Cât de mult îți crește rata la bancă pentru un credit imobiliar în România, cum te afectează deciziile BNR

Cât de mult îți crește rata la bancă pentru un credit imobiliar în România, cum te afectează deciziile BNR

Un număr record de români este dator la bancă, iar foarte mulți dintre ei au credite ipotecare. În contextul inflației accelerate din ultima jumătate de an, valoarea ratelor a explodat, iar practicile BNR au jucat un rol vital în situația din piață.

În ultimele șase luni, ratele românilor ale căror credite erau ancorate în indicele ROBOR au crescut mult. Partea bună este că există o explicație pentru acest dezastru financiar. Partea mai puțin bună este că nu avem și soluții pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, iar foarte mulți oameni riscă să ajungă în situația de nu-și mai putea plăti ratele la apartamente sau case.

Explicația BNR pentru explozia dobânzilor și a ratelor la bănci

Banca Națională a României a publicat în această săptămână un ”Raport asupra stabilității financiare”. Printre particularitățile detaliate în document, aproape inevitabil, se insistă impactul majorării ratei de dobândă cu două puncte procentuale în cazul unui credit ipotecat cu valoare și maturitate de nivel mediu. În acea situație, discutăm de o creștere a serviciului datoriei lunare de aproximativ 17%.

„În cazul portofoliului de credite acordate populaţiei, îmbunătăţirea capacităţii de plată se datorează în principal creditelor ipotecare, pentru care rata de neperformanţă se situează cu 0,75 puncte procentuale sub nivelul pre-pandemic (decembrie 2019). Pentru creditele de consum, evoluţiile au fost mixte, rata de neperformanţă aferentă creditelor de consum negarantate situându-se cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul de la decembrie 2019, dar în scădere cu 1,8 puncte procentuale în cazul creditelor de consum garantate.

În schimb, riscul de dobândă este important pentru segmentul creditelor ipotecare, pe de o parte datorită maturităţii reziduale mult mai îndelungate în cazul acestor împrumuturi (18,5 ani în medie), dar şi proporţiei însemnate a creditelor cu dobândă variabilă (aproximativ 70%). Astfel, o analiză a impactului majorării ratei de dobândă cu două puncte procentuale în cazul unui credit ipotecar cu valoare şi maturitate de nivel mediu, indică o creştere a serviciului datoriei lunar cu 17%.

Se remarcă, însă, un factor important care are rolul de a atenua riscurile, respectiv introducerea limitării gradului de îndatorare (debt-service-to-income, DSTI), de la 1 ianuarie 2019, care a condus la reducerea ponderii debitorilor supra-îndatoraţi şi la creşterea capacităţii debitorilor de a absorbi şocuri negative precum cel curent”, se spune în raport.

Partea bună, dacă o putem numi așa, este că cei mai mulți români se descurcă momentan să-și plătească ratele la timp și nu se încadrează încă în ratele de neperformanță pentru credite. Ca referință, în cazul populaţiei, rata de neperformanţă s-a redus cu 0,33 puncte procentuale de la data ultimului Raport, până la nivelul de 3,1% în luna martie 2022. Din păcate, acel procent de risc sare până la 10% în cazul românilor care au ales să-și amâne ratele la bancă, dar va mai trece ceva timp până când vom vedea consecințele ordonanțelor guvernamentale care au facilitat acea amânare.

Citește și: