Taxă pentru toți utilizatorii de gaze, de la 1 octombrie, pentru a ajuta furnizorii: ce decizie a fost luată în Germania

Taxă pentru toți utilizatorii de gaze, de la 1 octombrie, pentru a ajuta furnizorii: ce decizie a fost luată în Germania

Germania urmează să aplice o taxă tuturor cosumatorilor de gaze, începând cu data de 1 octombrie. Aceasta este menită, cel puțin în teorie, să ajute furnizorii care se confruntă cu majorarea prețurilor.

Mai exact, această taxă va împărți costurile suplimentare între toți utilizatorii, în urma crizei energiei, după ce Germania s-a separat, din acest punct de vedere, de Rusia.

Cât timp se va plăti această taxă, în Germania

Coform documentului oficial, se pare că utilizatorii de gaz din Germania vor trebui să plătească această taxă până în luna septembrie a anului 2024. Vorbim, în acest caz, despre consumatorii care au contracte pe termen lung, evident.

Noua măsură îi va ajuta pe importatorii de gaz care se află, în acest moment, în dificultate. Principalul beneficiar va fi Uniper, care a primit deja ajutor de la statul german săptămâna trecută, după ce a rămas fără principala sursă de import, gazul rusesc.

Taxa va fluctua între 1,5 euro cenți și 5 eurocenți per kilowatt oră. Dintr-un calcul simplu rezultă că, în medie, o casă cu patru membri va cheltui mai mult cu 1.000 de euro anual, după ce va fi aplicată această măsură austeră.

„Nu se ştie exact cât va costa (gazul) în noiembrie, dar vestea amară este că cu siguranţă sunt câteva sute de euro pe gospodărie”, a declarat Robert Habeck, ministrul german al Economiei.

În ciuda faptului că măsura se va răsfrânge, în general, asupra omului de rând, există anumite voci care susțin că taxa este una de bun augur și că ar trebui prelungită și mai departe de septembrie 2024, dacă situația o va cere.

De altfel, Germania se confruntă, în acest moment, cu o situație critică, de vreme ce guvernul a cerut cetățenilor de rând, dar și firmelor, să economisească energia, astfel încât să existe materie primă și pentru la iarnă, atunci când va fi cu adevărat nevoie.