25 oct. 2023 | 13:21

Descoperire importantă în Hunedoara, cu un detector de metale. „Urmează să se facă cercetări” – Foto

ACTUALITATE
Descoperire importantă în Hunedoara, cu un detector de metale. „Urmează să se facă cercetări” - Foto

O descoperire importantă a fost făcută în Hunedoara, pe raza comunei Şoimuş, cu ajutorul unui detector de metale. Un bărbat a dat peste o adevărată comoară, pe care a predat-o, marți, primăriei.

Ce descoperire a fost făcută în Hunedoara

Mai exact, bărbatul a găsit cu un detector de metale peste 400 de monede care ar proveni din perioada cuceririi Daciei de către Imperiul Roman.

Primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, a scris pe pagina sa de Facebook că cele 407 monede sunt foarte bine păstrate şi că au fost predate autorităţilor competente.

„A fost pentru prima dată când am întâmpinat astfel de situaţie, monedele sunt superbe, nu este una la fel cu cealaltă şi au fost foarte bine păstrate. Procedura spune că se inventariază de primar şi se predau către Direcţia de Cultură a Judeţului Hunedoara.

Am predat împreună cu căutătorul autorizat cele 407 monede, acestea urmând să intre în patrimoniul statului român.”, a explicat primarul comunei Şoimuş.

Descoperire importanta in Hunedoara, cu un detector de metale

Monedele găsite. Foto: Facebook/ Mihai Gabriel Irimie

Câți bani va primi cel care a făcut descoperirea

De asemenea, primarul a spus că cel care a făcut descoperirea va primi de la stat o despăgubire de 30% din valoarea monedelor găsite.

„S-ar putea ca în zona unde s-au descoperit să fie și o cetate dacică sau romană. Urmează să se facă cercetări de către specialiștii de la Ministerul Culturii”, a  adăugat primarul.

Alte monede vechi, cât pe ce să fie furate

Alte monede vechi au fost cât pe ce să fie furate din țară, recent, de trei cetățeni bulgari care au fost prinși la vamă. În mașina lor au fost găsite atât 64 de monede cu inscripții în limba latină, precum și trei aparate de detectare a metalelor.

„Au descoperit la controlul asupra mijlocului de transport, într-o sticlă din plastic, nu mai puțin de 64 de monede cu inscripții în limba latină.

S-a relaționat cu structurile cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului național cultural fiind întocmit dosar penal pentru export ilegal al bunurilor de patrimoniu”, a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța, Andrei Ene.

Cei trei cetățeni bulgari s-au ales cu dosar penal în urma acestei tentative, dar le-a fost permis să iasă de pe teritoriul României.