Replica lui Biden la amenințările nucleare ale lui Putin: „Rusia încalcă fără rușine Carta ONU”

Replica lui Biden la amenințările nucleare ale lui Putin: „Rusia încalcă fără rușine Carta ONU”

Președintele american Joe Biden a urcat pe scena Adunării Naționale a ONU de la New York, de unde s-a adresat liderilor mondiali prezenți și a condamnat invazia distructivă a Rusiei asupra Ucrainei. Discursul liderului de la Casa Albă în fața primei adunări generale a ONU de când Rusia și-a început invazia vine la câteva ore după ce președintele rus Vladimir Putin a pus oamenii și economia țării pe picior de război, anunțând o mobilizare militară parțială, sugerând, totodată, că este dispus să folosească arme nucleare.

Joe Biden se dezlănțuie după amenințările lui Vladimir Putin

În cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, Joe Biden a declarat că Rusia „a încălcat fără ruşine principiile de bază ale Cartei ONU”, făcând apel la șefii de stat prezenți să fie uniți împotriva lui Putin.

„Să vorbim clar. Un membru permanent al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi-a invadat vecinul, a încercat să ştergă un stat suveran de pe hartă. Rusia a încălcat fără ruşine principiile de bază ale Cartei ONU”, a precizat președintele SUA.

Rusia comite greșeli grave

Conflictul din Ucraina este „un război ales de un singur om, să fie foarte clar. Preşedintele Putin a lansat ameninţări nucleare deschise împotriva Europei (…). Acum, Rusia cheamă mai mulţi soldaţi să se alăture luptei, iar Kremlinul organizează un referendum fals pentru a încerca să anexeze părţi ale Ucrainei — o încălcare extrem de semnificativă a Cartei ONU”, acuză Biden.

În continuare, liderul de la Casa Albă subliniază că omologul rus scoate în evidență așa-zisele amenințări la adresa Rusiei. În realitate, „nimeni nu a ameninţat Rusia şi nimeni, în afară de Rusia, nu a căutat un conflict”, a explicat Joe Biden.

Apel la liderii lumii

Adresându-se direct liderilor prezenţi la Adunarea ONU, preşedintele american a adăugat: „De fapt, am avertizat că va veni (războiul) şi mulţi dintre voi aţi încercat să îl evitaţi. De asemenea, cred că a venit momentul ca această instituţie să devină mai incluzivă, astfel încât să poată răspunde mai bine nevoilor lumii de astăzi. Membrii Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Statele Unite, ar trebui să susţină şi să apere în mod consecvent Carta ONU şi să se abţină de la utilizarea dreptului de veto, cu excepţia situaţiilor rare, extraordinare”.

Unul dintre cele mai alarmante comentarii pe care Putin le-a făcut în discursul său de astăzi a fost aluzia la posibilitatea de a folosi armele nucleare în conflictul din Ucraina, cuvinte care i-au atras atenția lui Biden.

„Un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie purtat niciodată”, a spus președintele SUA în fața Adunării Generale a ONU, acuzând Rusia că „promite amenințări nucleare iresponsabile”.