Reguli noi pentru profesori: ce trebuie să facă cei care dau meditații

Reguli noi pentru profesori: ce trebuie să facă cei care dau meditații

Fiscul a publicat recent un comunicat de presă prin care reamintea cadrelor didactice că, pentru banii din meditații, trebuie să achite impozit pe venit și eventuale contribuții. Iată ce sunt obligați să facă anumiți profesori.

Cea mai practică soluție în acest sens ar fi înregistrarea ca persoană fizică autorizată (PFA) sau ca întreprindere individuală sau se poate lua în calcul inclusiv înființarea unui SRL, conform Avocatnet.ro.

Meditațiile date de profesori, impozitate

De asemenea, profesorii pot încheia un contract de prestări servicii și, dacă încasează contravaloarea meditațiilor în numerar sau cu cardul, trebuie să dețină casă de marcat, condiție care nu este valabilă însă dacă încasările se fac în mod exclusiv prin transfer bancar.

Așadar, cu privire la fiscalizarea veniturilor din meditații, prestarea serviciilor de acest fel de către profesori este încadrată, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), din punct de vedere fiscal, în categoria veniturilor din activități independente. Cei care desfășoară asemenea activități trebuie să se supună autorizării potrivit ANAF.

Astfel, soluția cea mai practică pentru profesorii care dau meditații ar fi înființarea unui PFA cu acest obiect de activitate, sau a unei întreprinderi individuale, întrucât obligațiile declarative sunt similar. Pot face chiar un SRL, a subliniat, pentru Avocatnet.ro, Elena Rădulescu, expert contabil în cadrul Conta Rădulescu.

În scopul înființării unui PFA sau a unei întreprinderi individuale, profesorul meditator trebuie să se înregistreze și să se autorizeze la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului.

Mai exact, potrivit Codului fiscal, veniturile din activități independente cuprind “veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente”.

Potrivit inspectorilor ANAF, dacă situația o va impune, vor fi demarate și controale pentru a verifica dacă profesorii s-au aliniat cerințelor fiscale legale.

Citește și: