Cum a făcut UE un pas înapoi în lupta cu Facebook, Amazon și alți giganți

Cum a făcut UE un pas înapoi în lupta cu Facebook, Amazon și alți giganți

UE a promis că va taxa mult mai dur companiile din domeniul tehnologiei. A decis, însă, să facă un pas înapoi.

Uniunea Europeană s-a arătat fermă împotriva veniturilor de miliarde de dolari ale companiilor americane din domeniul tehnologiei care nu-s impozitate pe măsură. A susținut sus și tare că va face tot posibilul pentru a stopa acesta fenomen.

Doar că mare lucru nu s-a întâmplat.

La nivelul blocului comunitar se discuta despre introducerea unei taxe digitale. Proiectul, însă, a fost acum înghețat.

UE, un pas în spate

Anunțul abandonării proiectului (pentru moment, susțin oficialii europeni) a venit de la Comisia Europeană. Executivul european a decis să îngheţe proiectul său privind introducerea unei taxe pe serviciile digitale, pe perioada negocierilor derulate sub auspiciile OECD cu privire la o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor, care ar urma să se finalizeze în octombrie.

„Reuşita acestui proces va necesita un impuls final din partea tuturor părţilor iar Comisia s-a angajat să se concentreze pe acest efort. De aceea am decis să luăm o pauză în munca noastră cu privire la o propunere de taxă digitală”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Daniel Ferrie.

Acesta a adăugat că Executivul comunitar va reanaliza situaţia la toamnă.

Sâmbătă, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat că prioritatea UE este implementarea acordului politic obţinut la nivelul G20 pentru o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor.

E posibil, însă, ca europenii să fi renunțat la plan și la presiunea americilor. Proiectul care viza o taxă pe serviciile digitale a generat critici din partea autorităţilor americane, iar secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a cerut UE să îşi revizuiască planul. Pentru că cei vizați erau fix giganții Facebook, Amazon, Apple, Google și alții.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: