11 apr. 2022 | 17:12

Se defrișează masiv: care sunt cifrele îngrijorătoare

ACTUALITATE
Se defrișează masiv: care sunt cifrele îngrijorătoare

Se defrișează masiv în pădurea amazoniană braziliană, deși cifrele au scăzut cu 15% în martie.

Conform datelor satelitare recente, imaginile din programul de monitorizare Deter al agenţiei spaţiale braziliene INPE arată că 312 kilometri pătraţi de pădure tropicală amazoniană au dispărut de pe hartă luna trecută. Acest lucru este în comparație cu cei 368 de kilometri pătraţi în martie 2021 şi 327 kilometri pătraţi în martie 2020, scrie Economica.

Lunile ianuarie şi februarie au înregistrat cifre record, îngrijorătoare pentru sezonul ploios din Amazonia, o perioadă în general lentă în ceea ce priveşte defrişările. 941 kilometri pătraţi au fost despăduriţi în primul trimestru, o cifră nemaiîntâlnită de la începerea utilizării programului Deter, în 2015.

Se defrișează masiv în pădurea amazoniană

„Asistăm, în mod clar, la un pas înapoi în materie de politică de mediu în ultimii ani, iar rezultatul se reflectă în aceste recorduri de defrişare pentru primul trimestru al anului 2022 şi în cursul anilor precedenţi”, a declarat Cristiane Mazzetti, purtătoare de cuvânt al filialei Greenpeace din Brazilia, citată de aceeași sursă.

Aceasta a completat: „Conservarea pădurilor este una dintre soluţiile susţinute de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC/GIEC) pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Brazilia ar putea fi un lider mondial în problema climei, însă guvernul o ia în mod deliberat în direcţia opusă”.

Pădurea tropicală dispare. De ce se întâmplă asta și cum ne afectează pe toți

Pădurile tropicale cu vegetație luxuriantă sunt pe cale să dispară de pe harta lumii. Pădurea umedă de foioase, cu cel mai bogat ecosistem din lume, care se întinde pe teritoriul a nouă țări, astăzi, este în mare pericol.

Se pare că, defrișările din Amazonul Brazilian au atins cel mai înalt nivel din ultimii zece ani. Între august 2020 și iulie 2021, pădurea a pierdut 10.476 de kilometri pătrați. Acestea sunt datele furnizate de un institut brazilian de cercetare care a urmărit defrișările Amazonului din 2008. Cifra este cu 57%mai mare decât în anul 2020.

”Defrișările sunt scăpate de sub control”, declară Carlos Souza cercetător

La acestea se mai adaugă și incendiile din pădurea Parc Național Iriri. Souza a solicitat reluarea urgentă a acțiunilor guvernamentale în ceea ce privește defrișările. El dorește stoparea distrugerii pădurii și a defrișărilor ilegale.