Se schimbă legea pentru toți șoferii din România: pleacă de la amenzi și s-ar putea să ai de câștigat

Se schimbă legea pentru toți șoferii din România: pleacă de la amenzi și s-ar putea să ai de câștigat

Proiectul de lege care îți va face viața mai ușoară.

Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament și promulgată acum de președintele Klaus Iohannis.

În prezent contestarea proceselor-verbale de contravenție este îngreunată de faptul că plângerile se pot depune doar la judecătoria din circumscripția unde s-a săvârșit contravenția, după cum arată inițiatorii proiectului.

Autorii proiectului invocă însă, pe lângă decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, care au statuat dreptul de liber acces la justiție, și reglementări din Codul de procedură civilă, prin care legiuitorul a stabilit că, în anumite situații, poate exista o competență teritorială alternativă, iar în cazul în care reclamantul a ales una din instanțe, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Prin urmare, autorii proiectului consideră că se poate impune și în materia contravențiilor o astfel de competență alternativă, care ar fi de natură să degreveze anumite instanțe de soluționarea proceselor contravenționale, ar conduce la limitarea cheltuielilor contravenientului, dar și la urgentarea soluționării litigiilor contravenționale.

”În ceea ce privește degrevarea anumitor instanțe de soluționarea proceselor în materie contravențională, putem aminti litigiile legate de neplata rovignetei, a căror soluționare inițială se făcea de instanțele în circumscripția cărora se constata fapta de utilizare a drumului fără plata taxei aferente (rovignetă)”, spun deputații.

”Deoarece instrumentele de constatare (camere) erau amplasate doar în anumite puncte, pe anumite drumuri, judecătoriile în circumscripția cărora se realiza constatarea contravenției au fost puse în fața unei avalanșe de litigii contravenționale care le-a îngreunat activitatea (în județul Vâlcea, spre exemplu, Judecătoria Brezoi, pentru camera de la Seaca). Acest lucru a condus la modificarea legislației în sensul că petentul, în prezent, poate să depună plângerea contravențională și la judecătoria unde are domiciliul sau sediul contravenientul”, arată inițiatorii proiectului.

”În materia contravențională este evident că anumite fapte (depășirea limitei vitezei legale pe drumurile publice, nefolosirea pneurilor de iarnă sau a lanțurilor ș.a.) se produc cu preponderență în anumite zone, în circumscripția anumitor judecătorii, ceea ce determină încărcarea acestora cu plângeri contravenționale, cu consecința perturbării activității acestor instanțe”.

Un proiect interesant

Având în vedere că multe astfel de fapte sunt săvârșite de persoane care nu domiciliază sau nu au sediul în circumscripția respectivelor judecătorii, posibilitatea ca petenții să depună plângerea contravențională la instanța de domiciliu ori sediu ar conduce la degrevarea instanțelor competente la acest moment”, mai argumentează inițiatorii.

Pe de altă parte, conform aleșilor, o asemenea posibilitate – de soluționare a plângerii contravenționale de către judecătoria în circumscripția căreia își are sediul ori domiciliul contravenientul – ar conduce la limitarea cheltuielilor legate de soluționarea litigiului. Ori, o asemenea limitare a cheltuielilor, care face ca procesul să fie accesibil pentru justițiabil, se înscrie în sfera măsurilor realizate în vederea exercitării de către justițiabil a dreptului la un proces echitabil și la liber acces la justiție.

Totodată, autorii proiectului arată că săvârșirea unei contravenții la o mare distanță de domiciliu sau sediu implică din partea petentului cheltuieli mari (drum, masă, cazare, avocat) care pot deveni prohibitive. Din aceste motive, persoana în cauză este adesea determinată să renunțe la formularea plângerii contravenționale respective, la posibilitatea legală de a solicita controlul judecătoresc asupra actului administrativ.

”O asemenea situație este echivalentă cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și la liberul acces la justiție, situație care nu este de dorit întrucât acest drept este statuat de jurisprudența CEDO”, este un alt argument în favoarea măsurii.

”Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede forma finală a proiectului adoptat.

Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Interne, a arătat însă că nu susține această modificare a legii.

O astfel de propunere legislativă a fost propusă și în 2012 de către membrii Comisiei pentru administrație din Senatul României. Respectiva inițiativă a avut raport favorabil de la Comisia raportoare și a trecut tot prin adoptare tacită de Senat, dar a fost respinsă de Camera Deputaților.

Citește și:
Etichete: