13 dec. 2022 | 00:31

Scumpirile nu ne sperie: ne place să călătorim și nu renunțăm la lux, chiar dacă e criză economică

ACTUALITATE
Scumpirile nu ne sperie: ne place să călătorim și nu renunțăm la lux, chiar dacă e criză economică

În pofida faptului că ne confruntăm cu o criză economică severă, nu renunțăm la călătorii și pare că suntem făcuți pentru a străbate lumea în lung și-n lat, ca români, dacă arunci o privire pe analizele de specialitate.

Deși ultima perioadă nu a fost deloc simplă din perspectivă economică, românii noștri nu se arată dispuși să facă compromisuri de ordin financiar, când vine vorba despre vacanțe concedii sau călătorii, cu atât mai puțin dacă este vorba despre sărbătorile de iarnă,

Oricât am fi de îngrijorați sau îngropați în datorii, tânjim cu toții după acele momente unice de relaxare, departe de casă, într-o stațiune turistică, alături de familie și prieteni.

Asta e România, n-ai ce-i face

Tocmai de aceea, analizele recent efectuate scot la iveală faptul că românii nu renunță la luxul de a pleca în vacanțe de sărbători, deși puterea economică ne este pusă la grea încercare, iar majoritatea familiilor din România au probleme cu banii, ca urmare a multiplelor crize ce au lovit economia națională în ultimele luni.

Se pare că românii noștri au planuri mai de sărbători. Deși am putea să credem că toți ne vom petrece Sărbătorile acasă, nu este nici pe departe așa. Din contră! Deși avem scumpiri în industria ospitalității, românii vor pleca în vacanțe iarna aceasta.

„Se înregistrează o creştere de 35% a rezervărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât pe partea de turism intern, cât şi pentru outgoing. Pentru Crăciun este o creştere chiar mai mare faţă de anul precedent, datorită pieţelor şi evenimentelor de Crăciun. Au fost şi anul trecut dar cu multe restricţii.

Tarifele sunt în creştere faţă de anul trecut cu procente între 10% şi 20%, dar sunt oricum pentru toate buzunarele, pornind de la 200 de lei/noapte camera la o pensiune rurală de Crăciun şi de la 400 de lei/noapte camera la un hotel de Revelion”, a declarat, Traian Bădulescu, consultant în turism, pentru Agerpres.