Ce au discutat Macron și Scholz în convorbirea recentă cu Putin. Liderul de la Kremlin acuză „încălcări flagrante”

Ce au discutat Macron și Scholz în convorbirea recentă cu Putin. Liderul de la Kremlin acuză „încălcări flagrante”

Președintele Franței, Emmanuel Macron și omologul său german, Olaf Scholz, au participat la o nouă discuție telefonică alături de Vladimir Putin, în încercarea de a-l determina pe președintele rus să înceteze atacurile asupra Ucrainei. De asemenea, șeful statului francez, precum și cancelarul german, au punctat necesitatea găsirii unor soluții diplomatice pentru stoparea conflictului militar. De cealaltă parte, Vladimir Putin și-a exprimat nemulțumirile cu privire la situație de pe teritoriul ucrainean.

Detaliile discutate de Macron, Scholz și Putin în cadrul convorbirii telefonice recente

UPDATE, 12 martie, 19:50 – Vladimir Putin lansa acuzații dure cu privire la Ucraina, în privința unor „încălcări flagrante” ale dreptului umanitar de către forţele armate ale statului invadat de ruși. Aceste afirmații au fost catalogate de Macron drept „minciuni”, Liderul de la Palatul Elysee a susținut că „abuzurile armatei ruse trebuie să înceteze” şi că „încălcările (…) în cel mai grav mod pot fi”, în sensul dreptului internaţional şi sub rezerva anchetei în curs, „calificate drept crime de război”.

Discuția purtată de președintele francez și cancelarul german Scholz cu liderul de la Kremlin au fost descrise drept „foarte sinceră şi dificilă”, într-un „moment dramatic”, iar această conversație va continua. Emmanuel Macron „este hotărât să utilizeze toate resursele diplomaţiei, respectiv dialogul foarte exigent” cu Vladimir Putin. De asemenea, sancţiunile asupra Rusiei, „care sunt de natură istorică” aduc „o punere la index” a statului rus.

„Punem o presiune maximală şi nu o vom slăbi”, a indicat preşedinţia franceză.

Președintele Macron a fost extrem de ferm în discuția cu Putin, în contextul amenințărilor cu privire la posibila utilizare a armelor chimice în Ucraina de către Moscova. Exigenţa lui Macron a fost „foarte puternică în sensul încheierii conflictului cât de curând posibil pentru a evita ce este mai rău, inclusiv recurgerea la arme ilegale sau distrugerea oraşelor”.

Discuția dintre Macron, Scholz și Putin, care a durat 75 de minute, a fost centrată pe solicitările venite din partea Parisului și Berlinului pentru un „armistiţiu imediat şi amorsarea unei soluţii diplomatice”, au precizat separat preşedinţia franceză şi cancelaria germană. Anterior discuției dintre cei trei lideri, fiecare dintre oficialii europeni au avut o convorbire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta din urmă le-a cerut să intervină pentru a obține încetarea atacurilor, în contextul în care Kievul se află într-un scenariu de asediu, iar alte orașe continuă să fie bombardate.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un apel telefonic inițiat între cei trei reprezentanți ai Franței, Germaniei și Rusiei a debutat astăzi, 12 martie, în jurul orei 11:00 GMT și s-a încheiat înainte de ora 13:00 GMT, conform anunțului făcut de președinția franceză. Anterior acestei discuții între președintele Macron, cancelarul Scholz și liderul rus Vladimir Putin, șeful de stat francez a avut o întrevedere online cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta din urmă a făcut apel la liderii francez și german, pentru eliberarea primarului din Melitopol, răpit de ruși recent, potrivit oficialilor de la Kiev.

Astfel, în cadrul convorbirii telefonice inițiate de Franța și Germania, liderii celor două state au solicitat încetarea focului în Ucraina. De asemenea, Emmanuel Macron și Olaf Scholz au continuat subiectele discutate alături de Vladimir Putin, din convorbirea de joi, când liderii europeni solicitau Kremlinului „un armistițiu imediat”. În cadrul conversației de astăzi, Vladimir Putin i-a informat pe cei doi șefi de stat cu privire la discuții cu Ucraina, care au avut loc în ultimele zile.

Care sunt nemulțumirile transmise de Putin

Liderul de la Moscova susține că se „încalcă flagrant” dreptul internațional umanitar de către Kiev. Nemulțumirile lui Putin sunt legate de faptul că autoritățile ucrainene ar lua ostatici civili, pe care îi folosesc drept scuturi umane. De asemenea, liderul rus acuză că sunt desfășurate „arme grele” în zonele rezidențiale, dar și că „batalioanele naționaliste” ucrainene că „întrerup sistematic operațiunile de salvare și intimidează civilii care încearcă să plece” din zonele de luptă.

Oficialii de la Kremlin au transmis că Vladimir Putin le-a solicitat lui Emmanuel Macron și Olaf Scholz să îndemne autoritățile din Ucraina să „pună capăt acestor acțiuni criminale”. Președintele francez și cancelarul german au discutat în cadrul convorbirii telefonice cu liderul rus despre războiul din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile.

„Macron şi Scholz au insistat că orice soluţie la această criză trebuie să vină prin negocieri între Ucraina şi Rusia”, indicau oficialii guvernamentali de la Berlin, după discuția celor trei lideri de joi.

Deocamdată, discuțiile dintre cei trei oficiali continuă, în încercarea liderilor Occidentului de a pune capăt atacurilor armatei ruse în Ucraina.

Citește și: