Vezi când ne reîntâlnim cu dinozaurii în Jurassic World Evolution 2

Vezi când ne reîntâlnim cu dinozaurii în Jurassic World Evolution 2

Sper că ți-ai pregătit camera pentru poze pentru că mai este doar un pic până când revenim în parcul de distracții cu dinozauri.

Jurassic World Evolution 2 este cel mai nou titlu anunțat de către Frontier Developments Studio, aceeași echipă care a creat și lansat primul joc din serie.

Ca și în primul joc, vei avea posibilitatea să construiești, manageriezi și să distrugi o lume inspirată din cea a lui Steven Spielberg. În această continuare, în primul rând, nu îți mai petreci timpul doar în Arhipelagul Muertes, ci vei fi trimis în munții înzăpeziți din Washington sau în alte locații de pe glob. În acest scenariu alternativ Pământul a intrat într-o nouă eră denumită Neo-Jurassic. Practic, dinozaurii împart planeta nestingheriți cu noi, oamenii.

Noutăți

La capitolul noutăți punctăm cele patru moduri în care poate fi abordat jocul: campanie, teoria haosului, challenge și modul creativ. În modul campanie acțiunea are loc după evenimentele din ultimul film lansat în 2018, Jurassic World: Fallen Kingdom. În teoria haosului vom vedea cele mai importante momente ale seriei cinematografice, dar cu mențiunea că o să avem de a face cu scenarii de genul „ce-ar fi fost dacă”. Challenge este pentru cei curajoși care vor să experimenteze cele mai dificile moduri în care te poți juca. Nu în ultimul rând, varianta creativ îți oferă libertatea de a face orice îți dorești.

Cu toate că nu aduce neapărat ceva nou față de predecesorul său trebuie să recunosc că dinozaurii arată mult mai bine. Personal, jocul a reușit să îmi inspire fix aceeași senzație pe care filmul original mi-a dat-o atunci când am văzut pentru prima oară o turmă de dinozauri. De aceea nu pot decât să-i laud pe cei de la Frontier pentru faptul că au reușit să capteze această senzație care cu siguranță va da naștere unei noi generații de iubitori de reptile mari.

Jurassic World Evolution 2 va fi lansat pe Xbox One, Xbox X/S, PlayStation 4, PS 5 și pe PC pe 9 noiembrie 2021. Poți să îl cumperi în avans și dacă faci asta o să primești trei variații de mașini, toate acestea inspirate din filmul din 1997, The Lost World Jurassic Park.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: