Cele 11 meserii ale lui Tudor Arghezi. Genialul scriitor s-a călugărit, a vândut cireșe, a reparat ceasuri și bijuterii, a fost laborant la o fabrică de zahăr

Pe 21 mai 2025, în zi de sărbătoare, de Sfinții Constantin și Elena, se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, unul dintre cei mai străluciți poeți din istoria literaturii române. Puțini sunt cei care știu, însă, despre multitudinea de meserii pe care genialul scriitor le-a avut, de-a lungul vieții. Cum și-a câștigat existența Arghezi până la vârsta de 47 de ani, când și-a lansat primul volum de versuri.

Un copil obligat să muncească încă de la o vârstă fragedă

Viața lui Tudor Arghezi a fost marcată de o neobosită căutare, deopotrivă spirituală și materială. În spatele operei literare colosale, se ascunde un destin complex, presărat cu încercări și transformări radicale.

De-a lungul existenței sale, marele scriitor a practicat nu mai puțin de 11 meserii, de la cele intelectuale, precum cea de gazetar, până la cele manuale – ceasornicar, bijutier sau vânzător de cireșe. Această diversitate a preocupărilor sale nu a fost un moft, ci o necesitate impusă de greutățile vieții și de un spirit mereu neliniștit.

Tudor Arghezi, născut Ion Nae Theodorescu pe 21 mai 1880, în București, provenea dintr-o familie modestă, cu origini în Gorj. Din cauza dificultăților financiare, a fost nevoit să se întrețină singur de la o vârstă fragedă.

Cât de des trebuie fertilizată grădina de legume: regula de aur pe care grădinarii o respectă mereu

Horoscopul zilei de sâmbătă, 21 iunie. Nativii Leu vor fi în centrul atenţiei

La doar 11 ani deja își câștiga traiul, iar în timpul școlii oferea meditații pentru a putea continua studiile. A urmat Școala primară „Petrache Poenaru”, apoi gimnaziul „Dimitrie Cantemir” și liceul „Sfântul Sava”, dar nu a reușit să își finalizeze studiile liceale, abandonând fără să susțină Bacalaureatul.

La 16 ani, adolescentul Arghezi s-a angajat ca custode la o expoziție de pictură, iar la 18 ani a lucrat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. Această meserie, departe de orice ambiție literară, a fost una din primele experiențe ale vieții de adult, într-o perioadă în care supraviețuirea era principala prioritate.

Călugăr Iosif de la Cernica, căutător de liniște și sens

Una dintre cele mai inedite etape ale vieții sale a fost retragerea la Mănăstirea Cernica, la vârsta de doar 19 ani. Profund afectat de moartea iubitei sale, tânărul Arghezi a căutat refugiul în credință, devenind călugărul Iosif.

A petrecut patru ani în viața monahală, timp în care a fost hirotonisit diacon și adus la Mitropolie, unde a lucrat ca secretar. De asemenea, a fost recomandat ca „referent conferențiar pentru religie comparată” la Școala de ofițeri.

În ciuda apropierii de lumea religioasă, sufletul său continua să fie frământat de întrebări și îndoieli. Nu s-a regăsit în straiele călugărești și a rămas un spirit critic, contestând uneori chiar autoritatea bisericească. În 1905, renunță la viața monahală și pleacă în Occident.

Vezi și: Patimile lui Tudor Arghezi, ”dușmanul poporului”. S-a iubit cu o călugăriță, s-a chinuit în închisoare și a compus pe hârtie igienică, după ce a fost interzis de comuniști

Anii de pribegie: bijutier, ceasornicar și student autodidact

După plecarea din țară, Arghezi ajunge la Paris, unde recunoaște un copil născut dintr-o relație cu Constanța Zissu, pe Eliazar Lotar, un viitor artist fotograf.

Apoi se mută în Elveția, unde intenționează să urmeze cursurile Universității Catolice din Fribourg, dar lipsa Bacalaureatului îl împiedică. Trăiește o vreme la Mănăstirea Cordelierilor, dar refuză convertirea la catolicism.

În Elveția, pentru a se întreține, practică meserii care presupun îndemânare și migală: este bijutier și ceasornicar. Încercă să învețe engleza în Anglia și, ulterior, trăiește și muncește în Italia.

Această perioadă de cinci ani, petrecută în străinătate, a fost esențială pentru formarea sa intelectuală, poetul mărturisind mai târziu că experiențele din Occident au contribuit decisiv la desăvârșirea lui ca scriitor.

Tudor Arghezi alături de câinele său Zdreanță, în curtea casei de la Mărțișor. Foto arhivă

Revenirea în țară și afirmarea ca gazetar și pamfletar

În 1912, Arghezi revine în România și se afirmă în presa românească drept gazetar și pamfletar redutabil. Scrierile sale sunt acide, pline de ironie și forță critică.

Considera pamfletul drept una dintre cele mai elevate forme de exprimare jurnalistică, o armă a inteligenței și a adevărului.

După trei decenii de activitate literară, în 1927, publică primul său volum de versuri – „Cuvinte potrivite” – la vârsta de 47 de ani. Acest debut editorial îl impune definitiv în peisajul literar românesc, fiind considerat de unii critici cel mai important poet român de la Eminescu încoace.

Vezi și: Oaza de liniște din București, unde era adesea văzut Tudor Arghezi. Lăcașul a fost închis de Alexandru Ioan Cuza și are o istorie impresionantă

A fost exilat în casa de la Mărțișor, unde vinde cireșele din curte ca să supraviețuiască

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Arghezi intră în conflict cu autoritățile naziste, publicând un pamflet intitulat „Baroane”, care îl aduce în detenție, la Târgu Jiu.

Poetul scapă la limită de trimiterea într-un lagăr german sau de asasinarea de către Gestapo. Ulterior, după instaurarea regimului comunist, este interzis și marginalizat.

În 1948, în ziarul Scânteia, apare un articol denigrator, intitulat „Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, care decredibilizează întreaga sa operă.

Tipografia sa de la Mărțișor este devastată, iar autoritățile încearcă să-i confiște casa. Pentru a supraviețui, familia Arghezi este nevoită să vândă cireșele din grădina de la Mărțișor, gest ce a devenit simbolic pentru lupta demnă a poetului cu regimul opresiv.

Reabilitarea și recunoașterea națională

După ani de interdicții și suferință, Arghezi este reabilitat treptat, începând cu anul 1952, la inițiativa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Însă această revenire pe scena publică nu a fost lipsită de compromisuri – a fost nevoit să publice articole favorabile regimului comunist.

În 1960, la împlinirea vârstei de 80 de ani, este sărbătorit ca poet național. Cinci ani mai târziu, este omagiat din nou, la aniversarea de 85 de ani.

Tudor Arghezi a murit pe 14 iulie 1967, fiind înmormântat cu onoruri naționale. Moartea sa a încheiat o viață de excepție, în care destinul unui mare poet s-a intersectat cu realități dure, dar și cu revelații profunde.

Vezi și: L-au trimis de trei ori la închisoare: Ioan Slavici, celebrul scriitor român acuzat de „spionaj” și „agitațiune”, ajuns de referință în manualele de literatură

Destinul geniului care a fost „bun la toate”

Cei care cunosc doar opera literară a lui Arghezi ar putea fi surprinși de complexitatea biografiei sale. Dincolo de cuvintele sale meșteșugite, se află un om care a traversat epoci, regimuri, continente și crize.

A fost laborant, custode, călugăr, ceasornicar, bijutier, student autodidact, gazetar, pamfletar, scriitor, deținut politic și vânzător de cireșe. Fiecare dintre aceste ocupații a contribuit la formarea unei conștiințe literare și umane unice în cultura română.

Tudor Arghezi nu a fost doar un mare poet, ci a fost un om al timpului său, care și-a găsit vocația în mijlocul suferinței, al neliniștii și al muncii. Cele 11 meserii ale sale nu sunt doar o listă de ocupații, ci etape ale unui drum existențial în care omul și artistul s-au construit reciproc.