Criptoactivele: Provocări în aplicarea măsurilor asiguratorii
Criptoactivele, precum monedele virtuale, au devenit un subiect de interes major în contextul civil și penal, atât pentru investitori, cât și pentru autoritățile juridice. Deși aceste active digitale oferă oportunități semnificative în sfera economică, ele aduc cu sine și provocări semnificative în domeniul legal, în special în ceea ce privește aplicarea măsurilor asigurătorii. În acest context, se ridică întrebări esențiale cu privire la modul în care autoritățile pot ajunge la portofelul tău digital și cum pot fi conservate aceste criptoactive în cadrul unui proces judiciar.
Măsurile asigurătorii și criptoactivele
Măsurile asigurătorii reprezintă mijloace provizorii și conservatorii folosite în scopul protejării bunurilor care pot face obiectul unui proces civil sau penal. Aceste măsuri au ca scop prevenirea diminuării sau înstrăinării patrimoniului, fiind esențiale pentru garantarea executării unei hotărâri judecătorești, scrie LegalBadger. În general, legislația procesuală face referire la bunuri atunci când discută despre obiectul acestor măsuri. De aici, se naște întrebarea: pot fi considerate criptoactivele și monedele virtuale ca fiind „bunuri” în sensul legii?
Conform doctrinei și jurisprudenței naționale, răspunsul pare a fi afirmativ. Criptoactivele pot fi incluse în definiția bunurilor conform Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Aceasta definește bunurile ca „active de orice fel, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, care atestă un titlu ori un drept sau interese cu privire la acestea”. De asemenea, Codul penal definește moneda virtuală ca o „reprezentare digitală a valorii” acceptată ca mijloc de schimb, sugerând astfel că ar putea fi tratată ca un bun susceptibil de măsuri asigurătorii.
Cu toate acestea, lucrurile devin mai complicate când discutăm despre criptoactive în sensul larg, așa cum sunt definite de Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului. Acesta include nu doar monedele virtuale, ci și alte forme de reprezentări digitale ale valorilor sau drepturilor, ceea ce ridică întrebări legate de includerea lor în categoria bunurilor ce pot fi supuse măsurilor asigurătorii.
Implementarea măsurilor asigurătorii pentru criptoactive
Identificarea și indisponibilizarea criptoactivelor sunt provocări majore pentru autorități, mai ales datorită naturii lor descentralizate și anonime. În cazul platformelor de tranzacționare centralizate (CEX), unde utilizatorii sunt autentificați prin politici de cunoaștere a clientelei (KYC), identificarea deținătorului unui portofel digital este mai ușoară. Aceste platforme sunt obligate să furnizeze informații despre utilizatori, permițând autorităților să identifice și să indisponibilizeze criptoactivele prin poprire.
Situația este mult mai complicată în cazul platformelor descentralizate (DEX) și al portofelelor non-custodiale. Aici, controlul asupra activelor rămâne exclusiv în mâinile utilizatorului, fără a exista o entitate centrală care să dețină informații sau să poată bloca accesul la criptoactive. Indisponibilizarea criptoactivelor în acest context ar necesita obținerea controlului asupra cheii criptografice private, ceea ce este extrem de dificil de realizat fără cooperarea voluntară a deținătorului.
În România, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) joacă un rol crucial în gestionarea criptoactivelor confiscate, acestea fiind depozitate în portofelele ANABI și valorificate prin licitație publică. Totuși, reglementările actuale sunt insuficiente pentru a acoperi toate aspectele legate de criptoactive, evidențiind necesitatea unei legislații mai clare și mai cuprinzătoare în acest domeniu.
Pe măsură ce criptoactivele devin tot mai comune, autoritățile se confruntă cu nevoia de a dezvolta și adapta instrumentele juridice pentru a le putea reglementa eficient, asigurând totodată protecția drepturilor procesuale ale indivizilor implicati.