07 oct. 2021 | 09:59

De la gameri și creatori, la profesori: cum pregătește Ubisoft, în parteneriat cu UNArte, generațiile viitoare de artiști 3D [P]

ACTUALITATE
De la gameri și creatori, la profesori: cum pregătește Ubisoft, în parteneriat cu UNArte, generațiile viitoare de artiști 3D [P]

Poate că nu știai asta, dar jocurile video reprezintă una dintre cele mai importante forme de artă din istorie. Cel mai probabil, jocurile video se vor dovedi a fi unul dintre cele mai importante medii de artă pe care omenirea le-a avut vreodată la dispoziție.

Tehnologia a extins pânza pe care artiștii sunt capabili să picteze și să-și spună poveștile. Ca formă de artă care a existat doar în spațiul digital, jocurile video sunt cu adevărat o coliziune de artă și știință. Acestea includ multe forme de expresie artistică tradițională – sculptură sub formă de modelare 3D, ilustrație, muzică dinamică – care se combină pentru a crea ceva care transcende orice formă de artă.

Ubisoft este unul dintre liderii în entertainment, cu un portofoliu bogat de branduri cunoscute la nivel mondial. Misiunea echipelor care lucrează la studiourile Ubisoft din întreaga lume este să livreze experiențe de gaming originale și memorabile pentru toate platformele. Ubisoft București este un pilon important al industriei de gaming din România, fiind una dintre primele companii de acest gen, încă din 1992. Având în spate o istorie puternică de titluri de succes ca Silent Hunter, Blazing Angels sau H.A.W.X, studioul a migrat catre co-development și și-a lăsat amprenta pe block bustere ca Just Dance, Assassin’s Creed, Tom Clancy’s Ghost Recon și Watch Dogs.

Ubisoft continuă să susțină educația și dezvoltarea abilităților digitale ale tinerilor artiști. Colaborarea Ubisoft cu UNArte a avut ca scop principal realizarea unui curs care să vină în completarea educației dobândite în cadrul facultății, prin introducerea noțiunilor de grafică digitală în programa studenților. Profesorii încearcă să încurajeze creativitatea studenților și să îi ajute să își transpună cât mai natural viziunea în spațiul 3D. La finalizarea cursului cu o durată totală de trei ani, participanții vor putea să își pună în aplicare cunoștințele în domenii variate, precum vizualizarea arhitecturală, publicitate, design industrial, printare 3D, crearea de jocuri video sau film.

Colaborarea dintre Ubisoft România și Universitatea Națională de Arte București pentru realizarea cursului acreditat de artă digitală 3D, pornită în 2018, a ajuns la prima generație de absolvenți. 30 de studenți ai departamentului de Scenografie au finalizat anul acesta curriculum-ul dezvoltat de experții din departamentul de Artă al Ubisoft România.

În perioada 16-26 septembrie, cinci dintre ei au trăit un moment expozițional important. Lucrările realizate de ei au fost expuse în cadrul Art Safari, unde au fost văzute de peste 50.000 pasionați ai artei.

De ce contează aceste vești? Deoarece acesta este primul program de artă digitală 3D predat în întregime de către specialiști din domeniu și acreditat într-o instituție de stat din România. Este unul dintre puținele programe care le oferă tinerilor o pregătire preliminară pentru ceea ce, nu demult, numeam „meserii ale viitorului”. Domeniile către care se pot orienta ei după absolvire sunt diverse, de la creare de jocuri video sau film, la vizualizare arhitecturală, publicitate, design industrial, și printare 3D.

Am discutat cu doi dintre profesorii cursului de artă digitală 3D de la UNArte: Teo Cazghir este Lead Artist la Ubisoft, iar Ionuț Nicolaescu ocupă funcția de Environment Artist în cadrul aceleiași companii, încă din 2014. Cei doi și-au împărtășit, în cadrul acestui curs, atât cunoștințele tehnice despre arta digitală 3D, cât și cele legate de organizarea eficientă a cursurilor de la distanță, care s-au mutat online, în contextul pandemiei.

Cum ați ajuns să lucrați în departamentul Art al Ubisoft România și cu ce vă ocupați, mai exact, în posturile voastre?

Teo Cazghir: Am aplicat în cadrul Departamentului de Artă din Ubisoft, deoarece am fost atras de perspectiva de a lucra la titluri cu renume mondial, precum Assassin’s Creed sau Ghost Recon. În momentul actual, ca Lead Artist, printre responsabilitățile mele se numără gestionarea producției de conținut grafic, planificarea și organizarea proiectelor, colaborarea cu alte studiouri Ubisoft, dar și dezvoltarea membrilor echipei, oferindu-le toate resursele de care au nevoie pentru a evolua în cadrul companiei.

Ionuț Nicolaescu: Sunt Environment Artist în cadrul Ubisoft București. În cadrul companiei, m-am ocupat de tot ce înseamnă crearea de obiecte 3D pentru lumea jocurilor: de la înțelegerea și respectarea conceptelor 2D, identificarea referințelor din lumea reală, adaptarea acestora la cerințele tehnice și la povestea jocului, până la crearea de documentații vizuale și tehnice pentru întreaga echipă.

Ce înseamnă, de fapt, să faci artă în industria de gaming? Cât de greu este și care sunt provocările?

Ionuț Nicolaescu: Există multe forme de exprimare artistică în industria de gaming și fiecare dintre acestea necesită diferite skill-uri și prezintă un set unic de provocări. Avem Concept Art, prima formă de artă vizuală din producția unui titlu, unde artiștii 2D transmit povești credibile prin intermediul unor schițe și imagini ce vor defini partea vizuală a jocului. Există Technical Art, unde sunt necesare cunoștințe atât tehnice, cât și artistice, pentru a dezvolta și actualiza engine-ul grafic și a oferi suport artiștilor 3D în construirea lumii jocului. Ulterior, avem Environment Art, unde artiștii, pe baza unui concept și a suportului tehnic, creează lumea finală a jocului prin adăugarea detaliilor, precum teren, vegetație, obiecte mici, clădiri, locații, iluminare.

Ionuț Nicolaescu, Environment Artist Ubisoft România

Chiar dacă fiecare rol are provocări unice, obiectivul nostru este să găsim acele elemente care dau credibilitate lumilor create de noi. Indiferent dacă este vorba de Egiptul Antic, o lume imaginară din prezent sau Londra într-o viziune futuristă, fiecare obiect sau clădire din aceste lumi trebuie să spună o poveste și să transmită o emoție.

Cum faceți research-ul, ce targete aveți, înainte de a schița un concept pentru un joc?

Teo Cazghir: Există o etapă de pre-producție în care se pun pe masă mai multe idei, se testează concepte, se încurajează creativitatea și imaginația pentru a ajunge la un rezultat cu potențial. În cadrul acestei etape, este important ca participanții să își aducă contribuția și să găsească direcția potrivită pentru a construi, în final, o lume cât mai credibilă, cât mai apropiată de realitate.

Ionuț Nicolaescu: În cazul unui Environment Art, conceptul este deja setat, dar asta nu înseamnă că noi nu facem research. Orice obiect sau locație are nevoie de o poveste. Fie că aceasta vine de la departamentul de Concept Art, fie că o construim noi, ea ne ghidează în a căuta elemente care să o facă cât mai reală. De exemplu, pentru un scaun banal, nu ne interesează doar dimensiunea și forma, ne interesează materialul din care este făcut, cum s-a deteriorat în timp, cum și unde a fost folosit. Căutăm referințe, imagini sau chiar documentare despre proprietățile materialelor și cum reacționează acestea în diverse situații, punând accent pe acele elemente care se potrivesc poveștii noastre.

Ce perspective de dezvoltare au tinerii în companie? Ce îți trebuie ca să faci carieră în gaming?

Ionuț Nicolaescu: Totul pornește de la pasiunea pentru jocuri și o curiozitate despre cum sunt acestea realizate. De-a lungul timpului, Ubisoft a susținut campanii, internship-uri și bootcamp-uri ce au ajutat la promovarea industriei de gaming și au creat diverse oportunități pentru tinerii pasionați. Există multe categorii de roluri disponibile în toate departamentele companiei, iar în funcție de skill-urile lor, tinerii își pot alege direcția în care își doresc să evolueze – quality control, artă, design, programare și nu numai.

Sunteți și profesori la cursul de artă digitală 3D, de la UNArte. În ce constă cursul și ce tehnici îi învățați pe studenți? Ce aplicații software sunt esențiale, ce instrumente?

Ionuț Nicolaescu: Colaborarea cu UNArte a avut ca scop principal realizarea unui curs care să vină în completarea educației dobândite în cadrul facultății, prin introducerea noțiunilor de grafică digitală în programa studenților. Ne-am dorit să încurajăm creativitatea studenților și să îi ajutăm să își transpună cât mai natural viziunea în spațiul 3D. Din punctul de vedere al programei, cursul de artă digitală este compus din două module. Primul prezintă noțiuni de bază în arta digitală 3D, iar al doilea modul sedimentează informațiile și pregătește studenții pentru o carieră în domeniu. Deși avem cinci programe software pe care le folosim în cadrul cursului, punem în principal accentul pe tehnici, modalități de interpretare și planificare al obiectului 3D sau a scenei. Aceste tehnici îi ajută pe studenți să facă față oricărei provocări viitoare, ele nefiind prezentate doar ca niște soluții punctuale, ci ca mindset.

Care sunt rezultatele cursului de artă digitală 3D la momentul actual, de la înființarea lui? Ce planuri de viitor aveți cu privire la acest curs?

Teo Cazghir: Cursul de artă digitală a început cu o grupă de 40 de studenți din cadrul Facultății de Scenografie, iar în momentul actual avem peste 150 de studenți înscriși, din cadrul tuturor specializărilor UNArte. Rata de promovabilitate este foarte bună, suntem foarte mulțumiți de calitatea temelor și a proiectelor de semestru. Anul acesta avem și o primă generație de absolvenți care pot urma o carieră în industria de gaming sau se pot orienta către alte domenii, printre care și animație, publicitate, arhitectură sau film.

Teo Cazghir, Lead Artist Ubisoft România

Vom continua să dezvoltăm acest proiect în următorii ani, alături de UNArte. Ne bucură să vedem că, în cadrul departamentului de Artă din Ubisoft București, tot mai mulți artiști își exprimă interesul de a participa la această colaborare și de a ajuta programul să evolueze.

Cum a afectat pandemia cursul de artă digitală 3D de la UNArte? Cum v-ați adaptat?

Teo Cazghir: În momentul în care activitatea a fost transferată în online, noi aveam deja platforme digitale de comunicare create, iar structura cursului a fost încă de la început gândită pentru a funcționa remote. Studenții au avut mereu la dispoziție tutoriale video, lecții înregistrate, resurse și grupuri de discuții. Tranziția a fost simplă, am organizat o serie de discuții despre auto-organizare, gestionarea timpului și motivație, în așa fel încât să ne adaptăm cu toții la acest mod de lucru. Această perioadă a fost o provocare interesantă, încurajând autonomia și responsabilitatea, auto-organizarea, skilluri utile în orice situație, nu doar în contextul actual.

Cum ajută Ubisoft tinerii talentați să-și dezvolte o carieră?

Ionuț Nicolaescu: Ubisoft vine în ajutorul tinerilor încă din perioada liceului, cu programe de mentorship pentru elevii pasionați și curioși. Pentru studenți, există programe de Bootcamp și internship pentru perioada verii, dar și cursul de artă digitală 3D, realizat în parteneriat cu UNArte. În cadrul acestei colaborări, am fost implicați în mai multe expoziții, printre care si Art Safari, pentru a le oferi studenților un mediu de expunere la public, dar și un prilej de networking cu specialiști în domeniu. Absolvenții cursului de artă digitală 3D care își doresc să aprofundeze cunoștințele sau să aplice pentru un post în cadrul Ubisoft au la dispoziție și programul nostru de mentorship, în care sunt susținuți de artiști cu experiență.