17 apr. 2025 | 21:19

Insula din Grecia unde te simți ca în Mykonos, dar prețurile sunt mult mai mici. Peisajele sunt absolut superbe, iar apa este turcoaz

Știri social
Insula din Grecia unde te simți ca în Mykonos, dar prețurile sunt mult mai mici. Peisajele sunt absolut superbe, iar apa este turcoaz
Destinatia din Grecia care ofera vibe-ul din Mykonos, dar la preturi mult mai prietenoase

Grecia rămâne una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță pentru români, iar cei care își doresc o escapadă relaxantă, fără aglomerație și la prețuri rezonabile, pot opta pentru o variantă mai puțin cunoscută, dar cu adevărat spectaculoasă. Departe de forfota din Mykonos sau Lefkada, există o insulă unde nisipul e auriu, apa are nuanțe ireal de turcoaz, iar liniștea e la ea acasă.

Karpathos, o bijuterie ascunsă între Creta și Rhodos

Ascunsă între cele mai populare insule ale Greciei, Creta și Rhodos, Karpathos este o adevărată comoară pentru cei care își doresc o vacanță autentică, departe de turiștii grăbiți și stațiunile ultra-comerciale.

Este a doua cea mai mare insulă din Arhipelagul Dodecanez, dar cu toate acestea, a reușit să își păstreze farmecul tradițional, influențele cipriote și un dialect local aparte.

Insula este o alegere excelentă pentru cei care caută peisaje uimitoare, sate pitorești și ospitalitate grecească autentică. În plus, fiind mai greu accesibilă decât alte destinații celebre, Karpathos este ferită de aglomerație și de prețurile exagerate.

Nisip fin, ape limpezi și plaje ascunse

Ceea ce face Karpathos cu adevărat specială sunt plajele sale – peste 50 la număr, unele dintre ele izolate și perfecte pentru momente de liniște absolută.

Plaja Apella, cu apele sale turcoaz și limpezi ca cristalul, este una dintre cele mai apreciate din zonă. Pe de altă parte, Kira Panagia impresionează nu doar cu nisipul său fin, ci și cu o bisericuță pitorească ce completează peisajul de poveste.

Mulți turiști care au ajuns aici vorbesc cu entuziasm despre frumusețea locului. „Cred că este cea mai frumoasă plajă din Karpathos”, a scris un vizitator pe TripAdvisor, evidențiind accesul ușor cu scuterul și spectacolul vizual oferit de culorile intense ale mării.

Vezi și O nouă scumpire pentru șoferii români de la 1 mai, crește prețul rovinietei în Bulgaria. Cât plătești să ajungi în Grecia și Turcia!

O alternativă relaxantă și accesibilă la destinațiile de lux

Deși nu are notorietatea Mykonosului, Karpathos oferă o experiență similară ca atmosferă – cu peisaje spectaculoase, taverne primitoare și o vibrație boemă – dar fără prețurile ridicate sau mulțimile obositoare.

Este o alegere perfectă pentru cei care vor să descopere o altă față a Greciei, într-un cadru liniștit și natural. Dacă visezi la o vacanță grecească autentică, dar accesibilă, Karpathos ar putea fi următoarea ta destinație preferată.

Vezi și Care sunt cele mai ieftine staţiuni din Grecia, în 2025? Aşa te bucuri de un concediu minunat cu bani puţini!