Amazon are în plan concedieri masive. Cum îți pierzi locul de muncă din cauza inteligenței artificiale
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/amazon-concedieri-inteligenta-artificiala.jpg)
CEO-ul Amazon Andy Jassy afirmă că utilizarea AI generativ va duce la o reorganizare a forței de muncă și la scăderea numărului de posturi corporative.
Amazon intenționează, astfel, să restructureze forța de muncă odată cu extinderea utilizării AI generativ în cadrul operațiunilor sale.
Tehnologiile AI vor schimba tot ceea ce știi despre piața muncii, avertizează CEO-ul Amazon
Andy Jassy, CEO-ul companiei, a transmis într-un memoriu intern, citat de CNBC, că tehnologiile de tip agent AI vor schimba fundamental modul în care se desfășoară activitatea în companie, iar acest lucru va avea impact direct asupra numărului de angajați, potrivit TechCrunch.
„Vom avea nevoie de mai puțini oameni pentru unele dintre joburile pe care le facem astăzi și de mai mulți oameni pentru alte tipuri de joburi”, a precizat Jassy. Totodată, el a adăugat că este dificil de estimat dimensiunea exactă a reducerilor de personal care vor urma, dar direcția este clară.
Din păcate, tendința este una generală. Nu vorbim despre un caz izolat
Această tendință nu este un caz izolat. Potrivit unui sondaj recent realizat de Forumul Economic Mondial, 40% dintre angajatori din diverse industrii intenționează să renunțe la o parte dintre angajați în urma automatizării cu ajutorul AI. Conform concluziilor sondajului, concedierile sunt deja în curs de desfășurare în anumite sectoare.
În cazul Amazon, nu este clar dacă reducerile vor afecta toate diviziile în mod egal, dar este probabil ca departamentele cu activități repetitive, administrative sau de suport să fie cele mai expuse.
În același timp, Jassy subliniază că vor apărea noi oportunități, în special în domeniile tehnice, unde este nevoie de experți care să dezvolte, întrețină și optimizeze soluțiile de inteligență artificială.
Anunțul vine într-un moment în care multe companii mari reevaluează structura resurselor umane în contextul transformărilor tehnologice accelerate. Inteligența artificială promite eficiență și costuri reduse, dar pune presiune pe angajații care nu se pot adapta rapid la schimbare.
Practic, pentru Amazon, integrarea AI nu este doar o măsură de eficientizare internă, ci și o strategie de a rămâne competitiv într-un sector dominat de inovare continuă. Deși nu a fost oferit un calendar exact, este clar că AI-ul va influența decisiv dinamica locurilor de muncă în cadrul companiei în următorii ani.