22 nov. 2022 | 11:35

VIDEO Ucraina arată cum soldații ruși se predau în fața dronelor. Imaginile fac înconjurul lumii

ULTIMA ORĂ
VIDEO Ucraina arată cum soldații ruși se predau în fața dronelor. Imaginile fac înconjurul lumii

Ministerul Apărării din Ucraina susține că soldații ruși au început să se predea inclusiv dronelor Kievului, distribuind și o înregistrare video în acest sens. Imaginile surprinse par să arate un militar rus capitulând în fața unei UAV, în timp ce merge cu mâinile ridicate. Potrivit apărării ucrainene, inamicul și-a dat seama că „predarea este o cale de a supraviețui”.

Militarii ruși capitulează în fața dronelor ucrainene

În imaginile publicate de Ucraina, un soldat neînarmat poate fi văzut mergând cu mâinile ridicate pentru a se preda. La sfârșitul filmulețului este observat un alt militar. Ministerul Apărării de la Kiev a transmis că drona „a luat în captivitatea un ocupant care și-a dat seama că predarea este o cale de a supraviețui”.

„Dronele sunt cel mai feroce inamic al ocupanților ruși. Dar se pare că nu toate. Aceasta a luat în captivitate un ocupant care și-a dat seama că predarea este o cale de a supraviețui, spre deosebire de a încerca să reziști Forțelor Armate Ucrainene, care are o șansă de supraviețuire de 0”, a precizat Kievul. „Dronele știu”, se mai arată în postarea Ministerului Apărării, fără a oferi informații despre locul sau momentul în care a fost realizat clipul video.

Fenomenul nu este singular

Această situație a fost văzută prima dată în conflictul din Golf, când dronele de recunoaștere aveau să anunțe un atac iminent, subliniază Dr. James Rogers, un istoric specializat în război și utilizarea UAV pe câmpul de luptă. „Deci, când trupele lui Saddam au văzut dronele pe cer, și-au dat seama că sosește o salvă precisă”, a afirmat expertul. Astfel, forțele irakiene au reușit să semnaleze că vor să se predea, determinându-i pe americani să trimită un detașament în zonă.

Mărturii din prima linie

De asemenea, o astfel de capitulare a fost raportată pe frontul din Ucraina. Un militar (numit și „Bob Sala”) din Batalionul 247 de pușcași din Harkov a declarat, la începutul lunii septembrie, în fața Congresului Mondial al Ucrainei, că în Herson au fost utilizate drone pentru a-i îndemna pe militarii ruși să se predea.

„Acest lucru arată că dronele pot fi folosite nu doar pentru a salva vieți ucrainene, ci și pentru a captura soldați ruși, care vor putea depune mărturie împotriva guvernului lor criminal într-o etapă ulterioară”, consideră Rogers.

Și Rusia folosește UAV-uri pentru a-i forța pe ucraineni să se predea, informa agenția de știri TASS la începutul lunii noiembrie.