Ford se ia la trântă cu Tesla și Stellantis pe piața de mașini electrice: planurile ambițioase

Ford se ia la trântă cu Tesla și Stellantis pe piața de mașini electrice: planurile ambițioase

Ford se așteaptă să devină al doilea mare producător de vehicule electrice din lume în doi ani, cu o capacitate anuală de producție de aproape 600.000.

Optimismul producătorului de automobile provine din creșterea cererii pentru următorul său vehicul electric, pickup-ul Ford F-150 Lightning. De altfel, rezervările  se apropie de 200.000, a declarat Lisa Drake, director de operațiuni al Ford America de Nord.

Așadar Ford ar putea concura cu Stellantis pentru locul trei în cursa mașinilor electrice până în 2025, în spatele Tesla și Volkswagen, conform prognozei de producție furnizate de AutoForecast Solutions.

Vorbind la o conferință cu investitori, Drake a spus că Ford lucrează pentru a integra pe verticală mai multe componente ale unei mașini electrice, inclusiv componente electronice de putere și drive-uri electrice, în uzinele existente care construiesc piese pentru vehiculele clasice. Practic, o abordare modernă a muncii de pionierat a fondatorului Henry Ford în construirea multora dintre componentele proprii.

Bateriile sunt cheia către un viitor verde

De asemenea, aceasta a declarat că Ford lucrează cu cinci furnizori mondiali de baterii pentru a produce și a ajuta la dezvoltarea celulelor de baterie pentru viitoarele sale vehicule electrice, cu scopul de a putea produce 240 de gigawați-oră de capacitate de producție la nivel global până în 2030. Acești furnizori includ SK On, LG Energy Solution, CATL, BYD  și Panasonic.

Ford se așteaptă ca prețul bateriei pentru mașinile electrice să scadă la 80 de dolari pe kilowatt-oră „cu mult înainte de sfârșitul deceniului”, a spus Drake.

Producătorul auto se uită la diferite combinații chimice pentru celule, inclusiv fosfat de fier litiu fără cobalt și baterii structurale de tip celulă la pachet pentru a ajuta la reducerea costurilor.

Ford și BMW lucrează cu startup-ul Solid Power din Colorado la dezvoltarea bateriilor cu stare solidă, despre care Drake a spus că ar trebui să fie comercializate „cu mult înainte de sfârșitul deceniului”.

Citește și: