Șomaj 2022 – ce trebuie să știi dacă ai liceu sau facultate, cât timp primești ajutor de la stat

Șomaj 2022 - ce trebuie să știi dacă ai liceu sau facultate, cât timp primești ajutor de la stat

Ajutorul de șomaj nu este pentru toată lumea și, cu siguranță, nu este pentru totdeauna. Tocmai din acest motiv, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a venit cu câteva precizări importante.

Tinerii absolvenți de studii liceale, postliceale sau universitare, în cazul în care nu își găsesc un loc de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor, sunt îndreptățiți să primească indemnizație de șomaj, în cazul în care o solicită, în conformitate cu Legea nr. 76/2022.

Absolvenții primesc bani de la stat

În mod previzibil, există niște condiții pe care trebuie să le bifezi dacă vrei să primești indemnizația de șomaj, dar particularitățile nu sunt foarte complexe.

Practic, pot deveni șomeri și să se bucure de șomaj persoanele care au absolvit instituții de învățământ sau școli speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale. Astfel că, potrivit Legii nr. 76/2002, dacă, în 60 de zile de la încheierea studiilor, nu-și găsesc un loc de muncă, absolvenții instituțiilor de învățământ cu vârsta de peste 16 ani au posibilitatea de a cere ajutor de șomaj, conform Avocat.net.

Cel mai important criteriu este să ai o diplomă de studiu care să ateste absolvirea respectivei forme de învățământ. În plus, trebuie să te înregistrezi la agenția pentru ocuparea forței de muncă din localitatea sau zona în care ai domiciliul, în cel mult 60 de zile de la absolvire. Șomajul efectiv îți va intra după expirarea celor 60 de zile de la absolvire.

Suma efectivă pe care o primești în fiecare lună, pentru o perioadă de șase luni, este fixă și reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință sau ISR. La 1 martie 2022, acel indicator a fost majorat la 525 lei. Asta înseamnă că valoarea indemnizației de șomaj este de 267,75 de lei. Cei care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională, nu mai beneficiază de ajutor de șomaj.

Citește și: