Recensământ 2022 – ce se întâmplă când vine recenzorul, dar nu ești acasă

Recensământ 2022 - ce se întâmplă când vine recenzorul, dar nu ești acasă

Recensământul României a continuat în această săptămână, după mai multe amânări, cu recenzarea fizică. Practică, recenzorii au ieșit pe străzile patriei și au început să bată din ușă în ușă. Din păcate, procesul este semnificativ mai complex decât pare la prima vedere.

La fel ca în numeroase alte domenii de activitate din România, există o criză de personal și când vine vorba de recenzori. Mai mult decât atât, conform datelor obținute de Știrile ProTV, în mai multe locuri din țară se facă încă eforturi cu sincronizarea tabletelor pe care recenzorii le vor folosi în casele oamenilor, pe teren.

De ce ar fi bine să fii acasă pentru recensământul din 2022

Recenzorii au ieșit pe străzi în această săptămână, dar mulți dintre români nu sunt acasă. Este important însă de reținut că, acest detaliu nu reprezintă neapărat o problemă majoră, decât după mai multe tentative de contact. În ceea privește întrebările la care vor răspunde românii, acestea sunt identice cu cele din recensământul online la care au răspuns persoanele care au optat pentru autorecenzare.

Vizavi de lipsa de personal, situația este una foarte gravă în majoritatea localităților, dar ca referință, ne putem uita la București. În Sectorul 2, de exemplu, sunt angajați 58 de recenzori, deși ar fi necesari 280. În Sectorul 4, situația este un pic mai roz, dar nu foarte. S-au găsit 90 de oameni care să înceapă recenzarea, dar este nevoie de 250.

În mod previzibil, fiecare recenzor are un anumit număr de gospodării la care trebui să ajungă, iar acestea sunt alocate din start. Ca un detaliu important, deși vor fi ocoliți cei care s-au autorecenzat, recenzorii le vor călca pragul celor care nu au finalizat formularul online.

În ceea ce privește situația previzibilă în care o persoană nu este acasă, soluția a fost confirmată de coordonatorul recenzorilor. „Acolo unde recenzorul nu găseşte pe nimeni acasă, lasa un bilet, un număr de telefon şi se înţeleg ei după când să se întâlnească.”

Teoretic, cea de a doua etapă a recensământului ar trebui să se încheie pe 17 iulie 2022, dar sunt șanse mari ca termenul să se prelungească, având în vedere că nu a început foarte bine.

Citește și: