Ce l-ar fi ucis pe Ștefan cel Mare. Cel mai mare domnitor moldovean, înmormântat fără sicriu, pe un pat de cărămidă și 18 bare de metal

Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între 1457 și 1504, este una dintre cele mai proeminente figuri din istoria României. Cunoscut pentru abilitățile sale militare și diplomatice, el a reușit să mențină independența țării sale într-o perioadă marcată de numeroase conflicte și amenințări externe. Viața și domnia sa au fost caracterizate de numeroase bătălii, alianțe strategice și realizări culturale semnificative.

A urcat pe tronul Moldovei cu ajutorul domnitorului Vlad Țepeș

Ștefan cel Mare este una dintre cele mai importante figuri din istoria românilor, un simbol al rezistenței, al curajului și al determinării.

Domnia sa, desfășurată între anii 1457 și 1504, a fost una dintre cele mai glorioase perioade din istoria Moldovei, marcată de nenumărate războaie, reforme administrative și o vastă operă de ctitorire.

Totuși, sfârșitul său a rămas un subiect controversat, iar înmormântarea sa a fost una neobișnuită. Dar ce anume l-a ucis pe marele voievod și de ce a fost îngropat fără sicriu?

Laura Cosoi, „momente apocaliptice” în vacanță. Cum a trăit vedeta blackoutul din Portugalia

Horoscopul zilei de miercuri, 30 aprilie 2025. Tensiuni și conflicte pentru o zodie, se va simți neînțeleasă

Ștefan s-a născut în jurul anului 1438-1440, fiind fiul lui Bogdan al II-lea. După asasinarea tatălui său de către Petru Aron în 1451, Ștefan s-a refugiat în Transilvania și apoi la curtea lui Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești.

Cu sprijinul acestuia, voievodul moldovean a reușit să recupereze tronul Moldovei în 1457, după ce l-a învins pe Petru Aron în bătălia de la Doljești.

Ajuns domn, Ștefan cel Mare a trebuit să facă față numeroaselor amenințări externe, printre care expansiunea Imperiului Otoman, conflictele cu Regatul Ungar și incursiunile polonezilor. Moldova era o țară mică, dar situată strategic, ceea ce o transforma într-un câmp de luptă pentru marile puteri ale vremii.

Vezi și: Sabia lui Ștefan cel Mare: Eroul național și odiseea sa fascinantă strecurată prin istorie și mit

Marile bătălii ale lui Ștefan cel Mare

Una dintre cele mai importante victorii ale sale a fost cea de la Vaslui, din 1475, când armata moldoveană a reușit să învingă o oaste otomană de peste 120.000 de soldați.

Bătălia a fost una dintre cele mai mari înfrângeri suferite de otomani până în acel moment, iar Ștefan a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atletul lui Hristos”.

În cei 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare a purtat 44 de bătălii, reușind să obțină victorii importante împotriva marilor puteri ale vremii.

• Bătălia de la Doljești (1457) – Victoria împotriva lui Petru Aron, care i-a permis să urce pe tronul Moldovei.
• Bătălia de la Baia (1467) – Lupta împotriva lui Matia Corvin, regele Ungariei, în care Ștefan a reușit să respingă armata ungară, deși a fost rănit.
• Bătălia de la Lipnic (1469) – Împotriva tătarilor din Hoarda de Aur, obținând o victorie decisivă.
• Bătălia de la Vaslui (1475) – Una dintre cele mai mari victorii împotriva otomanilor, unde Ștefan a învins o oaste de peste 120.000 de soldați.
• Bătălia de la Războieni (1476) – Deși a suferit o înfrângere împotriva lui Mehmed al II-lea, tactica sa de apărare a fortificațiilor a împiedicat otomanii să cucerească Moldova.
• Campania din 1497 împotriva polonezilor – Bătălia de la Codrii Cosminului a fost o victorie răsunătoare a moldovenilor împotriva regelui Ioan Albert al Poloniei.

Aceste bătălii demonstrează abilitatea sa militară și strategiile ingenioase pe care le-a folosit pentru a menține independența Moldovei.

Cele mai importante reforme din perioada domniei lui Ștefan cel Mare

Dincolo de războaie, Ștefan cel Mare a fost un mare reformator și un protector al ortodoxiei. A construit peste 40 de biserici și mănăstiri, multe dintre ele incluse astăzi în patrimoniul mondial UNESCO.

Mănăstirea Putna, locul său de odihnă, este una dintre cele mai reprezentative realizări ale sale. A reformat administrația și armata, introducând un sistem de apărare bazat pe cetăți fortificate și pe oastea cea mică, o armată de profesioniști care putea fi mobilizată rapid.

Totodată, cel mai mare domnitor al Moldovei a promovat comerțul și a întărit economia țării prin tratate comerciale cu statele vecine.

Vezi și: Singura cetate din istoria României care nu a fost cucerită niciodată. Rezistă și azi, Ștefan cel Mare a făcut-o de neînvins

Mormantul lui Stefan cel Mare din interiorul Manastirii Putna. Foto Monitorul de Suceava

O rană banală la picior care l-a afectat aproape jumătate de secol

Ultimii ani ai vieții sale au fost marcați de probleme de sănătate. Se spune că suferea de gută, o afecțiune frecventă la persoanele de rang înalt ale vremii, cauzată de dieta bogată în carne și vin. De asemenea, unele teorii sugerează că ar fi suferit de o formă de infecție cronică sau chiar de diabet.

Moartea sa a survenit pe 2 iulie 1504, la vârsta de aproximativ 64-66 de ani. Deși sursele istorice nu oferă detalii precise despre cauza exactă a decesului, este posibil ca afecțiunile sale cronice să-i fi grăbit sfârșitul.

Se spune că ultimele zile ale domnitorului au fost extrem de dureroase și că, înainte de a muri, și-a chemat boierii și a dat ultimele dispoziții pentru viitorul țării.

A fost înmormântat fără sicriu, pe 18 bare de metal, iar capul i-a fost așezat pe un pat de cărămidă

Una dintre cele mai controversate aspecte legate de moartea lui Ștefan cel Mare este modul în care a fost înmormântat. Spre deosebire de alți domnitori, care erau depuși în sicrie fastuoase, Ștefan a fost așezat pe un pat de cărămidă, cu 18 bare de metal.

Această practică nu era comună în epoca medievală și a stârnit numeroase speculații. Unii istorici cred că această metodă a fost aleasă pentru a preveni descompunerea rapidă a trupului, alții consideră că ar putea fi legată de un ritual religios sau de o tradiție bizantină.

”Așezarea trupului neînsuflețit al lui Ștefan cel Mare pe bare metalice transversale (sprijinite, la rândul lor, pe o zidărie de cărămidă ad-hoc realizată și menită să le înalțe față de partea inferioară a criptei) este o modalitate relativ curentă  de înhumare (reperată și la Putna și în alte părți).

Ea îngăduia descompunerea cadavrului în mormintele zidite, amenajate în interiorul unor biserici, dar avea drept consecință <segmentarea resturilor umane, după descompunerea cadavrului, și căderea lor oarecum dezordonată, în spațiile dintre bare.

Spre a evita căderea, în acest fel, a craniului, se recurgea, uneori, la zidirea unui mic prag”, au notat autorii Ștefan Gorovei și Maria Magdalena Székely în cartea  „Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare”.

Mormântul de la Putna, un loc de pelerinaj pentru români

Mormântul său de la Mănăstirea Putna a devenit un loc de pelerinaj pentru români, iar Ștefan cel Mare a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind considerat un sfânt protector al Moldovei.

Ștefan cel Mare a rămas în memoria colectivă ca un simbol al rezistenței și al vitejiei. Deși moartea sa a fost cauzată, cel mai probabil, de o boală cronică, felul în care a fost îngropat continuă să ridice întrebări.

Indiferent de misterele care îl înconjoară, moștenirea sa rămâne una de necontestat, iar influența sa asupra istoriei românilor este incontestabilă.

Vezi și: Fiica lui Ștefan cel Mare, cea mai puternică femeie din Rusia. Destinul tulburător al prințesei moldovene Olena

De ce este Ștefan cel Mare considerat sfânt?

Sanctificarea lui Ștefan cel Mare de către Biserica Ortodoxă Română în 1992 a fost determinată de mai mulți factori. În primul rând, domnia sa a fost marcată de o profundă credință religioasă, exprimată prin numeroasele sale ctitorii de biserici și mănăstiri.

Fiecare victorie importantă era urmată de ridicarea unei biserici, iar domnitorul a fost un apărător fervent al ortodoxiei în fața amenințărilor otomane și catolice.

De asemenea, Ștefan a fost perceput ca un conducător drept, care a protejat poporul său și a menținut credința creștină în Moldova, rezistând influenței otomane.

Luptele sale împotriva păgânilor au fost interpretate ca o misiune divină, iar cronicarul Grigore Ureche l-a numit „atletul lui Hristos”, sugerând că domnitorul a dus o luptă sfântă pentru apărarea credinței.

Tradiția populară și numeroasele legende despre Ștefan cel Mare l-au transformat într-o figură aproape mitică, venerată de-a lungul secolelor.

Oamenii obișnuiau să aprindă lumânări la mormântul său și să se roage pentru ajutor, considerându-l un sfânt chiar înainte de canonizare. Prin urmare, sanctificarea sa oficială a fost o recunoaștere a respectului și evlaviei pe care poporul român le-a avut mereu față de marele voievod.