17 apr. 2023 | 08:55

Profețiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla cu AI și de ce este prea târziu să o oprim

ACTUALITATE
Profețiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla cu AI și de ce este prea târziu să o oprim

Fondatorul și filantropul Microsoft, Bill Gates, s-a pronunțat împotriva apelurilor recente de a întrerupe dezvoltarea Inteligenței Artificiale.

Gates pledează pentru găsirea unor modalități de a utiliza și de a îmbrățișa AI și spune că nu este probabil ca acesta să dispară.

El a spus, într-un interviu acordat Reuters, că ar fi din ce în ce mai dificil să întrerupi AI la scară globală și că lumea ar trebui să se concentreze, în schimb, asupra modului în care AI poate fi folosită pentru o societate mai bună.

„Nu cred că a cere unui anumit grup să întrerupă AI rezolvă provocările”, a spus Gates. El a adăugat: „Este clar că aceste lucruri au beneficii uriașe, ceea ce trebuie să facem este să identificăm zonele dificile”.

Inteligența artificială poate fi folosită în multe domenii, precum îmbunătățirea educației și schimbările climatice, a completat el, pe blogul său.

Importanța inteligenței artificiale nu constă doar în îmbunătățirea unor domenii specifice, ci ar trebui folosită pentru „a ne asigura că toată lumea – și nu doar oamenii care sunt instăriți – beneficiază de inteligența artificială”, a scris, mai apoi, Gates.

Deși există multe moduri în care oamenii pot beneficia de AI, Gates a recunoscut că sistemele sunt imperfecte, dar cei care sugerează o pauză ar trebui să-și amintească: „Inteligenta artificială încă nu controlează lumea fizică și nu își poate stabili propriile obiective”.

Bill Gates, în dezacord cu Elon Musk

Comentariile lui Gates urmează unei scrisori recente a lui Elon Musk și a altor oameni cunoscuți, ingineri și eticieni AI, care sugerează o pauză de șase luni pentru sistemele care sunt considerate mai puternice decât GPT-4, de la OpenAI.

Musk și alții au semnat scrisoarea prin care cer guvernului să intervină.

Gates a spus că nu este de acord cu pauza solicitată, declarând pentru Reuters că nu va opri provocările cu care se confruntă tehnologia.

„Această nouă tehnologie poate ajuta oamenii de pretutindeni să-și îmbunătățească viața”, a mai scris Gates, pe blogul său.

„În același timp, lumea trebuie să stabilească regulile, astfel încât orice dezavantaje ale inteligenței artificiale să fie depășite de beneficiile ei și pentru ca toată lumea să se poată bucura de aceste beneficii, indiferent unde locuiește sau câți bani are. Era AI este plină de oportunități și responsabilități”, a conchis Bill Gates.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele