decis naționalizarea imobilului. Dintr-un spațiu de elită, hanul a fost transformat într-o clădire de locuințe sociale, închiriate de stat, dar fără să se investească în întreținere sau restaurare.

Neglijarea clădirii a dus, inevitabil, la degradare. În anii ’80, autoritățile au suspendat programul de închiriere, considerând că imobilul reprezenta un pericol real de prăbușire.

Cu toate acestea, clădirea nu a fost evacuată complet, iar după Revoluția din 1989, a devenit adăpost pentru oamenii străzii. Fosta tipografie s-a transformat, trist și simbolic, într-un bordel ilegal.

În 1997, Hanul Solacolu a fost inclus în Planul Național de Restaurare, existând un proiect de reabilitare în colaborare cu Ambasada Bulgariei. Din păcate, acest demers nu a trecut de stadiul de intenție.

Vezi și: „Hanul fără nume”, locul unde oamenii veneau ca să se piardă. Bucureștiul interbelic, între Micul Paris și sărăcie lucie [VIDEO]

Ruina unui simbol, între proiecte eșuate și speranțe de viitor

Retrocedarea clădirii către cei patru moștenitori ai familiei Solacoglu, în anul 2003, nu a schimbat cu nimic situația dramatică. Activitățile ilegale s-au oprit abia în 2007, după o intervenție a poliției.

În 2010, întregul acoperiș s-a prăbușit, tragând după el o parte din zidurile interioare. Hanul Solacolu devenise, oficial, o ruină periculoasă.

Au existat și tentative recente de salvare. În 2016, a fost propus un parteneriat public-privat pentru restaurare cu ajutorul fondurilor europene, dar nici acest proiect nu a fost dus la bun sfârșit.

În 2019, Primăria Capitalei a aprobat exproprierea clădirii în schimbul a 4,5 milioane de lei, pentru a o introduce într-un circuit cultural, însă procedura nu a fost finalizată în cele 90 de zile prevăzute de lege.

Abia în ianuarie 2025, primarul general Nicușor Dan a anunțat oficial că lucrările de conservare și protejare la Hanul Solacolu au fost reluate.

Echipele Trustului de Clădiri Municipale București au început ridicarea structurii etajului 1 și montarea grinzilor pentru acoperișul provizoriu. În paralel, s-a lucrat la evacuarea deșeurilor și la întărirea structurii de rezistență la subsol și parter.

Primarul Capitalei, despre reabilitarea vestitului local

Hanul Solacolu a fost martor al gloriei comerciale, al mișcărilor revoluționare și al decăderii sociale. A fost cândva un spațiu de elită, apoi un adăpost al speranței pentru un popor vecin și, în cele din urmă, o rană deschisă pe chipul istoric al Bucureștiului.

Restaurarea acestei clădiri nu este doar un act de conservare arhitecturală, ci și o formă de reparație morală pentru un loc care a contribuit la istoria comună a românilor și bulgarilor.

Dacă va fi salvat, Hanul Solacolu ar putea deveni un centru cultural, un muzeu al memoriei sau un spațiu de dialog între națiuni, readucând la viață nu doar zidurile sale, ci și povestea pe care o poartă de peste un secol și jumătate.

Vezi și: Istoria Hanului Galben din Mahalaua Dracului, cel mai rău famat loc din București. Zona periculoasă care l-a inspirat pe pictorul Ștefan Luchian