31 mart. 2022 | 08:55

Cât valorează industria călătoriilor spațiale acum și cât de mult ar putea să crească, pe viitor

ACTUALITATE
Cât valorează industria călătoriilor spațiale acum și cât de mult ar putea să crească, pe viitor

Călătoriile în spațiu au luat, în ultimii ani, amploare. Pentru prima oară, în istoria omenirii, nu vorbim numai despre cele cu scop științific, ci și despre cele turistice.

Așadar, este lesne de înțeles că industria zborurilor spațiale se află, în acest moment, în plină ascensiune, din punct de vedere financiar. Regiunile spațiale care au fost odată accesibile doar celor mai puternice națiuni ale lumii sunt, în momentul de față, din ce în ce mai la îndemâna populației. Firește, în acest caz, vorbim despre bogații lumii, nu chiar despre toată lumea.

De asemenea, comunitatea oamenilor de afaceri privește cu mare interes acest subiect, văzând-o ca fiind următoarea economie cu potențial de mai multe trilioane de dolari. Așadar, mulți dintre ei lucrează deja cu agenția spațială pentru a dezvolta tehnologia și infrastructura necesară pentru a continua activitatea NASA, în deceniile care urmează.

Spre exemplu, Axiom este programată să lanseze prima misiune a echipajului complet privat pe ISS în aprilie și intenționează să construiască, să lanseze și să atașeze un modul de habitat finanțat din capital privat pe stație, până în 2028. „Acest spațiu comercial este foarte asemănător cu începutul internetului. Au existat câteva tehnologii cheie care au permis într-adevăr internetului să explodeze și, prin urmare, există câteva lucruri în domeniul aerospațial care vor permite cu adevărat spațiului comercial să să fie descoperit”, se arată într-o declarație.

Cât valorează economia spațială, în acest moment

Economia spațială este deja evaluată la aproximativ 400 de miliarde de dolari, investițiile guvernamentale reprezentând aproximativ un sfert din finanțarea necesară pentru întreținere, iar restul provenind din sectorul privat. S-a adus în discuție faptul că NASA joacă două roluri principale, după cum a prezis și președintele Kennedy în discursul său pe tema „De ce să mergi pe Lună”, din 1962, susținut la Universitatea Rice.

Se preconizează ca, în anii viitori, industria spațială să-și dubleze, dacă nu chiar să-și tripleze valoarea.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele