Windows 11, disponibil oficial: cum poți testa cel mai nou sistem de operare Microsoft

Windows 11, disponibil oficial: cum poți testa cel mai nou sistem de operare Microsoft

La mai puțin de o săptămână după dezvăluirea noului Windows 11, cei de la Microsoft au decis să-l facă disponibil în variantă beta pentru curioși și dezvoltatori. Acesta este definit ca ”first preview” și ar fi bine să te înscrii în programul Windows Insider pentru a profita de el.

Nu a trecut mult de la primele zvonuri despre Windows 11 până când să îl poți experimenta. Această versiune beta te ajută să înțelegi un pic mai bine schimbările radicale de interfață pe care gigantul din Redmond le-a pregătit pentru utilizatorii de PC-uri. Pentru a ți-o instala și tu, trebuie să te înscrii în programul Windows Insider folosind acest link, iar după aceea, să accesezi pagina web aferentă Windows 11. Întregul proces este complet gratuit, iar dacă ai un cont Microsoft deja ai rezolvat jumătate din sarcină. Dacă ești utilizator de Windows 10, te poți înscrie în programul Windows Insider din secțiunea omonimă pe care o găsești în Settings.

Fiind vorba de un beta, prima iterație de Windows 11 nu este perfectă și nici nu-și propune să fie, dar va fi actualizată constant, iar în aproximativ jumătate de an, nu este exclus să fie lansată varianta finală. Cei de la Microsoft nu au făcut încă o promisiune în acest sens, dar cam așa a fost în cazul vechilor versiuni.

Printre schimbările majore din Windows 11, vei vedea taskbar-ul central care aduce aminte de macOS, o bară de start diferită și un management mai eficient al ferestrelor deschise.

Înainte să te apuci de un eventual upgrade la Windows 11, ar fi bine să ai în vedere cerințele de sistem care nu sunt deloc neglijabile, mai ales pe partea de securitate. Lista completă o găsești aici, dar un sistem din ultimii 3-4 ani ar trebui să facă față cu brio atât la vechiul Windows 10, cât și la Windows 11. La bază, ai nevoie de un procesor dual core de pe 1GHz, 4GB RAM și o memorie internă de 64GB, aceleași specificații minime pe care le găsești pentru Office și Microsoft Teams.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: