Produsele din plastic vor fi eliminate din România: când se va întâmpla asta

Produsele din plastic vor fi eliminate din România: când se va întâmpla asta

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat recent că draftul actului normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului va fi aprobat “în curând”.

Astfel, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă. România nu a transpus încă în legislaţia naţională această Directivă, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, Guvernul urmând să aprobe o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, conform Hotnews.

Produsele din plastic vor fi eliminate din magazine, “în curând”

Draftul actului normativ se află în circuitul de avizare interministerială, iar implementarea directivei europene Single-Use Plastics în legislația României necesită „numeroase consfătuiri cu cei implicați”, afirmă Tanczos Barna, citat de aceeași sursă.

El spune că a participat la o ședință organizată de Green Report cu reprezentanții Asociației Berarii României, ai Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, ai Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu, precum și ai producătorilor de ambalaje, ai reciclatorilor și ai industriei HoReCa.

Potrivit ministrului, s-a discutat despre ambalajele acceptate de normele europene, creșterea costului pentru anumite ambalaje, cerințe de marcare, răspunderea extinsă a producătorilor, fluxul materialelor din ambalaje, calitatea acestora, precum și costurile pe care le implică sortarea/reciclarea acestora, măsuri de sensibilizare a populației, regândirea contractelor de salubritate, competențele de control ale autorităților.

Datele Comisiei Europene (CE) arată că produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor, 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene fiind produse din plastic.

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: