Cutremurul din Myanmar: încă sunt găsiţi supravieţuitori printre dărâmături. Aproape 2.000 de persoane au murit, situaţia este critică
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/cutremur-myanmar-9.jpg)
Situaţie critică după cutremurul devastator din Myanmar. Aproape 2.000 de persoane au murit, conform ultimului bilanţ, însă numărul se aşteaptă să crească. Din fericire, încă sunt găsiţi supravieţuitori printre dărâmături.
Mii de morţi după cutremururul din Myanmar
Luni, echipele de salvare au reușit să scoată o femeie de sub ruinele unui hotel din Myanmar, oferind o rază de speranță la trei zile după un cutremur puternic care a provocat moartea a aproximativ 2.000 de persoane. Echipele de căutare din Myanmar și Thailanda continuă să lupte contra cronometru pentru a găsi supraviețuitori.
Femeia a fost găsită sub dărâmăturile hotelului Great Wall din Mandalay, conform unei postări a guvernului chinez pe Facebook. Cutremurul, cu magnitudinea de 7,7, a avut loc vineri și a cauzat distrugeri masive în Myanmar, dar și pagube în Thailanda.
În Bangkok, capitala Thailandei, echipele de intervenție continuă căutările pentru 76 de persoane presupuse a fi îngropate sub ruinele unui zgârie-nori aflat în construcție, care s-a prăbușit în urma seismului.
Din păcate, toate spitalele din țară sunt pline. Iar ONU și Crucea Roșie avertizează că este nevoie disperată de materiale sanitare.
”Ceea ce vedem aici, în Myanmar, este un nivel de devastare cum nu s-a mai văzut nicăieri în Asia, într-un secol. Este cu adevărat important să ajungem la oamenii care au trăit pe străzi în ultimele două nopți, iar acum a treia noapte. Trebuie să ajungem la acești oameni pentru a le oferi adăpost sigur, apă potabilă și îngrijirile medicale de care au nevoie”, a declarat Marie Manrique, coordonatorul Programului Crucii Roșii pentru Myanmar.
Bilanțul victimelor
După aproape trei zile, temerile privind creșterea numărului de victime s-au intensificat. În Thailanda, bilanțul oficial era de 18 morți duminică, însă ar putea crește semnificativ. În Myanmar, presa de stat a raportat cel puțin 1.700 de decese, iar Wall Street Journal a estimat numărul morților la 2.028.
Ambasada Chinei în Myanmar a confirmat că femeia salvată din ruinele hotelului Great Wall a fost găsită după aproximativ 60 de ore de la cutremur și se află într-o stare stabilă.
ONU a anunțat că se mobilizează pentru a trimite ajutoare către cei aproximativ 23.000 de supraviețuitori ai cutremurului din centrul Myanmarului.
„Echipele noastre din Mandalay se alătură eforturilor umanitare, în ciuda propriei traume. Este esențial ca Myanmar să primească sprijin internațional în fața acestei catastrofe”, a declarat Noriko Takagi, reprezentant al agenției ONU pentru refugiați.
India, China și Thailanda au trimis echipe și materiale de ajutor, alături de sprijin umanitar din Malaysia, Singapore și Rusia. De asemenea, Statele Unite au promis o asistență de 2 milioane de dolari prin intermediul organizațiilor de ajutorare.
Însă Myanmar se confruntă deja cu o criză profundă cauzată de războiul civil, care a izbucnit după lovitura de stat militară din 2021, ce a înlăturat guvernul ales al lui Aung San Suu Kyi. Rebelii au acuzat armată că efectuează atacuri aeriene asupra satelor chiar și după cutremur, iar ministrul de externe din Singapore a cerut o încetare imediată a focului pentru a facilita operațiunile de salvare.
Infrastructura critică a țării, inclusiv podurile, autostrăzile, aeroporturile și căile ferate, a fost grav afectată, complicând eforturile de ajutor. Conflictul continuu a destabilizat economia, a forțat peste 3,5 milioane de persoane să-și părăsească locuințele și a slăbit sistemul de sănătate al țării.