23 feb. 2023 | 09:11

Cutremurul imobiliar face ravagii în Europa: tranzacții cu 50% mai puține, cea mai mare prăbușire din ultimul deceniu

ACTUALITATE
Cutremurul imobiliar face ravagii în Europa: tranzacții cu 50% mai puține, cea mai mare prăbușire din ultimul deceniu

Semnele unei crize imobiliare acute au apărut în Europa încă de la finalul anului trecut, cu unele țări fiind semnificativ mai afectate decât altele. În 2023, însă, orice dubiu vizavi de direcția în care merge piața a fost spulberat, iar numărul tranzacțiilor s-a dus în cap nu doar în Suedia sau Marea Britanie, dar și în România sau Cehia.

Cea mai recentă țară care trădează explozia bulei imobiliare pe bătrânul continent este Cehia. Aici, tranzacțiile imobiliare au scăzut în 2022 cu 50%, la cel mai redus nivel din ultimul deceniu. Aceasta este, în egală măsură, o consecință a majorării dobânzilor, a războiului din Ucraina și, inevitabil, a valului inflaționist care a lovit toată Europa și America. Datele au fost confirmate de Asociația Bancară Cehă și Dataligence, conform Reuters, citate de Agerpres.

Ce se întâmplă cu piața de locuințe din Cehia

Milan Rocek, șeful Dataligence, a atras atenția asupra faptului că cererea a atins nivelul de vârf în materie de imobiliare la finalul lui 2021, când pe piață exista un deficient de apartamente. Începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a schimbat însă radical tendința respectivă.

„Preţurile mai ridicate la energie, inflaţia ridicată, toate au modificat percepţia clienţilor. Aceste evoluţii au fost multiplicate de creşterea dobânzilor la creditele ipotecare. Piaţa imobiliară practic a îngheţat din acest motiv în semestrul doi din 2022″, a explicat Rocek.

Numărul creditelor ipotecare din 2022 semnate în Cehia a fost la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, în timp ce numărul tranzacțiilor a fost la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani. Pe ansamblul anului trecut, numărul noilor credite ipotecare, excluzând refinanţările, a scăzut cu 57%, în condiţiile în care dobânda de referinţă a atins 7% anul trecut, de la 0,25% în 2021, conform Economedia.ro.

Dacă luăm ca referință doar luna decembrie 2022, ruperea de ritm a fost fabuloasă. Conform datelor agregate de CBA, s-a înregistrat un declin de nu mai puțin de 82% a numărului noilor credite ipotecare. Chiar și așa, în mod ciudat sau absurd, prețurile au continuat să crească, din cauza deficitului de locuințe.

Ca referință, la mijlocul anului trecut, prețul unui apartament vechi a atins un nivel record și a continuat să crească până la finalul anului. Vizavi de locuințele nou construite, prețurile au sărit cu 11% doar în trimestrul patru. Absurdul s-a întâlnit în Praga, unde ajungi să plătești 6397 de euro pe metru pătrat, în contextul în care în Cluj, cel mai scump oraș din România de departe, vorbim de aproximativ 2500 de euro pe metru pătrat. Dincolo de Praga însă, preţurile locuinţelor din Cehia au crescut mai rapid (54%) decât în Uniunea Europeană (24%) în ultimii trei ani.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele