22 ian. 2021 | 14:02

Cum s-au „dezumflat” baloanele cu internet ale Google și de ce e posibil ca Elon Musk să fi contribuit la asta

ACTUALITATE
Cum s-au

Google anunță că va închide proiectul Loon – adică acele baloane cu internet pe care ar fi vrut să le lanseze. E posibil ca și Elon Musk să fi contribuit, indirect, la asta.

Google renuță la proiectul Loon, deși avea planuri mari în direcția asta și chiar investise ceva pentru a oferi internet în zonele defavorizate. Americanii au anunțat că proiectul nu li se mai pare viabil din punct de vedere comercial, așa că grupul Alphabet renunță la el, deși era început în urmă cu 10 ani.

”Drumul către viabilitatea comercială a fost mai lung și mai riscant decât ne așteptam”, spun cei de la Google în comunicatul prin care anunță că renunță definitiv la acest proiect.

Google renunță la proiectul Loon

Cum spuneam, Google a investit timp și bani în proiectul Loon. Își propunea să ridice în aer baloane la zeci de kilometri și să ducă internet în zonele defavorizate precum Africa. Recent, chiar semnase un parteneriat cu un operator din Kenya pentru acest lucru.

Daor că proiectul s-a dezumflat pe drum.

Pe de altă parte, nu trebuia uitat că ideea Google nu era chiar originală. Space Data Corporation e o companie care intentase un proces împotriva Google pe marginea acestui subiect. Conform SDC, totul a început în 2007, când Larry Page, Sergey Brin și membrii ai echipei Google X s-au întâlnit cu oficialii Space Data Corporation în perspectiva unei posibile investiții din partea Google.

Până la finele întâlniri, membrii Space Data au detaliat cum s-ar putea materializa în realitate proiectul baloanelor atmosferice folosite pentru răspândirea conexiunilor la internet. Discuțiile s-au oprit, dar Google a mers pe cont propriu mai departe cu ideea.

Ce vină are Elon Musk?

E posibil ca proiectul Google să fi fost îngropat, indirect, și de sateliții Starlink pe care Musk îi trimite în spațiu pentru a furniza internet. Și se pare că ideea lui are mai mult succes, din moment ce numărul acestora a ajuns deja la o mie. Iar scopul e același: livrarea de internet în zone mai mult sau mai puțin defavorizate.

La începutul anului, SpaceX a lansat pe orbită o altă rundă de sateliți Starlink, folosindu-se chiar de racheta Falcon 9, pusă la treabă pentru a opta oară. E un record pentru o astfel de rachetă, care a aterizat și de această dată cu bine.

În urmă cu două săptămâni, Musk a mai bifat un succes similar: a lansat pe orbită un satelit de telecomunicații pentru Turcia. A fost prima misiune din 2021 de la Cape Canaveral. La 8 minute şi 30 de secunde după lansare, prima treaptă a rachetei a aterizat în mod automat pe una dintre cele două barje-dronă deţinute de SpaceX în oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei.

Cum Musk se descurcă extrem de bine pe această nișă, e posibil ca Google să se fi gândit că nu prea mai e loc de altcineva. Așa că a îngropat proiectul Loon.