Ziua cea mare în Dosarul Caracal. Se dă sentința pentu Gheorghe Dincă

Ziua cea mare în Dosarul Caracal. Se dă sentința pentu Gheorghe Dincă

Tribunalul Olt este așteptat să pronunțe, vineri, 23 septembrie 2022, sentința în dosarul crimelor de la Caracal, în care este judecat Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat de crimă, viol și trafic de persoane. Verdictul s-a amânat deja de trei ori, judecătoarea Diana Cotoi având probleme de sănătate care nu i-ar fi permis până acum să redacteze motivarea.

Gheorghe Dincă și-ar putea afla sentința

Gheorghe Dincă (69 de ani), acuzat de trafic de persoane, viol, omor și profanare de cadavre, ar putea primi 30 ani de închisoare, atât avocații rudelor fetelor ucise, cât și procurorul DIICOT și chiar apărătorul inculpatului solicitând pedeapsa maximă.

Crimele de la Caracal ar fi fost comise, susțin procurorii DIICOT, în vara anului 2019. În 14 aprilie 2019, Luiza Melencu (18 ani) a dispărut de pe o stradă din municipiul Caracal, după ce venise în oraș cu scopul de a retrage o sumă de bani pe care mama sa, Monica Melencu, o trimisese din Anglia. Bunicii săi, în grija cărora se afla adolescenta, nu au mai putut să o contacteze din jurul prânzului.

Firul crimelor de la Caracal

Zile întregi, familia fetei a căutat-o pe cont propriu, în Olt și Dolj, ajutată de colegii Luizei, dar a apelat și la autorități. Veștile au lipsit până în luna iulie 2019, atunci când, dintr-o altă localitate din Olt, a mai dispărut o fată.

Alexandra Măceșanu a plecat în 24 iulie din Dobrosloveni către orașul Caracal, cu o mașină de ocazie, la volanul căreia se afla Gheorghe Dincă. Pe drum, după cum a povestit bătrânul în instanță, i-ar fi făcut fetei de 15 ani propuneri indecente, iar copila ar fi acceptat. Relatările lui Dincă sunt catalogate drept minciuni de mama Alexandrei.

Luni întregi de căutări

Fata nu a mai ajuns în fața liceului la care era elevă, deoarece Dincă a legat-o de mâini și la ochi și a dus-o la locuința lui din Caracal. Totuși, Alexandra a reușit să sune la 112, a doua zi după răpire, dar polițiștii din Olt nu au reușit să stabilească în timp util unde se afla aceasta.

De la apelul adolescentei, oamenii legii au început să caute, să analizeze imagini de pe camerele de supraveghere, să realizeze conexiuni cu ceea ce descrisese Alexandra, concluzionând că răpitorul fetelor ar fi una și aceeași persoană.

Ce susține DIICOT

Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă le-ar fi sechestrat, violat și omorât, la momente diferite, arzând ulterior cadavrele într-un incinerator artizanal, improvizat dintr-un butoi metalic.

Însă, „scenariul” autorităților este combătut de părțile implicate, rudele celor două fete fiind convinse că Gheorghe Dincă nu le-a ucis, ci le-ar fi plasat, cu complicitatea membrilor familiei sale, unor rețele de trafic de carne vie.

Dincă a recunoscut, în cursul cercetării penale, că le-ar fi omorât pe Luiza și Alexandra, dar cu puțin timp înainte ca dosarul să fie trimis în judecată, în ianuarie 2020, acesta și-a schimbat declarația, susținând doar acuzațiile de viol și trafic de persoane. Alături de acesta mai este judecat, pentru viol, Ștefan Risipițeanu, care îl ajuta pe Dincă la treburile gospodărești și care ar fi violat-o, la rândul său, pe Luiza Melencu.