02 mart. 2021 | 16:58

FOTO Acest model electric de la Volkswagen e perfect pentru zilele de vară: ce are atât de special

ACTUALITATE
FOTO Acest model electric de la Volkswagen e perfect pentru zilele de vară: ce are atât de special

Volkswagen începe să-și facă un nume și-n rândul celor care preferă mașinile electrice. Modelul ID.3 a fost un succes, motiv pentru care se va regăsi și într-o variantă adaptată.

Modelul ID.3 e la Volkswagen, primul din gama sa, s-a bucurat de un real succes și se vinde extrem de bine. Așa că germanii au decis să pluseze și să vină cu o versiune adaptată. Deocamdată, e vorba doar de un concept, lansat pentru a testa reacția publicului.

Dacă lucrurile merg bine, atunci e posibil să vezi pe străzi și o variantă de model cu caroserie decapotabilă.

Volkswagen ID.3, în versiunea cu două uși și caroserie decapotabilă

Schițele cu modelul decapotabil de la VW au fost făcute publice de germani pentru a vedea cam ce reacții stârnesc în rândul șoferilor. Dacă reacțiile sunt pozitive, atunci în următoarele luni ar putea începe și producția unui ID.3 model cabrio.

“Ce părere aveți? Credeți că propulsia electrică este potrivită pentru o decapotabilă?” este mesajul publicat pe site-ul oficial al companiei.

În acest moment, modelul Volkswagen ID.3 este disponibil în două variante: 150 CP (110 kW) sau 204 CP (150 kW). Cuplul este de 310 Nm, iar viteza maximă ce poate fi atinsă de Volkswagen ID.3 este de 160 km/oră.  În funcție de bateria aleasă, autonomia lui ID.3 variază, în ciclu WLTP, între 330 și 550 km.

Volkswagen ID.3 se vinde în România cu un preț de pornire de aproximativ 35.000 de euro, versiunea de bază.

ID.3, succes nesperat pentru germani

În decembrie 2020, germanii de la Volkswagen au stabilit o performanță la care poate nici măcar nu se așteptau. Modelul ID.3 e pe locul al doilea în topul vânzărilor pe toate categoriile, fiind depășit doar de modelul clasic Golf. A depășit astfel Model 3 de la Tesla, care ocupă locul al treilea.

Cererea de automobile electrice din Europa a crescut de patru ori în luna decembrie 2020, comparativ cu decembrie 2019. Cunoscută ca o lună a vânzărilor mari, decembrie a fost, în Europa, o lună opusă față de aceste obiceiuri de cumpărare, din cauza nenumăratelor restricții de pe marile piețe.

La categorie modele electrice, clasamentul e condus de Renault Zoe. Tesla Model 3 e pe locul al doilea, iar topul e completat de americanii de la Tesla – Model 3.