S-a aflat adevărul. Cât de săraci sunt, de fapt, românii: ne-am făcut de rușine

S-a aflat adevărul. Cât de săraci sunt, de fapt, românii: ne-am făcut de rușine

Când vorbim despre nivelul de sărăcie din România, părerile sunt împărțite. În timp ce unii oameni consideră că românii au un nivel de trai decent și resurse materiale pentru o viață normală, alții cred că suntem codașii Europei la acest capitol și că viața aici este extrem de dificilă.

Din nefericire, se pare că a doua variantă e mai plauzibilă. Cel puțin asta ne arată datele celei mai recente analize realizate de Eurostat.

Doar la noi și la bulgari e atât de multă sărăcie

Conform Biroului european de statistică, se pare că noi, românii, alături de vecinii bulgari, suntem cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din întreaga Uniune Europeană.

Cifrele prezentate de analiștii europeni sunt îngrijorătoare și arată că, la nivelul Uniunii Europene, cetățenii nu se bucură de aceleași condiții de viață și același nivel de trai, deși suntem cu toții uniți în blocul comunitar. Conform Eurostat, peste un sfert din populaţie era supusă anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială în patru state membre ale Uniunii Europene: România (35,8%), Bulgaria (33,6%), Grecia (27,5%) şi Spania (27%).

Nu la fel stau lucrurile în Cehia, de exemplu. Aici, anul trecut se înregistra cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială. Vorbim despre un nivel de doar 11,5%.

Clasamentul statelor care par să o ducă cel mai bine, conform rapoartelor Eurostat, este completat de Slovacia (13,8%), Slovenia (14,3%), Olanda (15,8%) şi Finlanda (15,9%).

La nivel general, anul trecut, 96,5 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,9% din populaţia Uniunii Europene.

Cum arată sărăcia în Uniunea Europeană, de fapt și cu ce probleme se confruntă cetățenii celor mai expuse state. Conform analizei citate, 75,3 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, 27,6 milioane de persoane se confruntau cu lipsuri materiale grave şi erau defavorizate din punct de vedere social, iar 27,1 milioane de persoane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută.

Din păcate, sărăcia este în creștere 

Potrivit avertismentelor comisarului european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, nivelul de sărăcie din Europa ar putea crește, pe fondul scumpirilor masive de pe piețele de energie.

Oficialul susține că milioane de oameni din Uniunea Europeană suferă deja de sărăcie generată de preţurile tot mai mari la energie electrică şi a adăugat că numărul acestora va continua să crească.

Citește și: