Îți ridică mașina instant, în România, dacă o parchezi pe trotuar: legea care poate lăsa românii fără autoturisme

Îți ridică mașina instant, în România, dacă o parchezi pe trotuar: legea care poate lăsa românii fără autoturisme

În România, legislația referitoare la ridicarea mașinilor parcate greșit variază foarte mult de la o localitate la alta și, până acum, întregul mecanism era la latitudinea primăriilor și, eventual, a unor firme private. O nouă lege reglementează întregul mecanism la nivel național.

Mașinile parcate ilegal vor putea fi ridicate din România, inclusiv de pe trotuare. Acest lucru era imposibil în trecut, iar deputații vor vota un proiect de lege care prevede modificarea legislației în vigoare, cu efecte la nivel național. În prima etapă, inițiativa a a fost respinsă de către senatori, dar, în continuare, legea poate să fie promulgată, după ce Comisia Juridică din Camera Deputaților i-a acordat un raport pozitiv.

Ce se întâmplă cu mașinile parcate aiurea în România

Săptămâna viitoare, proiectul referitor la ridicarea mașinilor parcate pe trotuare în România va fi supus votului în Camera Deputaților, cu mari șanse să fie adoptat din poziția de for decizional. Până să-și facă simțite efectele, legea trebuie promulgată de Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

„Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar este o măsură eficientă ce poate fi dispusă de poliţie, mai ales în cazurile în care astfel de vehicule stânjenesc grav sau creează situaţii de pericol pentru participantii la trafic. În forma în vigoare a Codului Rutier, această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este stationat neregulamentar în întregime pe trotuar, poliția nu poate în prezent dispune ridicare acestuia”, se arată în expunerea de motive redactată de deputatul Cătălin Drulă.

Acest efort legislativ este unul cât se poate de justificat, având în vedere câte mașini sunt parcate pe trotuarele patriei, mai ales în orașele aglomerate, periclitând circulația pietonilor și, în final, ducând la eventuale accidente.

„Prin această formulare, poliţia este privată de un instrument eficient prin care poate înlătura pericolul creat, spre exemplu, de blocarea accesului de către o maşină parcată neregulamentar într-un spital sau o şcoală sau o grădiniţă. Sau în cazul în care prin staţionarea vehiculului respectiv, pietonii – inclusiv părinţi cu copii mici sau persoane cu dizabilităţi – sunt forţaţi să folosească carosabilul pentru deplasare expunându-se riscului de accidente. În toate aceste situaţii, din cauza formulării actuale a legii, poliţia nu poate dispune singura măsură care înlătură efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul.

Lipsa locurilor de parcare şi politicile de mobilitate urbane defectuoase sunt probleme reale în oraşele României. in acelaşi timp, pietonii sunt cei mai vulnerabili participanți la trafic, expuşi pericolului asupra vieţii. Poliţia are nevoie de instrumente eficiente pentru a înlătura această stare de pericol acolo unde există. Prezenta propunere vine ca urmare a blocajelor întâlnite în practică de către poliţie, a reclamaţiilor cetăţenilor, dar şi administraţiilor locale. Această iniţiativă legislativă elimină sintagma „pe partea carosabilă” din prima propoziţie a art. 64 alin. (1) din OUG 195/2002″, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.