Epidemiile prin care a trecut România de-a lungul istoriei sale

O epidemie este extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, realizată prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune. În momentul în care epidemia depășește granițele unei țări și se extinde în altele, devine deja o pandemie, situație în care omenirea se află la ora actuală.

Din secolul al XIX lea şi până dincolo de jumătatea celui de-al XX lea, țara a fost bântuită de epidemii. Sute de mii de oameni au murit din cauza lipsei igienei și a măsurilor ineficiente ale autorităților. Populația din mahalale și de la sate nu avea posibilitățile de a își păstra casele sau trupurile curate, la fel ca în ziua de azi.

Fapt ce a dus la o răspândire rapidă a bolii care a decimat populația României. Cel mai afectat oraș a fost chiar Bucureștiul, fiind aproape depopulat la începutul secolului al XIX-lea.

1. Ciuma

La 2 zile de la înscăunarea lui Ioan Vodă Caragea pe tronul Țării Românești, la București, în decembrie 1812, epidemia de ciumă a izbucnit. A rămas cunoscută în istoria țării noastre și ca ”Ciumea lui Caragea”. Epidemia aceasta bubonică a fost adusă din zona otomană de câțiva însoțitori ai voievodului. Boala a fost extrem de violentă și a făcut ravagii în București. 300 de oameni mureau în fiecare zi din cauza contagiozității ciumei.

Chiar și la contactul cu o casă molipsită puteai lua boala violentă, care mai apoi se răspândea la persoanele din jurul tău. Pe scurt, orice om lovit de ciumă era unul mort. Epidemia a scăpat de sub control din cauza lipsei igienei de la vremea respectivă. Oamenii care locuiau în mahalale, locul unde sărăcia domnea, erau cei mai afectați. Un alt factor care a dus la răspândirea cu repeziciune a fost si densitatea mare de case și de oameni din suburbii.

Văzând pericolul în care se află, Ioan Vodă Caragea a fugit din oraș și a lăsat oamenii pradă morții, fără a le oferi ajutor. În încercarea disperată de a se salva, oamenii au început să consume alcool în cantități mari, în speranța că vor omorî microbii. Au mai apelat și la leacuri băbești, dar fără rezultat. În ciuda faptului că orașul era consumat de boală, violurile, tâlhăriile și crimele erau la ordinea zilei. La 1 an de la apariția ciumei, Vodă Caragea decide să evacueze orașul.

În acele vremuri, aici existau doar 2 spitale care nu făceau față oamenilor care veneau suferinzi de ciumă. Conform datelor istorice, 90.000 de oameni ar fi murit atunci. Persoanele responsabile cu înhumarea celor decedați de boală erau oameni vindecați de ciumă, care comiteau abuzuri șocante.

Ca să scape mai repede de treabă, îi îngropau de vii pe cei muribunzi sau bolnavi. Unii istorici susțin că aceștia aruncau hainele bolnavilor pe casele din oraș, pentru ca numărul de victime să crească. Frica a cuprins oamenii, iar iubirea și devotamentul au dispărut. Oamenii își părăseau copiii, iar cei răi prăduiau casă după casă, fără să țină cont de nimic.

Uneori, pe lângă jaful comis, aceștia mai ucideau într-un mod violent, prin lovituri fatale la cap, bolnavii de ciumă pe care îi găseau în casele pe care le jefuiau. Trupurile celor bolnavi erau apoi aruncate în câmp, fără haine, fără să fie acoperiți cu ceva.

Unii dintre ei mai erau încă vii și urlau de durere până când își dădeau duhul pe pământul ud și înghețat.

2. Holera

Holera, o boală infecțioasă mortală, a lovit țara la începutul anilor ‘90, în câteva valuri majore. Mizeria din sate și mahalale ar fi fost cauza principală a acesteia, locuri unde normele elementare de igienă nu se respectau la vremea respectivă.

Una din cauzele apariției acestei boli nemiloase este apa infestată, mai ales cea din zonele în care există canalizări improvizate. Aceasta se infiltrează în apa potabilă și oamenii se îmbolnăvesc. Holera este provocată de virbionul holeric și este localizată apoi în intestinul subțire.

Printre simptome se numără vomă, febră, erupții, deshidratare la toaletă, comă și moarte. În 24 de ore de la contractarea bolii, corpul pierde 20 de litri de apă. Prima epidemie a izbucnit în anul 1831, a fost extrem de contagioasă și a provocat mii de decese.

Cel mai afectat oraș a fost Iașiul, cu peste 5.000 de oameni morți, apoi a ajuns în Țara Românească unde au murit 7.000 de oameni. Peste 30.000 de oameni din cele două principate au murit la vremea respectivă. A doua epidemie de holeră a apărut între anii 1847-1848.

Boala a fost adusă de un vas turcesc care a ancorat la Galați. Mii de oameni au murit. A treia epidemie de holeră a lovit mult mai târziu, în Al Doilea Război Balcanic din anul 1913. Medicul Ioan Cantacuzino a descoperit un vaccin împotriva bolii, cu care a vaccinat soldații din taberele militare de unde izbucnise epidemia, de fapt.

Următoarele epidemii au apărut în anii 50 și 70, la Sulina. Pentru că ne aflam în comunism, boala a fost ținută în mare secret. Din fericire, de data aceasta holera a făcut mai puține victime. Ultima epidemie din România a avut loc între anii 1990-1991, când la Sulina s-a infestat apa de la bloc. Zona a fost păzită atunci de armată pentru ca boala să nu se răspândească în toată țara.

3. Tifos

Epidemia de tifos exantematic a apărut în timpul Primului Război Mondial. Cauzele au fost malnutriția oamenilor și mizeria, iar boala era purtată de păduchele de corp. Printre simptome se numără febră extrem de mare, delir, erupții cutanate, tulburări nervoase și circulatorii.

Boala a apărut inițial în Serbia, în anul 1914, ajungând în România doi ani mai târziu. Țara era deja devastată de atacurile Germaniei, ale Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei. În acea perioadă, orașul București a fost pierdut, împreună cu tot sudul țării, fiind cotropite de armatele Puterilor Centrale.

Tifosul a făcut ravagii, în mare parte, în rândul armatei române, apoi în rândul civililor. Oamenii nu mai aveau mâncare, medicamente, apă potabilă sau locuințe. Peste 350.000 de soldați care luptau în război au murit, precum și 450.000 de civili, printre care s-au numărat 250 de medici care tratau pacienții.

În total, 800.000 de oameni și-au pierdut viața pentru realizarea unităţii noastre naţionale. Boala a fost eradicată după anul 1938 cu ajutorul medicului Cantacuzino. Printre măsurile luate s-a numărat internarea obligatorie a tuturor bolnavilor, apoi monitorizarea populație din mediul rural.

S-au instalat apoi dușuri pentru dezinfecţia echipamentelor, oamenii erau despăduchiaţi de 2 ori pe săptămână, aşternuturile erau dezinfectate des, iar zidurile şi pardoselile caselor erau igienizate și ele. Pentru ca boala să dispară și soldații să fie triumfători în război, s-a renunțat la bordeiele friguroase și umede în favoarea unor barăci igienice, uscate și de suprafață.

După această perioadă de grele încercăzi, Serviciul Sanitar al armatei a fost reorganizat pentru o mai bună îngrijire a pacienților și împiedicare a răspândirii bolii.

4. Pelagra

Pelagra sau ”jupuiala”, cum i se spunea în Moldova, a fost o nouă boală cauzată de sărăcia lucie în care trăiau țăranii români. Ar fi apărut, pentru prima oară, în anul 1887, printr-un simplu eritem pe dosul mâinilor la un țăran.

În secolul al XIX-lea, aceștia aveau o igienă precară, locuințele nu erau curate, alimentația era sărăcăcioasă și oamenii consumau mult alcool. Boala se manifesta aproape în întregime în mediul rural și debuta cu roșeața pielii. Pe măsură ce se instala în organism, ducea la demență, paralizie și moarte.

Evoluția ei era de lungă durată, la unele persoane manifestându-se și în decursul a 10 ani. Medicii de la vremea respectivă nu știau multe despre ea, dar le recomandau țăranilor să renunțe la consumul de mămăligă. Din păcate, aceștia nu își permiteau mâncare bună, hrănitoare, mulți dintre ei fiind săraci și alimentul lor de bază acesta era.

Oamenii care luau pelagra se transformau fizic aproape complet, fiind denumiți și ”morți vii”. Le apăreau coji pe piele sau pe alocuri aceasta devenea foarte lucioasă, dezvoltau cefalgie, vertij, dureri de membre, lipsa poftei de mâncare, crampe, mers greoi. Mulți dintre țăranii care ajungeau în ultimul stadiu al bolii încercau să se sinucidă, metoda preferată de ei fiind înecul. Ciudat este ca aceste simptome apăreau doar primăvara, iar toamna dispăreau.

Abia în anul 1895, un medic a reușit să deslușească cât de cât misterul ei. A rezumat boala ca fiind ”cauzată de consumarea porumbului stricat”. Moldova a fost focarul principal al pelagrei endemice în România până la Primul Război Mondial. Săracii de la orașe nu au fost afectați de această boală deoarece ei nu consumau doar porumb.

Până în 1893, circa  16.000 de țărani au luat boala, pentru ca în 1898 numărul lor să crească alarmant la 21.000. În 1904, numărul a crescut iar la 43.000, apoi a depășit pragul de 56.000 de cazuri în anul următor. Recordul epidemiei de Pelagra a fost atins în anul 1906, cu un număr de 150.000 de țărani bolnavi.

Medicii au conștientizat că boala va dispărea pe măsură ce mediul rural va progresa, când țăranii vor mânca mai bine, mai variat, când vor locui în case salubre, cu vitele în grajduri separate de ei și grânele vor sta în hambare uscate. Progresul a apărut târziu în secolul XX, numărul bolnavilor scăzând considerabil în anul 1962, cu un număr de 1.300 de bolnavi.

Din păcate, România nu a scăpat complet de această boală. În anul 2002, la Spitalul Județean din Focșani, doctorul Gheorghe Duțescu a înregistrat 16 cazuri de pelagră.

5. Gripa spaniolă

În anul 1919, România era și ea lovită, ca multe alte țări de pe glob, de gripa spaniolă. Oamenii au aflat de epidemie din ziarul Universul, care era cel popular de la vremea respectivă. Specialiștii vremurilor susțineau că boala s-a extins pentru că oamenii nu au dezinfectat obiectele cu care bolnavii au intrat în contact.

În plus, căldura excesivă și mormanele de gunoi au ajutat la înrăutățirea situației și înmulțirea cazurilor. Cum era și de așteptat, prețurile au crescut și ele, făcând imposibil ca oamenii să mai aibă o alimentație care să îi întremeze. La fel s-a întâmplat și cu produsele de curățenie și igienizare de la vremea aceea.

Cea mai dură lovitură primită de oameni a fost scumpirea medicamentelor, precum și împuținarea lor deoarece unele substanțe care erau folosite la prepararea lor lipseau. Pentru a eradica gripa spaniolă, medicii au propus izolarea bolnavilor, dezinfecția, deparazitarea sau vaccinarea.

Cine nu se supunea acestor măsuri impuse, suportau consecințe comune cu cele din 2020 și 2021: ”închiderea localurilor, stabilimentelor, internatelor, hotelurilor, amenzi și darea în judecată”. Cei care scuipau, tușeau sau strănutau în public, fără a pune mâna sau batista la gură, erau mustrați de poliție.

Toată lumea trebuie să se spele pe dinți, pe mâini cât mai des și să facă gargară. Casele trebuiau aerisite în fiecare zi. În ciuda acestor măsuri, oamenii și-au continuat viața. Din păcate, de frică, unii dintre ei au recurs la suicid. Și-cum era de așteptat, fake news-ul și-a făcut simțită prezența și în acei ani.

Zvonul cum că alcoolul poate vindeca gripa s-a răspândit cu repeziciune, reușind să ducă la agravarea bolii prin interferența sa cu tratamentul dat de medici. Printre victimele făcute de această epidemie mondială a fost și generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești.

Acesta a murit în iulie 1919, după ce boala l-a chinuit timp de 2 luni.

PLAYTECH
17:42 07.04.2021
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video