01 feb. 2021 | 15:02

Vremuri grele pentru șoferi? De ce vor plăti mai mult pe RCA odată cu decontarea directă

ACTUALITATE
Vremuri grele pentru șoferi? De ce vor plăti mai mult pe RCA odată cu decontarea directă

Guvernul vrea să schimbe legea RCA și să introducă decontarea directă în prețul polițelor RCA. În acest context, transportatorii transmit un avertisment ferm.

Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a legii RCA. E vorba de introducerea obligativității decontării direct, o metodă care până acum era opțională și fiecare șofer decidea dacă achiziționează polița RCA în acord cu asta. Despre toate aceste schimbări – am scris AICI. 

Transportatorii atrag, însă, atenția că prețurile vor exploda peste noapte. Șoferii, așadar, vor scoate mai mulți bani din buzunar, deși asta poate veni la pachet și cu niște avantaje.

Prețuri mai mari la polițele RCA?

FederațiaOperatorilor din Transport din România (FORT) atrage atenția că prețurile la polițele RCA vor crește semnificativ. Cer, în acest context, Guvernului să renunțe la idee.

„Tarifele RCA vor exploda pe fondul apariţiei unei noi ordonanţe de urgenţă! În spatele uşilor din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară – ASF, a fost pregătit, în ultimele luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă, al cărei efect se va resimţi direct în tarifele de primă RCA, atât la nivelul asiguraţilor persoane fizice, cât şi la cele juridice. Proiectul acestei ordonanţe, ce se referă în principal la introducerea obligatorie a decontării directe în poliţa RCA, apare într-un context total neprielnic din punct de vedere al pieţei asigurărilor şi va conduce, în fapt, la o creştere necontrolată a tarifelor de primă”, spun transportatorii.

Iată și un exemplu venit de la transportatori: dacă avem un accident între două vehicule, asigurătorul vehiculului păgubit (A) va plăti către clientul său o despăgubire, iar apoi va deconta către asigurătorul vehiculului „vinovat” (B) această sumă de bani.

„De ce vor creşte tarifele? Dacă asigurătorul A are garanţia că orice sumă plătită cu titlu de despăgubire va fi recuperată de la asigurătorul B, nu va mai avea nici un interes să controleze valoarea acestei despăgubiri. Deoarece majoritatea acestor despăgubiri se achita direct unităţilor de reparaţii, acestea vor putea factura orice şi oricât”, explică FORT.

Potrivit comunicatului, însuşi procesul de decontare directă va anihila orice încercare a unor asigurători de a controla costul despăgubirilor, iar aceste majorări vor conduce imediat la majorări ale primelor de asigurare, pentru că nici un asigurător nu va putea absorbi o astfel de creştere de daunalitate.

„Nici un asigurător nu va putea calcula cu exactitate cât de puternic va fi afectat de acest procedeu de decontare. Adică, asigurătorul B nu o să ştie cât de relaxat va fi asigurătorul A în acceptarea unor tarife de manoperă de 800 de lei/oră, adaosuri de 100% la preţul pieselor de schimb sau costuri de 200 de euro pe zi de închiriere a unui autovehicul. De asemenea, nimeni nu va putea estima impactul efectului de contagiune. Adică, cele câteva mii de service-uri care facturează în prezent 150 lei pe ora de manoperă şi oferă discount-uri la preţul pieselor de schimb vor rămâne oare la acest nivel sau vor adopta tarife majorate de 5 ori?” – comunicat FORT.

Prin urmare, asigurătorul B îşi va adăuga la tarif o marjă de siguranţă suficient de mare încât să evite pierderi. Iar când nu cunoşti exact nivelul acestei marje, această poate fi situată între 0 şi 200 %, conducând astfel la creşterea explozivă a tarifelor de primă care deja au trecut printr-o creştere în ultimele luni, estimată la o medie de 15% faţă de tarifele din perioada 2019-2020.

Transportatorii insistă că nu s-a făcut un studiu de impact și că Guvernul nu a studiat atent toate datele din piață înainte de a veni cu un astfel de proiect.

Ce e decontarea directă

Guvernul vrea să introducă în lege obligativitatea decontării directe a polițelor RCA. Momentan, această opțiune e facultativă, dar puțini șoferi apelează la ea, tocmai pentru că prețul poliței crește în acest caz.

Ce înseamnă decontare directă? Înseamnă că, în cazul unui accident, despăgubirile vor fi oferite direct păgubitului de către firma de asigurare la care acesta a încheiat polița. În prezent, în cazul unui accident, păgubitul își repară mașina în baza asigurării încheiate de cel care e considerat vinovat de producerea accidentului. Adică primește banii pentru reparații de la compania celui care a provocat accidentul.

Se estimează că această modificare va crește prețul unei polițe RCA cu cel puțin 10%. Dar există și o parte bună:  șoferul va fi responsabilizat atunci când va încheia polița RCA, deoarece asigurarea „nu va mai pentru un alt șofer, ci pentru el”.

Prin decontarea directă, proprietarul mașinii păgubite are opțiunea de a merge la propriul asigurător RCA pentru a-și recupera prejudiciul, urmând ca asigurătorul său să recupereze suma plătită de la asigurătorul șoferului vinovat. Specialiștii cred că șoferii vor avea tot interesul să-și aleagă acum o companie cu o mai bună reputație, chiar dacă vor plăti mai mult. Asta pentru că vor să se asigure că într-adevăr își primesc banii.  Asta va mai reduce și din concentrarea din piață – unde Euroins și City Insurance dețin aproape 80% pe această zonă.