21 nov. 2022 | 13:07

Legea marțială și mobilizarea generală în Rusia, când ar putea fi anunțate de Putin. Reacția Kremlinului

ULTIMA ORĂ
Legea marțială și mobilizarea generală în Rusia, când ar putea fi anunțate de Putin. Reacția Kremlinului

Președintele rus Vladimir Putin nu are de gând să pună capăt războiului din Ucraina, susține canalul rus de Telegram – „General SVR”, care asigură că are surse serioase în interiorul Kremlinului. Potrivit mediei, joi, 17 noiembrie, liderul rus a avut o întâlnire cu politicieni și militari, unde au discutat despre creșterea numărului zonelor în care se instituie legea marțială, inclusiv în capitala Moscova.

Legea marțială, decretată în Rusia?

Update 21 noiembrie, ora 13.02. Kremlinul neagă trimiterea şi mai multor soldaţi ruşi în Ucraina, printr-o a doua rundă de mobilizare a rezerviştilor, în condiţiile în care forţele ruse au fost nevoite să cedeze teren şi s-ar pregăti de o repoziţionare pe frontul din Ucraina.

Întrebat de jurnaliști dacă Rusia plănuieşte o nouă rundă de mobilizare, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a zis: „Nu pot vorbi în numele Ministerului Apărării, dar nu există discuţii la Kremlin despre acest lucru”.

Știrea inițială: Dictatorul de la Kremlin a anunțat, la jumătatea lunii septembrie, mobilizarea societății ruse pentru războiul din Ucraina. Discursul său și decretul publicat în același timp au pus în mișcare o serie de acțiuni în întreaga armată rusă, cu scopul de a pregăti țara pentru conflict. Într-o apariție televizată, Putin a avertizat națiunile occidentale care susțin Ucraina că Moscova se va apăra masiv, dacă se va confrunta cu o amenințare nucleară din Vestului.

„Al doilea val sau, dacă doriți, continuarea mobilizării parțiale se poate dezvolta fără probleme, concomitent cu declararea legii marțiale la Moscova, adică în a doua jumătate a lunii ianuarie – februarie”, dezvăluie canalul „General SVR”.

Data la care Vladimir Putin ar urma să facă marele anunț

Se spune că Putin ar putea anunța public acest lucru cu ocazia aniversării „operațiunii militare speciale” sau chiar mai devreme, între 9 și 13 februarie 2023. Vestea va fi însoțită, spune canalul rus, de închiderea frontierelor țării. Chiar și femeile din rezerva de mobilizare nu vor avea voie să plece din Rusia.

Șeful Kremlinului a negat public posibilitatea introducerii mobilizării generale în Rusia. Însă, de-a lungul timpului, Putin nu s-a ținut mereu de cuvânt. După șase luni de război, la 21 septembrie, președintele rus a anunțat o presupusă mobilizare parțială. Decretul a provocat un exod de oameni, de teama că vor fi trimiși în prima linie a războiului, pe post de carne de tun.

Cum a motivat Kremlinul mobilizarea militară parțială

Data de 21 septembrie va rămâne bine întipărită în memoria rușilor. A fost ziua în care președintele Vladimir Putin a ordonat prima mobilizare a Rusiei de la Al Doilea Război Mondial într-un discurs televizat preînregistrat dimineață, spunând că este nevoie de forță de muncă suplimentară pentru a câștiga războiul împotriva Ucrainei și a susținătorilor săi occidentali.

„Pentru a proteja patria noastră, suveranitatea și integritatea ei teritorială și pentru siguranța poporului (…), consider că este necesar să susțin propunerea Ministerului Apărării și a Statului Major General de a efectua o mobilizare parțială în Federația Rusă”, a spus atunci el.