Majorarea pensiilor și Klaus Iohannis: cu cât vor crește pensiile, de când, e oficial

Majorarea pensiilor și Klaus Iohannis: cu cât vor crește pensiile, de când, e oficial

Unele pensii din România sunt atât de mici încât devin insuficiente pentru a le asigura seniorilor un trai decent. Așadar, măririle sunt mereu binevenite, mai ales în contextul celor declarate anterior.

În cursul zilei de ieri, președintele Klaus Iohannis a dat noi detalii despre creșterea de 11% a pensiilor, anunțată anterior și de premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unui alt set de declarații. Mai mult, creșterea ar trebui să se încadreze perfect în bugetul de pensii, astfel încât să nu dea peste cap economia, și așa fragilă în această perioadă.

Ce a spus Klaus Iohannis, despre eventuala mărire a pensiilor din România

„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, or datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern”, a declarat Klaus Iohannis, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.

La rândul lui, așa cum menționam anterior, premierul Nicolae Ciucă, totodată președintele PNL a sugerat, la începutul acestei săptămâni că procentul cu care ar urma să se majoreze pensiile nu ar trebui să creeze haos în economie. Acest lucru s-ar putea înfăptui de anul viitor. „Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”, declara premierul, anterior.

De asemenea, Ciucă a confirmat că voucherele de 250 de lei, acordate pensionarilor cu venituri mici, vor continua să fie distribuite ca până acum, la două luni.