22 oct. 2021 | 20:25

Neo-băncile și băncile digitale, tot mai populare în lume

ACTUALITATE
Neo-băncile și băncile digitale, tot mai populare în lume

Tot mai mulți europeni adoptă soluții bancare digitale care ies din granițele propriilor țări și se îndreaptă spre platforme și aplicații care le conferă un acces mult mai rapid și mai transparent la propriile finanțe, indiferent de loc și moment.

O bancă digitală permite o planificare și o gestionare a banilor prin intermediul unei interfețe prietenoase, cu sprijinul inteligenței artificiale, o aplicație versatilă, adaptată atât device-urilor mobile, cât și laptop-urilor, proiectată cu atenție și care favorizează analize relevante ale datelor. Și, pe măsură ce criptomonedele devin o alternativă tot mai atractivă, neo-băncile sunt în poziția primordială pentru a face ca gestionarea acestora să pară a doua natură pentru din ce în ce mai mulți europeni.

Cum numărul soluțiilor bancare digitale este în creștere, a fost realizat un studiu asupra datelor de căutare de pe Google pentru a dezvălui cea mai populară bancă digitală din fiecare țară. Potrivit acestuia a rezultat că în Europa cele mai multe căutări au fost generate de Revolut. Utilizatorii din 17 țări europene au făcut căutări legate de cea mai populară aplicație financiară, inclusiv în România, a treia sa piață, unde înregistrează peste 1,4 milioane conturi.

Băncile digitale populare în cele două Americi, Asia și Africa

Studiul menționat mai analizează și alte piețe și nu ar fi putut ignora America de Nord, unde fiecare piață are propria neo-bancă. În SUA este populară platforma Square. În America de Sud, NuBank din Brazilia este liderul regional fin-tech, cu peste 38 de milioane de conturi, dar fiecare țară are propria preferință în domeniu.

În ceea ce privește Asia, cele mai multe soluții sunt fie propuse de bănci locale, Rakuten Bank, în Japonia, Kakao Bank în Coreea de Sud, fie sunt pachete de servicii digitale pentru un nou stil de viață, lansate de diverse companii din domeniul tehnologiei.

Chiar și în Africa apar tot mai multe neo-bănci regionale, Zoona în Zambia și Africa de Sud sau Carbon în Ghana și Kenya, în timp ce în Australia Ubank este cea mai populară soluție digitală pentru gestionarea finanțelor.