24 oct. 2022 | 12:21

Planul lui Ciolacu după demisia lui Vasile Dîncu din fruntea MApN. Cu cine a vorbit să preia interimatul la Apărare

ULTIMA ORĂ
Planul lui Ciolacu după demisia lui Vasile Dîncu din fruntea MApN. Cu cine a vorbit să preia interimatul la Apărare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îi respectă decizia lui Vasile Dîncu de a demisiona din funcția de ministru al Apărării și i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să preia interimatul la MApN. Acesta spne că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO, în contextul războiului din Ucraina.

Vasile Dîncu și-a dat demisia din Ministerul Apărării. Reacția lui Ciolacu

În cursul acestei dimineți (n.r. – luni, 24 octombrie 2022), Vasile Dîncu și-a dat demisia din guvern: „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul Suprem al Armatei”.

„Îi respect decizia lui Vasile Dîncu și îi mulțumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Am avut deja o discuție cu premierul Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MAPN, pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, a transmis social-democratul.

Oficialul din MApN a purtat discuții cu premierul Nicolae Ciucă

Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă și ministrul demisionar al Apărării, Vasile Dîncu, au discutat aproape o oră la Palatul Victoria. La acea vreme, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a dezvăluit că cei doi oficiali au vorbit despre reuniunea miniștrilor Apărării din cadrul NATO și despre „calibrarea comunicării publice”.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a discutat, la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Temele abordate au vizat reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, a subliniat omul de presă al Guvernului.

Declarații controversate despre războiul Rusia-Ucraina

Vasile Dîncu a părăsit forțat șefia Ministerului Apărării, mai ales după declaraţiile controversate pe care le-a făcut în ultima perioadă. Recent, oficialul MApN relatase că NATO ar trebui să negocieze pacea dintre Ucraina şi Rusia. Propunerea sa a stârnit valuri de reacții atât în spaţiul public, cât şi în cadrul coaliţiei de guvernare. Inclusiv președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat.

Într-o intervenție TV, Dîncu a susținut că „războiul din Ucraina va mai continua și că singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”.