05 dec. 2022 | 17:57

Am cripto. Să vând sau să cumpăr mai multe monede? Ce urmează te va scoate din minți, fă acum mișcarea

ACTUALITATE
Am cripto. Să vând sau să cumpăr mai multe monede? Ce urmează te va scoate din minți, fă acum mișcarea

Mulți român dețin criptomonede în portofelele lor digitale, iar cea mai dificilă întrebare pentru ei, în acest moment, sună astfel: „Să vând sau să cumpăr mai multe monede?”.

Ei bine, acest material nu se dorește a fi unul de natură să te influențeze în vreun fel, ci doar îți aduce în atenție niște avertismente și potențiale riscuri ce ar trebui să te pună serios pe gânduri să iei o decizie, cât mai repede cu puțintă. Să faci o mișcare, indiferent care va fi ea, fiindcă este foarte clar, atât pentru sceptiții cripto, cât și pentru adepți, că vine o schimbare mare.

Că ea va fi de bun augur sau, din contră, va fi una devastatoare, noi nu suntem în măsură să anticipăm și, probabil, nimeni nu este cu o acuratețe de 100%.

Tocmai de aceea, decizia îți aparține în totalitate și trebuie luată în cunoștință de cauză, adică după ce cunoști toate riscurile din prezent, pe care le semnalează specialiștii.

Legendarul investitor care trage semnalul de alarmă. Cât vor pierde, în curând, cei ce pariază pe criptomonede

Ce riscuri? Ei bine, există șanse mari ca Bitcoin, ce valora în urmă cu un an aproximativ 60.000 de dolari pe unitate, să ajungă în foarte scurt timp să nu mai atingă nici măcar pragul de 10.000 de dolari.

Desigur, dacă ai cumpărat Bitcoin la lansare, foarte ieftin, cei 10.000 de dolari sunt foarte buni pentru tine, dar dacă ai făcut achiziția la 20,30,40,50,60 de mii, există o mare problemă. Riști să pierzi enorm, dacă vei ajunge să vinzi cu atât de puțin.

Desigur, vei spune că nu pierzi decât dacă vinzi. Cât timp îți păstrezi moneda și aștepți ca piața să-și revină, nu ești pe pierdere. Este relativ corect, dar ce-ți garantează că Bitcoin nu se va prăbuși și mai mult, sub 5.000 de dolari, de exemplu sau că piața își va mai reveni vreodată? Nimic!

Legendarul investitor Mark Mobius trage un semnal de alarmă și spune că Bitcoin e cu un picior în groapă. Acesta s-ar putea prăbuşi la 10.000 de dolari, ceea ce ar putea însemna că va pierde aproximativ 40% din valoarea actuală.

Acestea fiind spuse, consultă bine piața și analizează opiniile avizate, venite din partea celor cu ani mulți în investiții, iar apoi ia decizia pe care o consideri cea mai bună!