Trucuri psihologice. Cum îți poți ajuta copilul să treacă fără probleme prin examene

Trucuri psihologice. Cum îți poți ajuta copilul să treacă fără probleme prin examene

Cu toții am susținut măcar un examen important în viață și știm cât de multe emoții presupune acest lucru. Din fericire, există câteva metode pe care psihologii le recomandă, astfel încât perioada examenelor să fie traversată cu brio, atât de elevi, cât și de familiile acestora.

Pentru început, specialiștii recomandă părinților să le ofere copiilor tot sprijinul. Copiii trebuie să aibă încrede în adulți și să știe că pot conta oricând pe ei și pe sfaturile lor.

Foarte important de menționat este că felul în care adulții își oferă ajutorul trebuie să fie unul care denotă colaborare, prietenie, susținere. Adultul nu trebuie să apeleze la forța verbală, la cea fizică sau la alte modalități de convingere a copilului de ceva anume în această perioada.

De asemenea, psihologii recomandă părinților să nu își sperie copiii, să nu îi amenințe, dar pot apela, de exemplu, la anumite recompense.

Prin urmare, conform experților, e greșit să îi spunem copilului „o să vezi tu ce pățești dacă nu iei notă mare”, ci ar trebui să îi prezentăm avantajele de care se va bucura dacă va învăța bine și își va da silința. Îi putem spune, de exemplu, că va avea un job bun, că va putea să își ajute familia, să călătorească, să își cumpere lucrurile care îi plac lui, etc.

De asemenea, putem să punem în joc și anumite mici recompense. Dacă vei lua 10 la Bacalaureat, poți pleca la mare cu prietenii. Iată o idee care sigur nu va da greș.

Copiii au fost puternic afectați de pandemie, iar părinții trebuie să dea dovadă de întelegere

Nu în ultimul rând, părinții trebuie să țină cont de faptul că elevii care susțin anul acesta examene, vin după o perioadă dificilă.

Au petrecut mai bine de un an de zile în pandemie, învățând pe tablete și telefoane mobile de acasă, într-un sistem care nu era pregătit pentru această situație inedită.

Potrivit unei analize UNICEF, viețile copiilor au fost puternic afectate de pandemie. 168 de milioane de elevi la nivel global nu au frecventat cursurile școlare în mod fizic, în 2020.

Aceeași analiză arată faptul că unu din șapte copii si tineri a fost afectat de măsurile de izolare la domiciliu în cea mai mare parte a anului trecut, ceea ce duce la stări de anxietate, depresie și izolare. Prin urmare, copiii trebuie să beneficieze de tot suportul și înțelegerea familiei.

Ce alte recomandări mai au psihologii pentru perioada examenelor?

Ana-Caterina Bedivan este psiholog clinician, psihopedagog, psihodramatist, art-terapeut în cadrul Mind Care, cu experienţă clinică în lucrul cu copii cu tulburări de dezvoltare (autism, ADHD etc.), tulburări comportamentale, tulburări emoționale, fobii, dizabilități, sindroame genetice rare, terapie de integrare senzorială, stimularea și dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltare personală, vorbește pentru hotnews despre această perioada dificilă din viața celor mici și oferă câteva îndrumări utile, astfel încât perioada examenelor să nu fie un chin pentru nimeni din familie.

Lecția numărul 1. Examenele sunt doar o etapă efemeră a vieții

În primul rând este important să știm că să ne simțim stresați este o reacție normală atunci când avem ceva de făcut. Acum, nivelul de stres diferă în funcție de cât de mult ne dorim perfecțiunea sau cât de puțin ne-am pregătit pentru examenul respectiv.

Este important de știut că este doar un examen, că vine și trece și că putem face greșeli. Asta dacă am învățat, dacă nu am învățat, este mai complicat. Dar să presupunem că am învățat, este ok să facem greșeli. Dacă ajungem la o întrebare pe care nu o știm sau nu o stăpânim, nu rămânem blocați pe ea, trecem mai departe și ne întoarcem la ea dacă mai avem timp, explică specialistul.

Lecția numărul 2. Ne relaxăm

Nu punem presiune pe noi, chiar dacă adulții din jur ne spun că este un examen de care depinde viitorul nostru, punem puțin pe pauză, mergem la examen cu mintea deschisă și cu corpul relaxat. Și cum facem asta?

În primul rând pot să vorbesc cu un adult despre grijile mele, iar adultul nu va trece la strategii, povești și insistat cu „totul va fi bine”, ci va asculta grijile copilului și va oferi una dintre variantele pe care le voi menționa în continuare sau orice folosește în general ca să relaxeze copilul. Dar în niciun caz nu vine cu strategii cu „lasă că o să fie bine, o să te descurci” pentru că asta nu reduce stresul, poate chiar să îl crească.

Atunci când suntem stresați, și senzațiile în corp se modifică și este ca și cum am duce un săculeț în spate. Suntem tensionați, respirăm altfel, emoțiile și gândurile sunt diferite, și atunci este important să vorbesc cu copilul meu, să văd despre ce este vorba ca să pot să curăț mintea.

Poate că e simplu să spunem că ne relaxăm, dar iată cum reușim să facem într-adevăr acest lucru. Conform psihologului, trebuie să acordăm o atenție deosebită respirației. Trebuie să avem grijă ca respirația noastră sa nu se modifice față de ritmul firesc, să încercăm să o menținem în anumiți parametrii, dat fiind faptul că, atunci când suntem stresați, ritmul acesteia se schimbă.

Psihologul mai recomandă părinților să își învețe copiii să se relaxeze și prin tehnici de yoga pentru copii sau imagerii ghidate. Desigur, acestea au mare succes acolo unde există practică în familie.

De asemenea, copiilor li se recomandă să facă mișcare. Activitatea fizică este un aliat al stării mentale pozitive și relaxate. De altfel, mișcarea detensionează. Prin urmare, nu fiți zgârciți cu mișcarea în această perioadă care presupune un grad ridicat de stres în familie.

Foarte importantă este și alimentația

Expertul trage un semnal de alarmă și subliniază că, poate cel mai important truc pentru a fi în formă pentru examene constă în alimentație adecvată.

Înainte de examen musai mâncăm sănătos, suntem atenți să ne hidratăm, dormim devreme și nu stăm pe ecrane și nici nu repetăm materia de examen, chiar dacă ni se pare că nu mai știm nimic.

Prin urmare, ca părinte, e important să aloci importanță acestui aspect din viața celui mic și să fii sigur că se hrănește corespunzător înainte de marele examen.

Când vor avea loc examenele naționale anul acesta

Evaluare Naţională 2021

Calendar examenul de Evaluare Naţională 2021
07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
4 iulie – Afişarea rezultatelor finale

Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021

28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
6 iulie – Matematica – probă scrisă
7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)

Bacalaureat 2021. Sesiunea iunie – iulie 2021

31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Bacalaureat 2021. Sesiunea august – septembrie

19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: