Mediul privat se cutremură: mii de patroni pun lacătul pe ușă

Mediul privat se cutremură: mii de patroni pun lacătul pe ușă

Ultimele luni nu au adus evoluții prea bune pentru afacerile românești. Mii de patroni, la nivel național, se confruntă cu insolvența.

Potrivit datelor celui mai recent raport realizat de experții Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), primele zece luni din anul curent au șters de pe harta business-ului românesc mii de societăți.

Firmelor le merge mai rău decât în 2020

Din nefericire, deși managerii români sperau că anul 2021 va fi unul mai bun pentru mediul de business, iată că realitatea contrazice vehement aceste alșteptări. Analizând volumul insolvențelor înregistrat pe piață, se pare că situația s-a înrăutățit față de primul an pandemic.

Mai exact, observăm că numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 5,67% în primele zece luni ale acestui an, față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată ONRC.

Bucureștiul se află în topul zonelor din țară care au înregistrat cele mai multe insolvențe. Vorbim despre 894 de societăți și PFA afectate de acest fenomen, doar în primele 10 luni ale lui 2021. Totuși, dacă la nivel național fenomenul înregistrează o creștere față de 2020, la nivelul Bucureștiului se înregistrează o scădere cu 13,04% faţă de intervalul ianuarie – octombrie 2020, când au fost consemnate 1.028 de insolvenţe.

În topul clasamentului celor mai multe insolvențe avem, pe locurile secunde, Cluj, cu 393 de insolvenţe (plus 39,86%), Bihor – 347 (plus 10,5%), Timiş – 244 (minus 1,21%), Iaşi – 184 (plus 18,71%) şi Prahova – 170 (plus 22,3%).

Există și câteva regiuni unde insolvențele au fost cele mai puține, numeric. Aici regăsim Covasna (17), Harghita (18) şi Tulcea (21).

Avem și o analiză clară a celor mai afectate domenii de activitate. Se pare că cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.423 (plus 4,94%), în construcţii – 816 (plus 11,17%) şi în industria prelucrătoare – 605 (plus 10%).

Numai în luna octombrie a anului curent, au fost înregistrate 560 de insolvenţe. Și de această dată, cele mai multe societăți și PFA-uri intrate în insolvență s-au regăsit în Capitală (97) şi în judeţele Bihor (41), Timiş (34) şi Cluj (33).

Managerii români speră ca anul 2022 să aducă o oarecare liniște pe piață, deși, la cum arată situația în prezent, premisele sunt destul de slabe. Apariția noii tulpini Omicron a perturbat deja piețele financiare.

Săptămâna trecută, bursele lumii au înregistrat scăderi semnificative, la fel și barilul de petrol, investitorii temându-se de faptul că ar putea apărea un nou val pandemic, iar cererea ar urma din nou să scadă. Mai mult scumpirile de pe piețele de energie electrică și gaze naturale pun și ele o presiune suplimentară, nu doar pe bugetele familiilor, ci și pe cele ale întreprinzătorilor mici și mijlocii din țara noastră.

Citește și: